man Model National Opinii

America trage să moară de o boală cunplită. Nu este COVID-ul!

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Statele Unite, fostul „paradis al libertății”, se sting pe picioare, măcinate de o maladie stranie împotriva căreia par să nu aibă antidot, nici vaccin.

Un editorial excepțional de Giulio Meotti publicat
de Gatestone Institute, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

Astăzi, în America, există o nouă
generație de exilați din regimurile comuniste care se luptă cu noua
corectitudine politică numită „wokeism”.

Înainte de a deveni laureat al
Premiului Nobel pentru Literatură și autor al volumului The Captive Mind, Czeslaw
Milosz a luptat împotriva a două regimuri totalitare în țara sa, Polonia: mai
întâi Nazismul, apoi Comunismul care l-a înlocuit.

În 1945, după ce a intrat în
diplomația poloneză, Milosz a fost numit atașat cultural la ambasada din New
York, până a fost rechemat în 1950.

În 1951, a fugit în Franța.

În 1960, Milosz s-a mutat cu familia
sa în California, unde a acceptat un post de profesor de limbi și literaturi
slave la Universitatea Berkeley.

Experiența sa în Bay Area a fost
marcată de o repulsie viscerală față de noua corectitudine americană.

„Când stai la fereastra unui campus cu
o profesoară de origine germană, privindu-i (pe studenți) dând foc la
bibliotecă, și ea spune «Îmi amintesc», este destul de terifiant”, a scris
Milosz.

Milosz a fost martor la începuturile
dezvoltării viitoarei clase conducătoare americane.

„Într-o mare măsură, atmosfera din
universitățile americane este determinată de cei care erau niște revoluționari
în 1968”, a scris el.

Și a adăugat:

„Astăzi trebuie să fii corect politic,
ceea ce înseamnă că trebuie să fii de partea negrilor, împotriva rasismului și
în favoarea a tot ce este progresist.”

Întrebat care sunt diferențele și
asemănările între represiunea sovietică și corectitudinea politică din
Occident, un alt disident anti-sovietic, scriitorul rus Vladimir Bukovski –
care, în ciuda celor 12 ani petrecuți în temnițele sovietice, nu a putut găsi
un editor american timp de 25 de ani – a răspuns:

„Cea mai mare parte a acestei mizerii
își are originea în campusurile din Statele Unite. Am fost la Stanford la
jumătatea anilor 1980 și am asistat cu uluire cum a apărut corectitudinea
politică.

„I-am acuzat întotdeauna pe oameni ca
Stalin sau Beria de cenzură, însă apoi am înțeles că mulți intelectuali o
doresc! Asemenea oameni vor dori întotdeauna să existe cenzură; vor dori
întotdeauna să fie opresori pentru că întotdeauna au pretins că sunt opresați.”

Natan Șaranski, care a luptat
împotriva regimului sovietic din interiorul Gulagului înainte de a pleca din
URSS în Israel în 1986, scria recent:

„Termenul Corectitudine Politică, care
este popular astăzi, a apărut la sfârșitul anilor 1920 pentru a exprima
necesitatea de a-i corecta pe deviaționiștii de la linia oficială a Partidului
Comunist…

„Astăzi, în Occident, presiunea asupra
oamenilor de a se conforma nu vine de la vârfurile totalitare – liderii noștri
politici nu sunt dictatori staliniști. În schimb, vine de la fanaticii din
jurul nostru, din preajma noastră, la școală, la muncă, adesea folosind Twitter
Shaming pentru a-i agresa pe oameni și a-i reduce la tăcere – sau la o falsă,
corect politică conformare.”

Garry Kasparov, dintr-o nouă generație
de critici ruși, observa și el „spirala autodistructivă a Occidentului”, care își
distruge moștenirea culturală în loc să o apere.

În legătură cu slăbiciunea liderilor
occidentali, campionul mondial la șah a spus că a privit recent cu emoție
rândurile de cruci albe ale soldaților americani căzuți în Normandia.

„Unde sunt oamenii ca De Gaulle și
Churchill?”, a declarat el pentru Le Figaro. „Văd o mulțime de Chamberlain și
de Daladier… Am fost șocat să văd precipitarea de a demistifica personajele
istorice judecate conform criteriilor noastre actuale. Occidentul ar trebui să
fie mândru de ei, nu să-i urască.”

Lei Zhang, profesor de fizică la Universitatea
din Winston Salem, se întâmplă să fie născut în China, în 1966, anul în care a
început Revoluția Culturală a lui Mao Țe Dun.

Timp de zece ani, Gărzile Roșii,
formate în majoritatea lor din studenți, au patrulat pe străzile Chinei în
căutare de disidenți, de gânditori independenți și de profesori.

„Nu exista libertate de expresie, nu
puteai împărtăși valori sau idei dacă acestea nu erau valorile și ideile lui
Mao”, a spus Zhang într-un interviu pentru Carolina Journal. El vede o
asemănare tulburătoare cu situația din universitățile americane:

„Vezi oameni care spun: «Matematica
este supremație albă» sau că Aritmetica a fost inventată de cutare bărbat din
cutare rasă, deci Aritmetica înseamnă asuprire. Este stupid.”

Zhang atrage atenția asupra a ceea ce
consideră un efect devastator asupra libertății de exprimare:

„Nu mai poți vorbi. Oamenii din
universități sunt în cea mai mare parte a lor liberali, așa că politicile
liberale ajung în sălile de curs, însă nu poți spune cu glas tare că acest
lucru este greșit și că va avea efecte grave. Dacă nu ai libertate de
exprimare, nu ești liber.”

Riscul viitorului îl reprezintă
spălarea pe creier din școlile elementare americane sub forma „Teoriei Critice
a Rasei”.

După cum explică Christopher Rufo de
la Manhattan Institute pentru USA Today, teoria critică a rasei reprezintă o
reformulare a marxismului dialectic al exploatatorului și exploatatului, „înlocuind
clasele burgheziei și proletariatului cu identitatea de alb și Negru”
(întotdeauna cu N mare).

Altfel zis, teoria critică a rasei este
o formă de „marxism bazat pe rasă”.

Acesta pare să fie motivul pentru care
acești exilați, care au cunoscut marxismul în propriile lor țări, sunt alarmați
văzând cum versiunea rasistă de marxism a „exploatatorului și exploatatului”  se răspândește pretutindeni în Statele Unite.

Potrivit lui Zhang:

„Când le spun copiilor de grădiniță, în
vârstă de 5 sau 6 ani, că sunt răi deoarece aparțin cutărei rase, sau că sunt
oprimați dacă fac parte din cutare grup, este foarte grav, deoarece ei nu își
pot schimba culoarea pielii sau locul de baștină.

„Nu au ales ei să fie de o rasă sau de
alta, sunt americani, cu toții suntem americani și dacă le batem unii cu alții din
cauza acestei ideologii atunci sunt de acord cu cei care afirmă că acest lucru
va distruge America.

„Așa s-a întâmplat în timpul lui Mao
și al Revoluției Culturale. Tuturor copiilor, de la vârste foarte fragede, li
s-a spus să îl iubească doar pe Mao și Revoluția. Dacă nu ești de acord sau spui
altceva, ești pedepsit, ești reeducat ca să crezi în Mao. Nu ai libertatea de a
gândi.”

Sun Liping, un important sociolog
chinez, a afirmat că, în America, corectitudinea politică a apărut ca un mijloc
de a promova egalitatea, iar astăzi este „o povară, un fel de lanțuri cu care
America s-a legat, un fel de sclavie autoimpusă.”

Yeonmi Park, cea mai importantă defectoare
nord-coreeană, a afirmat că dintotdeauna a privit Statele Unite ca pe o țară a
libertății de expresie și de gândire, până când a mers la universitate aici.

S-a înscris la Universitatea Columbia
și a spus că a fost imediat șocată de ce a văzut în clasa ei: sentimentele
anti-occidentale și corectitudinea politică, care au făcut-o să afirme că „nici
măcar în Coreea de Nord nu sunt atât de tâmpiți”.

„Am crezut că America este altfel,
însă am văzut atâtea asemănări cu ce am trăit în Coreea de Nord încât am început
să mă îngrijorez.”

Când era copil, în Heysan, Coreea de
Nord, tatăl ei a fost trimis într-un lagăr de muncă forțată pentru că a vândut
pe piața neagră diverse bunuri ca orez sau zahăr, pentru a-și putea hrăni
familia.

În 2007, Yeonmi Park a fugit din Coreea
de Nord împreună cu mama ei.

Este o mare tristețe, a spus ea, să
vadă îndoctrinarea din America.

„Când am mers la Columbia, primul lucru
pe care l-am învățat a fost că toate problemele sunt din cauza bărbaților albi.”

Dezbaterile îi aminteau de sistemul de
caste din Coreea de Nord, unde oamenii sunt clasificați în funcție de strămoșii
lor.

„Credam că nord-coreenii sunt singurii
care îi urăsc pe americani, însă se vede că sunt mulți care îi urăsc chiar în
această țară.”

În fostul ei „paradis socialist”, Coreea
de Nord, studenții erau obișnuiți să își țină gura.

„Mama mea mi-a spus că lucrul cel mai
periculos pe care îl am este limba”, spune Park. „Așa că știam cât este de
periculos era să spui lucruri greșite.”

Anna Krylov, care s-a născut în
Uniunea Sovietică și acum este profesoară de chimie la Universitatea din
California, a comparat atmosfera ideologizată în care a trăit în fosta ei țară
cu actuala politizare a vieții științifice și culturale din Statele Unite:

„M-am maturizat într-o perioadă de
relativ dezgheț, după moartea lui Stalin. Totuși, ideologia impregna toate
aspectele vieții, iar supraviețuirea impunea o adeziune strictă la linia
partidului și demonstrații entuziaste ale unui comportament ideologic
corespunzător.

„A nu deveni membru al organizației de
tineret comuniste (Komsomol) ar fi fost o sinucidere în carieră – cei care nu
erau membri erau excluși din învățământul superior.

„A practica deschis religia putea avea
consecințe grave, mergând până la închisoare. La fel, a citi cărțile interzise
(Orwell, Soljenițîn etc.) Până și o carte de poezie care nu figura pe lista
aprobată de stat putea să te bage în bucluc.

„Știința nu era scutită de acest control
ideologic strict. Influențele occidentale erau considerate periculoase. Tratatele
și articolele științifice nu încetau să sublinieze superioritatea și preeminența
științei ruse și sovietice. Discipline întregi au fost declarate imorale din
punct de vedere ideologic, reacționare și ostile cauzei dominației clasei muncitoare
și a Revoluției Mondiale. Exemple notabile de «pseudo-științe burgheze» erau
genetica și cibernetica.”

Repede înainte către un alt secol:
2021. Războiul Rece este doar o amintire. „URSS nu mai există pe hartă”, spune
Krylov.

„Însă am ajuns să trăiesc moștenirea
ei la mii de mile distanță spre vest, unde descopăr o atmosferă crepusculară
orwelliană. Am fost martoră la încercările tot mai agresive de a supune știința
și educația controlului ideologic și cenzurii.

„La fel ca în era sovietică, cenzura este
justificată de binele suprem. În anii 1950, binele suprem era promovarea Revoluției
Mondiale, iar în 2021 binele suprem este Dreptatea Socială.

„Ni se spune că, pentru a construi o
lume mai bună și a rezolva inechitățile sociale, trebuie să ne epurăm
literatura de numele ale căror dosare nu se ridicau la înălțimea standardelor stabilite
de auto-proclamații deținători ai noului adevăr, elita. Ni se spune că trebuie
să rescriem programa și să ne schimbăm modul de a preda și de a vorbi.

„Din punct de vedere al comunității,
ne confruntăm cu o alegere importantă. Putem să sucombăm în fața ideologiei de
extremă stânga și să ne petrecem restul vieții într-o permanentă vânătoare de
fantome și de vrăjitoare, rescriind istoria, politizând știința, redefinind
elementele limbii și transformând STEM (știința, tehnologia, ingineria,
matematicile) într-o farsă. Sau putem apăra un principiu cheie al societății
democratice – schimbul liber și necenzurat de idei – și să ne urmăm misiunea
noastră principală, căutatea adevărului, concentrându-ne atenția pe rezolvarea
problemelor reale și importante ale omenirii.”

Este de o importanță vitală să ascultăm
și să citim ceea ce spun și scriu cei care au scăpat din regimurile represive.

Ei au trecut prin intimidare personală,
propagandă politică, spălarea creierului în școli și în universități și prin
teroare intelectuală pentru un cuvânt, o carte sau o idee „greșită”.

Astăzi, cei care au fugit din regimurile
comuniste văd – mai periculoase – aceeași cenzură și represiune totalitară
repetându-se în democrația americană.

Ei știu mai bina ca noi ce înseamnă libertatea
de gândire și prețul pe care trebuie să-l plătim pentru a o apăra. 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *