
„Polițiștii au intervenit la fața locului și au stabilit faptul că victima, de 53 ani, era căzută în curtea imobilului, în stare de inconștiență, având mai multe leziuni pe corp, iar într-una dintre camerele imobilului se afla un câine de talie mare. Agresiunea canină a fost observată de doi vecini. De asemenea, s-a stabilit faptul că victima venise la imobilul în care se afla câinele, pentru a-l hrăni pe acesta, luat în îngrijire, în urmă cu 4 luni de zile. Echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul femeii”, transmite Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Potrivit aceleiași surse, cercetările sunt în curs de desfășurare, pentru stabilirea cauzei și a măsurilor ce vor fi luate ulterior. Trupul neînsuflețit al femeii urmează a fi tranportat la INML pentru efectuarea necropsiei.