NOI NU AM AVUT TINEREȚE. Teofil Mija despre Generația Neînfrântă și 23 august 1944 – un act de trădare națională. Comemorarea anuală din Codrul Fetea

Pomenirea
eroilor și martirilor primului centru de rezistență armată
anticomunistă din Transilvania, constituit la Codrul Fetea după
trădarea de la 23 august 1944

Sâmbătă,
28 august, la monumentul din Codrul Fetea (județul Sibiu), a avut
loc un parastas închinat eroilor martiri care au constituit unul
dintre primele centre de rezistență armată anticomunistă din
România, dupa 23 august 1944.

În
cadrul Centrului de Rezistență Armată Anticomunistă din Codrul
Fetea au activat zeci de studenți ai Universității din Cluj.
Centrul a fost activ până în 1948, când a fost anihilat de
Securitate. Sufletul acestei grupări, studentul medicinist Ion
Golea ,
care avea să se întoarcă în Codrul Fetea, în 1951, împreună cu
un grup de luptători anticomuniști, fiind parașutați de avioane
NATO. Au activat până în 1953, când au căzut prin trădare.

Monumentul
din Codrul Fetea (foto FGM / MĂRTURISITORII.RO) a fost construit, în 2003, prin grija
doctorului Teofil
Mija și
a inginerului Aurel
Ursu, luptători
de frunte în cadrul acestei organizații anticomuniste.
În fiecare toamnă urmașii și prietenii luptătorilor se întâlnesc
în fața monumentului, spre a cinsti memoria înaintașilor care
s-au opus, chiar cu prețul vieții, regimului bolșevic de ocupație
instaurat în România de trupele Armatei Roșii.

„Vom
muri cu convingerea că, oricât de târziu, adevărul va ieși la
lumină, iar adevărații eroi martiri anticomuniști, și nu cei
inventați în laboratoarele Securității și ale biroului de cadre
al PCdR vor fi așezați la loc de cinste, spre gloria neamului
românesc și slava lui Dumnezeu!„,
imi declara regretatul doctor Teofil
Mija,
în anul 2007, când a participat pentru ultima oară la pomenirea
camarazilor săi.

Publicam
aici un text evocator despre Centrul de Rezistență Anticomunistă
din Codrul Fetea, scris de doctorul Teofil
Mija,
unul din animatorii acestui grup de luptători și păstrător fidel
al memoriei rezistenței. (Florin
Palas)

23
august – un act de trădare națională

Noi,
studenții luptători anticomuniști, putem afirma cu toată
convingerea că actul de la 23 august este și rămâne un exemplu de
escaladare a iresponsabilităților. Acest act de trădare națională
a căzut atunci ca un trăznet din senin. Conform armistițiului,
eram obligați să întoarcem armele și să dăm mâna cu dușmanul
care de veacuri atenta la libertatea popoarelor. Reacția de
împotrivire s-a manifestat chiar de la primele contacte ale
populației țării noastre cu hoardele bolșevice, care ne invadau
ca să ne înrobească. Căci în drumul acestora spre Berlin, drum
lung care a durat aproape un an și apoi vreo alți doi ani de
întârziere la întoarcere, trecând tot prin țara noastră –
aceste armate băgau spaima în populație prădând, violând,
jefuind și distrugând tot ce le ieșea în cale.

Primele
nuclee de împotrivire față de acești cotropitori au apărut sub
forma unor gărzi naționale înființate în satele pe unde se
scurgeau aceste armate spre Berlin. Scopul acestor gărzi era
apărarea populației și a gospodăriilor împotriva invadatorilor.
Cei ce au înființat aceste gărzi în regiunea Târnavelor au fost
studenții localnici. Alături de noi, au participat și bătrânii
satelor, invalizii de război și băieții peste 15 ani, restul
bărbaților fiind pe front. Pot afirma că începutul luptei armate
și a rezistenței anticomuniste în țara noastră a coincis cu
înființarea acestor gărzi naționale.

Grupul
nostru de studenți târnăveni, în frunte cu Ionel Golea, eroul
martir condamnat la moarte și executat la Jilava în 3 noiembrie
1953, cel mai bun prieten al meu, am înființat împreună primul
centru de rezistență armată din Codrul Fetea (dacă nu primul din
țară, în mod sigur printre primele). Cătunul de pe hartă numit
Fetea se află în cel mai mare codru din regiunea Târnavelor, între
Sighișoara, Dumbrăveni, Mediaș, Sibiu și Agnita. Este mărginit
de vreo 15 comune, la distanță de 8-10 km de centrul lui, sate pe
care le-am organizat ca puncte de sprijin și aprovizionare cu zeci
de familii colaboratoare.

Inamicului
i-ar fi fost imposibil să pătrundă până la locul unde aveam noi
depozitul de armament și de alimente, nefiind căi de acces decât
prin pădure, știute numai de noi. Secretul acestui Centru a fost
păstrat până la arestările masive de după 15 mai 1948, când
unii dintre arestații din Sighișoara, torturați în timpul
anchetelor de la Securitate peste limita suportabilului, au
recunoscut participarea la acțiunile din acest Centru. Codrul Fetea
ne-a oferit atunci cea mai sigură sursă de existență pentru un
timp îndelungat în acțiuni anticomuniste. Garanția era familia
colegului nostru de liceu, camaradul Aurel Ursu. Această familie, de
la mic la mare, era trup și suflet alături de noi. În plus aveau
și multe rude în comună și în satele din jur, toți oameni de
ispravă.

Dar
cel mai convingător argument pentru alegerea acestui loc pentru
Centrul nostru de Rezistență anticomunistă a fost prezența
familiei lui nenea Zaharia Ursu, fratele cel mai mare al lui Aurel,
un adevărat cioban, care locuia în Fetea, într-o casă situată
chiar în mijlocul acestui codru. În plus exista ascendentul moral
ce-l avea nenea Zaharia Ursu asupra celorlalți gospodari răspândiți
în această regiune de păduri și pășuni. Una dintre aceste
familii de gospodari era chiar cea a mătușii familiei Ursu, Susana
Năvodar, care a fost de mare ajutor în lupta noastră.

În
decembrie 2005 am reușit să public cartea pe care am scris-o și pe
care am intitulat-o „Noi nu am avut tinerețe”, cu următoarea
dedicație: ”Prietenului meu Ion Golea, erou martir anticomunist.
Din ghearele securității nu se putea scăpa decât recunoscând
acuzațiile, nebun sau mort. El s-a eliberat prin moarte”. În
această carte, în capitolul intitulat ”Începuturile luptei
anticomuniste”, am cuprins o parte din activitatea Centrului Fetea,
contribuția localnicilor și mai ales a studenților târnăveni
care am înființat, am organizat și ne-am legat prin jurământ ca
aceia dintre noi care vom supraviețui luptei și rezistenței
anticomuniste să facem cunoscut posterității că, în cea mai
crâncenă luptă pentru supraviețuirea neamului nostru, alături de
trădători și lași, care au dat mâna cu dușmanul, au existat și
luptători viteji, eroi martiri, care au salvat demnitatea, onoarea
și întregul patrimoniu spiritual al poporului român. Distrugerile
materiale se vor putea reface, dar pierderea capitalului spiritual –
numai bunul Dumnezeu va mai putea ajuta să ni-l refacem. Iar noi,
supraviețuitorii, ne-am legat prin jurământ că ne vom ruga lui
Dumnezeu pentru sufletele eroilor și ale maritirilor noștri, că nu
vom rămâne numai la vorbe, ci vom încerca după posibilitățile
noastre să vindecăm rănile adânci pe care comunismul, comuniștii,
securiștii și nomenclaturiștii le-au pricinuit în decurs de 50 de
ani și le pricinuiesc și astăzi celor ce nu au plecat capul și
n-au dat mîna cu dușmanul satanic. Tot în Codrul Fetea au fost
parașutați în 1951 Nelu Golea și Ion Samoilă, doi viteji care au
revenit în patrie ca să continue lupta anticomunistă, așa cum în
1936 Moța și Marin au plecat în Spania ca să lupte împotriva
brigăzilor internaționale comuniste care urmăreau cucerirea,
comunizarea și satanizarea Spaniei. Golea și Samoilă au căzut
deasemenea pentru apărarea credinței creștine și pentru scoaterea
neamului românesc din infernul comunist.

Prin
moartea lor, acești eroi martiri au făcut dovada supremă a iubirii
de Hristos și de neamul românesc! În perioada 1944-1948 au făcut
parte, au acționat și s-au perindat prin Centrul Fetea zeci de
studenți târnăveni, tineri localnici, oameni de legătură, colegi
și colege, unii fiind urmăriți de poliție și jandarmerie,
deasemenea și foarte mulți camarazi eliberați din lagărele din
Germania. Printre aceștia din urmă, care și-au găsit la noi
adăpost de mai lungă sau mai scurtă durată au fost: Bucur Secu,
Ioan Cristea, Popa Aurel-Popicu, Mocanu Sebastian, Costache Oprișan,
Ion Marușca, Nistor Chioreanu și Nicolae Pătrașcu. Dintre
studentele Centrului Studențesc Cluj, amintim pe Delia Moldovan,
Xenia Mihăilescu și Dina Teglaru, toate găsindu-și adăpost sigur
aici pentru perioada cât au fost urmărite de poliție. Nu este
indicat să înșir numele tuturor studenților care au făcut parte
din acest Centru, nefiind nici timp și nici spațiu în acest scop.
Voi cita totuși numele a două victime: eroii martiri Bogdan Toma și
Gheorghe Broscățeanu. Primul a fost omorât în bătaie de către
plutonierul de jandarmi poreclit „Cocoșelul”, din comuna Noul
Săsesc (pe hotarul căreia se afla Centrul Fetea), pentru că n-a
vrut să divulge activitatea sa din acest centru. La asasinarea
acestui fecior viteaz a participat în mod egal și un țigan
localnic, secretar al organizației PCR din sat. Gheorghe Broscățeanu
(zis ”Pruncu” fiindcă era elev, cel mai tânăr dintre noi în
acest Centru) a rămas cu o pareză la brațul drept în urma unei
împușcături în plexul brahial drept.

În
2003, împreună cu Aurel Ursu, colegul și camaradul supraviețuitor
și el al infernului de la Aiud, am reușit să ridicăm un monument
pentru cinstirea eroilor și al martirilor care au activat în
Centrul de rezistență armată anticomunistă Fetea, îndeplinând
astfel o parte din testamentul lui Nelu Golea despre acest Centru.

Putem
spune că studenții români de atunci au participat la toate
centrele de rezistență până la Dunăre, la Porțile de Fier și
până în munții Apuseni. În unele din aceste Centre au fost
fondatori și organizatori, ca în cele din Munții Făgăraș și
Munții Apuseni, iar în altele au fost majoritari, alături de
intelectuali, preoți și învățători, militari și țărani.

În
Munții Apuseni, alături de maiorul erou martir Nicolae Dabija, au
fost camarazi și colegi studenți clujeni. Printre aceștia amintim
pe Ștefan Popa, care mai avea alți doi frați angajați în
rezistența anticomunistă. Aurel – zis Popicu – a îndurat iadul
Pitești, după eliberarea din lagărele naziste din Germania. A fost
căsătorit cu Elena Faina, studentă luptătoare anticomunistă din
grupările din Munții Carpați. Ștefan a căzut în luptele cu
batalioanele de securiști, trupul său fiind lăsat trei zile în
comuna Între Holde, după care nu a am putut afla unde sau dacă are
mormânt. În urma acestor lupte au căzut prin trădare în mâinile
securiștilor mulți viteji, eroi martiri, șapte dintre aceștia
fiind condamnați la moarte și executați. Printre aceștia a fost
și maiorul Nicolae Dabija și colegul meu medicinist Titus Onea. A
urmat un mare proces cu aproape 150 de condamnări, toate cu pedepse
de peste 10 ani. Regizarea acestor persecuții și condamnări a fost
făcută de către călăul colonel de securitate Gheorghe Crăciun,
ajuns apoi să conducă reeducarea deținuților din penitenciarul
Aiud, unde a fost exterminată elita intelectualității interbelice
din România. Cei șapte condamnați la moarte au fost aruncați
într-o groapă comună la marginea cimitirului municipal Sibiu. În
1994, un fost paznic al cimitirului a anunțat Asociația Foștilor
Deținuți Politici din Sibiu despre acea groapă comună. Împreună
cu AFDP-Alba Iulia, s-au dezgropat trupurile acestor eroi martiri,
care mai aveau încă lanțurile la picioare, ei fiind de data
aceasta înmormântați creștinește. Și apoi li s-a ridicat în
acel loc un monument. Am participat la această înmormântare ca
unul care, în iarna anului 1949, activasem în acel Centru de
rezistență armată anticomunistă din Munții Făgărașului,
format în majoritate din studenți, alături de țărani,
intelectuali și elevi din regiune (sprijinit pe aproape 800 de
familii din satele făgărășene). A fost organizat de studentul Ion
Gavrilă Ogoranu, eroul nepereche care a reușit performanța de a
rămâne apropae 30 de ani fără a fi depistat și arestat de copoii
securiști.

Sufletul
rezistenței armate din Codrul Fetea a fost și rămâne eroul martir
Ion Golea.

Parcurgând
cu mintea vremurile de atunci și până astăzi îmi dau seama că
dintele timpului a lăsat amprente adânci asupra noastră. Acum
suntem povara suferințelor pe trupuri și în suflete. Vremurile
ne-au adus în starea aceasta. Putem spune liniștiți, dar cu
durere, ceea ce a spus și Ion Gavrilă Ogoranu înainte de a
muri: ”Dragă
Patrie Mamă, te rugăm să ne ierți că te-am iubit prea mult, că
ne-am luptat din toate puterile noastre ca să te apărăm până la
jertfa totală!”.

Doar
Bunul Dumnezeu va mai putea rândui ca generațiile viitoare să
cunoască adevărul întreg despre lupta și jertfele generației
noastre de studenți (1948), alături de eroii și martirii
rezistenței din toată țara românească. Generațiile viitoare
trebuie să afle adevărul de la istorici autentici și nu de la
politruci care au falsificat și au ținut sub obroc realitățile de
infern în care a trăit neamul românesc după înrobirea comunistă.
Căci este strigător la cer, cum nici după aproape 20 de ani de la
evenimentele din decembrie 1989, eroii și martirii anticomuniști nu
sunt cinstiți cum s-ar cuveni de către guvernanții și
politicienii profitori ai jertfelor martirilor.

Și
trebuie ca românii să nu uite niciodată cum au fost distruși,
exterminați de către securiști cei 3000 de studenți români.
Dintre aceștia aproape 1000 au fost supuși reeducării de la
Pitești, un experiment criminal de spălare a creierului. Călăii
acestui experiment, de masacrare a studențimii române anticomuniste
și din celelalte închisori comuniste din 1944-1964 și în
continuare, au fost următorii securiști: generalul Nicolski și
coloneii Kohler, Zeller, Sepianu și Dulgheru (alias Dulberger).

Mihai
Timaru și Octavian Voinea, care au supraviețuit iadului din Pitești
și Gherla, au auzit din gura călăilor următoarele afirmații
bestiale:

„
– Nu
veți fi eroi așa cum vă sunt principiile. Veți fi niște ticăloși
mascați, departe de orice virtute. Nu veți muri decât atunci când
vrem noi. Întâi vă vom transforma în monștri. Apoi vă vom
obliga, prin metodele noastre, să declarați numai ce vrem noi.
Aceste declarații smulse cu cleștele înroșit în foc, le vom
păstra ca mărturii, ca acte de acuzare pentru Arhive, după care se
va scrie istoria. Vom păstra dosarele până ce veți muri. Vom muri
și noi. Dar Istoria se va scrie pentru generațiile viitoare după
aceste documente. Astfel cercetătorii, istoricii, vor scrie cum vrem
noi, nu cum este realitatea. Noi creem istoria așa cum ne place. Așa
cum ne convine. Proștii de azi care sunteți voi, o veți scrie cu
mâinile voastre, așa cum vrem noi. Tâmpii de mâine vor confirma
așa cum noi am imaginat-o, în dosarele ticluite de noi.

Avem
experiența Piteștiului și a Gherlei pe care noi le-a imaginat, cu
mult înainte de arestarea voastră și a ieșit așa cum am dorit.
Ca la comandă și fără retușuri.

–Am
avut noi grijă să ne asigurăm cu mult înainte de
deconspirativitatea descoperirii acestei acțiuni. Acum punem la
punct ultimul act al acestei piese.

–Ce,
îți închipui că va ieși altfel de cum dorim noi? Întreaga
operațiune Pitești și Gherla se va termina cu acest proces, pe
care acum îl punem în scenă. Cu asta vom demonstra că toate
atrocitățile petrecute la Pitești și Gherla au fost concepute de
deținuții politic care sunt în slujba americanilor pentru a
compromite partidul comunist. Cu aceasta vom înmormânta toată
lupta de rezistență anticomunistă din România și nu se va mai
auzi de ea. Dacă totuși se va auzi, se va cunoaște numai varianta
ticluită de noi”. Aceste bestialități auzite de către Timaru și
Voinea se află pe coperta cărții intitulată ”Masacrarea
studențimii române”, scrisă de Octavian Voinea, supraviețuitor
al reeducărilor infernale din penitenciarele Pitești și Gherla.

Lăsăm
cititorului să tragă concluziile care se cuvin, pentru a putea
înțelege ce a însemnat în România ”mecanismul terorii” în
cei 50 de ani de robie comunistă.

Dr.
Teofil Mija