National Opinii Politică Societate Știri

Sute de primari din zone rurale din Kazahstan vor fi aleşi în premieră duminică prin vot direct

Alegătorii dintr-o treime din districtele rurale din Kazahstan sunt chemaţi duminică la urne pentru a-şi alege primarii prin vot direct, o premieră în programul de reforme politice lansat în fosta republică sovietică bogată în petrol, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Peste 2000 de candidaţi îşi dispută 729 de posturi, la scrutinul prezentat de preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev drept o piatră de hotar în direcţia organizării de alegeri pentru oficiali de rang mai înalt.

În prezent, în Kazahstan, preşedintele îi numeşte pe guvernatorii celor 14 provincii, care la rândul lor îi numesc pe primarii principalelor districte.

Citește și: Magistratul care L-A ELIBERAT pe Dragnea și-a `BLAMAT` colegii care au PROTESTAT împotriva SCHIMBĂRILOR din Justiție făcute de PSD `SUB BAGHETA` acestuia

Aceştia îi desemnau, până acum, pe candidaţii aleşi de consiliile locale dominate de partidul de guvernământ, Nur-Otan, în fruntea districtelor rurale mai mici.

În noul sistem, orice cetăţean kazah cu vârsta de minim 25 de ani poate candida pentru aceste posturi de primar, situate la nivelul cel mai jos în administraţie.

De notat de asemenea că peste 60% din candidaţii la scrutinul de duminică sunt independenţi.

Schimbările fac parte din planul preşedintelui de liberalizare treptată a sistemului politic, dominat de aproape trei decenii de preşedinţia ţării. Următorul pas va fi alegerea directă a primarilor din districtele principale.

Kasîm-Jomart Tokaev a venit la putere în 2019, după demisia surpriză a lui Nursultan Nazarbaev, care conducea ţara de la independenţa de URSS şi care îşi menţine influenţa, ca şef al partidului de guvernământ şi preşedintele consiliului securităţii naţionale.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *