Life Lifestyle man National Politics Technology

Rusia se poate descurca și fără tranzitul prin Ucraina a gazului

CHIȘINĂU, 24 aug – Sputnik. Dacă Ucraina nu dorește tranzitul gazelor rusești pe teritoriul său, atunci Rusia se va descurca și fără acest serviciu, dar deocamdată nu se proiectează o astfel de perspectivă, a declarat pentru RIA Novosti Dmitri Biricevski, directorul departamentului cooperare economică al Ministerului Afacerilor Externe.Președintele Federației ruse, Vladimir Putin, a declarat săptămâna trecută că Moscova este gata să furnizeze gaze prin Ucraina și după 2024, volumul și calendarul livrărilor vor depinde de necesitățile Uniunii Europene.Șeful Naftogaz din Ucraina, Iurii Vitrenko, a solicitat anterior menținerea volumului de tranzit de gaze către Uniunea Europeană prin Ucraina la nivelul actual. Totodată, el a solicitat ca prin ”Nord Stream – 2” să fie livrate volume suplimentare de gaz pentru ca punerea în funcțiune a acestei noi conducte să nu afecteze tranzitul prin Ucraina.”Nord Stream – 2” este o conductă aproape finalizată care face conexiunea dintre Rusia și Germania, cu o capacitate totală de 55 de miliarde de metri cubi de gaz pe an. Punerii ei în funcțiune se opune activ Ucraina, care se teme de pierderea veniturilor din tranzitul de gaze rusești, precum și Statele Unite, care sunt interesate să-și promoveze gazele naturale lichefiate (GNL) în Europa.Anterior, Berlinul și Washingtonul au emis o declarație comună în care au menționat că, pentru ca proiectul să fie implementat, este necesar să se asigure furnizarea de combustibil prin Ucraina după 2024. La rândul său, Germania s-a angajat să solicite sancțiuni de la Bruxelles împotriva Rusiei dacă folosește exporturile de energie ca „instrument de presiune politică”.Moscova a remarcat în repetate rânduri că ”Nord Stream – 2” este un proiect exclusiv comercial, care este benefic pentru Uniunea Europeană.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *