REFORMAREA clasei politice din România este POSIBILĂ și NECESARĂ … căci avem – încă – în țară, profesioniști #patrioți, oameni care știu să facă administrație pentru România, pentru români, și care atunci când ocupă o funcție în statul român înțeleg că sunt plătiți de noi toți, din taxele și impozitele pe care le achităm, indiferent de opțiunile noastre politice
Am văzut în ultimele 20 de luni cum e cu ”oamenii noi” din politică, promovați de partidele auto-intitulate ”de dreapta” și cred că ne-am convins. Consider că ar fi momentul să vină și să revină #OAMENI în politica românească, acei #români cărora le pasă de această țară și de acest neam și pentru care jurământul pe Constituția României și pe Biblia creștin-ortodoxă este un legământ sfânt
Și cum de la ”dreapta” politicii, care după atâta ”reformare” și ”înnoire” a ajuns acum să aleagă între Sică-Madolină și FantastiKÎȚU și respectiv, între haBARNAm și vulpița-CIOcoLOȘ
, clar că nu mai putem avea vreo așteptare, ar fi indicat și de așteptat, ca REFORMAREA să înceapă de la partidele de stânga și centru-stânga, chiar cu și de la PSD
Sunt câteva idei în care cred cu tot sufletul și pe care le-am expus zilele trecute, și la ceremonia depunerii jurământului de către noul primar al comunei Burjuc din județul Hunedoara, un primar tânăr, care a îmbrăcat direct haina de gospodar al comunei sale și care n-a ezitat să jure pe Constituția României și pe Biblie
Așadar, mai există o #ȘANSĂ și mai avem #SPERANȚA
