Mesajul discret al lui Biden către Putin

O bombă de presă a fost ratată
intenționat pentru a transmite Rusiei un semn de bunăvoință din partea Americii.

New York Times a publicat recent o
amplă documentare privind Războiul din Ucraina.

În mod ciudat, foarte bine ascunsă în interiorul
acestui material stufos se află o bombă de presă care ar fi meritat o soartă
mai bună. O mediatizare excepțională, pe măsura conținutului.

Mai mulți oficiali americani citați de
NYT susțin că forțele armate și serviciile secrete de la Kiev au încercat să-l
asasineze pe generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major și ofițerul cu
cel mai înalt rang al armatei ruse.

Un aspect interesant dezvăluit de
articol este că partea americană ar fi încercat zadarnic să îi împiedice pe
aliații ucraineni să facă atentatul, de teama că acesta ar putea provoca o
reacție necontrolată a Rusiei.

Însă, când a comunicat Kievului
opoziția sa, partea americană ar fi aflat că acțiunea fusese deja lansată.

Operațiunea ar fi avut loc la
sfârșitul lui aprilie, o perioadă în care mai mulți oficiali americani, citați
de același New York Times, se lăudau că au acordat asistență Ucrainei să ucidă
mai mulți generali ruși.

În noul său articol, ziarul american
relatează că, în primăvară, Rusia a luat decizia de a trimite generalii ruși în
vizite pe front, ca să refacă moralul soldaților lor.

„Însă generalii au săvârșit o greșeală
fatală: s-au poziționat în apropierea unor zone pline de antene și echipamente
de comunicații, lucru care i-a făcut ușor de reperat, au spus americanii.”

Și New York Times continuă:

„Ucraina a început să ucidă generali
ruși, dar vizitele ruse riscante pe linia frontului au continuat. În fine, la
sfârșitul lui aprilie, șeful Statului Major rus, generalul Valeri Gherasimov, a
făcut pregătiri secrete pentru a merge el însuși.”

Se pare că Washingtonul era la curent
în timp real cu intențiile lui Gherasimov, moment în care a intervenit dilema
dacă informațiile trebuie împărtășite și Kievului.

Sursele citate de NYT susțin însă căWashingtonul „a ascuns ucrainenilor informațiile, de teamă că aceștia vor lovi”.

Principala temere a americanilor era
că o provocare de asemenea amploare ar mări riscul unui conflict nuclear între
Rusia și Statele Unite.

Și NYT continuă:

„Ucrainenii au aflat și ei de
planurile generalului, punându-i pe americani într-un impas. După consultări cu
Casa Albă, oficiali americani importanți au cerut ucrainenilor să anuleze
atacul.

„«Le-am spus să nu o facă», a afirmat un important oficial american. «Am considerat că era prea mult».

„Mesajul (american) a ajuns prea târziu. Oficiali militari ucraineni le-au spus americanilor că au lansat deja atacul asupra poziției unde era generalul.

„Zeci de ruși au fost uciși în atac,
au spus oficialii. Generalul Gherasimov nu era printre ei.”

Iar relatarea NYT pe această temă se
încheie astfel:

„Conducătorii militari ruși și-au
redus vizitele pe front în urma evenimentului.”

*

Două sunt întrebările care se impun imediat:

1.   De
ce această informație explozivă apare abia acum?

2.   De
ce o asemenea bombă de presă este ascunsă atât de anti-comercial în interiorul
articolului, de parcă ziariștilor le-ar fi fost rușine cu performanța lor
gazetărească?

Premisa de la care trebuie să pornească
orice răspuns este că New York Times e un cvasi-oficios al administrației
Biden. O „trompetă”, al cărei rol este (și) de a transmite mesaje. Un fel de
Scânteia sau de Pravda, în care adevărul este sacrificat adesea pe altarul
interesului de partid.

Din acest punct de vedere, răspunsul
la întrebarea 2) este relativ ușor de dat:

Opinia publică americană nu ar fi
fost încântată să afle că sprijină cu zeci de miliarde de dolari din taxele
sale acțiuni teroriste la celălalt capăt al Pământului.

Acțiuni care amenință să târască America
într-un război nuclear total cu Rusia.

Ascunsă în măruntaiele unei
documentări stufoase și adeseori plicticos de tehnice, informația avea șanse mai mici să ajungă la un public
larg. Deci să irite prea mult.

Însă, astfel de materiale sunt citite
cu lupa de serviciile de informații. Mai ales cele rusești.

Logica ne spune că informația veche de
șapte luni era destinată în primul rând Rusiei.

Dar care este de fapt miezul
informației menite să ajungă la Ochiul și Timpanul Kremlinului? Că a avut loc
un atac/atentat la adresa lui Gherasimov? Nu, asta rușii o știau prea bine pe
pielea lor.

Mesajul este că americanii NU au avut
nici un amestec în atentat. – Că ucrainenii au aflat SINGURI unde și cî,
exclusiv prin propriile metode, nu de la Washington.  – Și că americanii s-au OPUS ca atacul împotriva
lui Gherasimov să aibă loc.

*

În paranteză fie zis, aspectul
veracității informației despre atacul-atentat împotriva lui Gherasimov este – în opinia mea – absolut secundar.

Probabil că informația este falsă. Probabil că
americanii au fost cei care le-au spus ucrainenilor despre vizita lui
Gherasimov. Probabil că le-au oferit chiar sprijin logistic pentru atac. 

Acțiunea a avut loc într-o perioadă
când Washingtonul se lăuda că împărtășește Kievului informații vitale în timp
real. Și se împăuna că i-a ajutat pe ucraineni să lichideze alți generali ruși,
prin aceeași trompetă New York Times.

Sau să lichideze ținte majore, cum a
fost crucișătorul Moscova, nava amiral a Rusiei, scufundată tot în aprilie.

O perioadă în care Statele Unite și tot
Occidentul dădeau la maximum boxele propagandei pentru a justifica sprijinul colosal acordat Ucrainei.

Acea perioadă a cam trecut. Pe măsură
ce populația americană și vest-europeană a început să sufere tot mai mult de pe
urma războiului, propaganda și-a pus surdină. Megafoanele au fost înfundate cu
câlți.

Spre disperarea regimului Zelenski
(care este dependent de război ca un muribund de aparatele de la ATI),
apelurile la pace nu mai sunt tratate de mașinăria de zgomote cu indignare și cu
o droaie de epitete.

Exemplul cel mai bun este cel al lui
Kissinger.

Când diplomatul centenar a venit cu un plan de pace în luna mai, la Davos, i s-au vărsat în cap toate zoaiele.
Bătrânul s-a retras cuminte, în culise, conștient că vremea lui nu venise.

Kissinger și-a reluat zilele trecute
propunerea de acum jumătate de an și – deși aceeași -, ea a fost primită acum cu
interes și chiar o oarecare bunăvoință.

*

Ce rezultă din toate cele înșirate mai
sus?

Că negocierile de pace secrete dintre
Washington și Moscova, mediate de Turcia și Arabia Saudită, despre care se
vorbește de vreo lună de zile, sunt reale.

Că regimul Zelenski, simțind că îi
fuge pământul de sub picioare (vezi refuzul șefului FIFA de a-i permite să țină
un discurs la Campionatul Mondial din Qatar și pe cel al șefului CIO de a
interzice participarea rușilor la Jocurile Olimpice de la Paris 2024), este
gata să arunce pe piață informații care să dinamiteze negocierile. Cum ar fi
implicarea americană în atentatul împotriva lui Gherasimov.

Că americanii au dorit să i-o ia
înainte, lăsând în ofsaid Kievul. Cum au făcut-o și în cazul rachetei din
Polonia.

Că dialogul dintre ruși și americani merge
anevoios din cauza neîncrederii dintre părți, după zece luni de conflict și
propagandă.

Că este nevoie de semne de bunăvoință,
fie și ipocrite, care să încălzească puțin climatul.

Că, în fine, administrația Biden s-a
spălat pe mâini de atentatul împotriva întâiului general rus pentru a întinde o
mână mai credibilă Moscovei.