Life Lifestyle National Natural Technology Uniunea europeană

Comisia Europeană declanşează proceduri de infringement împotriva Ungariei şi Poloniei

Twitter

Comisia Europeană a anunţat joi că a declanşat , în legătură cu legea ungară care interzice ‘promovarea’ în rândul minorilor a homosexualităţii, şi contra Poloniei, pentru ‘zonele fără ideologie LGBT’ decretate de anumite comunităţi locale, transmite AFP, potrivit agerpres.

Executivul UE, care denunţă caracterul discriminatoriu al respectivelor măsuri faţă de persoanele LGBT+, a explicat că a trimis celor două state câte o scrisoare oficială de punere în întârziere. Este vorba despre prima etapă a unei proceduri ce poate duce la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), iar apoi la sancţiuni financiare.

Citește și: Peste un sfert dintre bolnavii de COVID-19 au avut simptome și după șase luni de la boală

Budapesta şi Varşovia au la dispoziţie două luni pentru a răspunde.

‘Egalitatea şi respectarea demnităţii şi a drepturilor omului sunt valori fundamentale ale UE, consacrate de Articolul 2 din Tratatul Uniunii Europene. Comisia va utiliza toate instrumentele aflate la dispoziţia sa pentru a apăra aceste valori’, subliniază executivul UE într-un comunicat.

Ungaria a adoptat la 15 iunie o lege care interzice ‘reprezentarea sau promovarea’ în rândul minorilor a homosexualităţii sau a schimbării de sex. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat drept o ‘ruşine’ această lege, intrată în vigoare săptămâna trecută, însă guvernul ungar a respins criticile şi cererile executivului european.

În Polonia, o sută de comunităţi locale au adoptat din 2019 o rezoluţie ‘anti-ideologia LGBT’ sau o ‘cartă a drepturilor familiilor’. Comunităţile respective reprezintă o treime din teritoriul Poloniei şi sunt situate în principal în estul şi sud-estul ţării, zone cu puternică tradiţie catolică.

Citește și: Laurent Simons, copilul geniu care vrea să-i facă pe oameni nemuritori

Aceste decizii au condus deja Comisia Europeană în iulie 2020 să priveze de subvenţii în cadrul unui program de înfrăţire unele dintre aceste municipalităţi.

În primul său discurs în Parlamentul European cu privire la starea Uniunii, susţinut în septembrie 2020, Ursula von der Leyen a criticat aceste ‘zone fără umanitate’ care ‘nu îşi au locul’ în UE.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *