
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
”Pe acel chestionar de triaj nu semnează niciun medic, nici nu scrie cine ar trebui să semneze, cine să completeze, iar pe acordul privind consimțământul cel care semnează este pacientul și numele medicului este trecut de pacient, însă singura semnătură este a pacientului. În momentul în care te duci la medic, acesta îți eliberează o prescripție medicală, pe care își pune parafa. Iar în cazul în care pățești ceva, acesta răspunde pentru malpraxis, că nu a pus bine diagnosticul, că nu a făcut investigații medicale etc. Pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului scrie că toate aceste vaccinuri anti-Covid se eliberează pe bază de prescripție medicală. Dar cine eliberează acea prescripție medicală? Plus de asta, în chestionarul de triaj nu este nicio rubrică pentru analizele de hemofilie pe care le am eu. Chiar și la alergiile la substanțele din vaccin nu ai de unde să știi dacă ești sau nu alergic la ele. Mai mult, câte persoane din România se duc să-și facă analize anual sau periodic ca să știe dacă s-a declanșat vreo boală? Sub 5%, probabil”.