man Model National Opinii

Tucker Carlson: Alegerile de pe 8 noiembrie din SUA ar putea fi FRAUDATE după modelul CIA – Brazilia

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Joe Biden a susținut un discurs bizar miercuri seara: în loc să își
prezinte realizările și să ceară americanilor să voteze cu Democrații, el a
avertizat că numărătoarea voturilor va dura și că nimeni nu trebuie să se
îndoiască de corectitudinea alegerilor.

Un editorial al lui Tucker Carlson la Fox News pe care l-am tradus pentru cititorii
ActiveNews.

*

Mai întâi, vestea bună: Ideea obișnuită printre oamenii care urmăresc
actualitatea politică este că Partidul Democrat e pe punctul de a suferi o înfrângere
umilitoare în alegerile de săptămâna viitoare.

Pare foarte probabil că Democrații vor pierde controlul în ambele Camere
ale Congresului. Iar acesta este doar începutul suferinței lor.

Sondajele arată că și circumscripții care l-au sprijinit pe Joe Biden cu o
largă majoritate în 2020 sunt pe punctul de a bascula dramatic în partea
cealaltă.

În mod surprinzător, peste o săptămână, statul New York ar putea avea un
guvernator Republican.

Ultima oară când au avut loc alegeri în New York, Biden învingea cu o
diferență de 23 de procente.

Asistăm acum la ceea ce politologii numesc o realiniere. Și nu este nici un
mister de ce ea are loc.

Democrații au eșuat catastrofal.

Nici un alt grup politic din istoria americii nu a făcut o treabă mai
proastă conducând această țară decât neoliberalii aflați acum la cârmă.

Sunt nocivi, sunt intoleranți și sunt complet corupți. Dar, mai ales, sunt
incompetenți.

În mai puțin de doi ani, nu este exagerat să afirmăm că au distrus țara,
prăbușind economia, batjocorind armata și deschizând frontierele Statelor Unite
pentru mai bine de 5 milioane de infractori.

Distrugerile pe care le-au provocat sunt atât de profunde încât sunt greu
de descris.

Deci, este evident că vor fi consecințe.

Într-o țară cu alegeri democratice, cum ar putea acest partid să rămână la
putere? Sincer, nu știm, dar poate că Joe Biden are o idee.

În seara aceasta (miercuri, 2 noiembrie) Biden a traversat Washingtonul
până la Union Station.

Construită de Teddy Rosevelt cu peste 100 de ani în urmă, Union Station a
fost timp de generații una dintre cele mai frumoase clădiri publice din țara
noastră.

Sub Joe Biden, a devenit o tabără pentru cei fără adăpost, un loc prea
decăzut și prea periculos pentru Starbucks.

Stând în fața acestui monument singur împreună cu eșecurile sale, Biden a
început să facă ceea ce face de obicei în ultima vreme: să mârâie la noi toți
pentru eșecurile sale morale.

Tipul care a făcut duș cu fiică-sa ne spune nouă că suntem niște oameni
răi.

Tema serii: „Democrația”. Iată o mostră:

Joe Biden: Acum, Republicanii extremiști MAGA urmăresc să pună la îndoială
nu doar legitimitatea alegerilor trecute, dar și a alegerilor care au loc acum
și a celor viitoare. Tabăra extremistă MAGA, o minoritate în Partidul
Republican, așa cum am arătat mai devreme, dar este forța motrice care încearcă
să reușească acolo unde au eșuat în 2020, pentru a suprima dreptul alegătorilor
și a submina însuși sistemul electoral.

Foarte ciudat. Ne aflăm cu mai puțin de o săptămână înainte de de alegerile
la care toată lumea se așteaptă ca Partidul Democrat să sufere o înfrângere
zdrobitoare, iar liderul partidului, Joe Biden, ne dă ordin să nu ne plângem de
rezultatul alegerilor.

Ce este asta? Să vedem.

Iată-l pe Joe Biden spunându-ne că din cauza schimbărilor, a numeroaselor
schimbări pe care Democrații le-au adus sistemului de votare, toate facilitând
fraudarea, s-ar putea să nu aflăm rezultatul alegerilor vreme de câteva zile.

Dar nu e motiv de îngrijorare. Totul este absolut corect și, oricum, nu
puneți întrebări, pentru că atunci sunteți infractori.

Joe Biden: Vrem ca americanii să voteze. Vrem ca vocea fiecărui american să
fie auzită. Acum, trebuie să mergem cu pas mai departe în acest proces. Știm că
din ce în ce mai multe buletine de vot sunt depuse în cadrul votului timpuriu
sau prin poștă în America. Știm că multe state nu încep numărarea acestor
voturi până nu se închid urnele pe 8 noiembrie. Aceasta înseamnă că, în anumite
cazuri, nu vom ști învingătorul alegerilor decât după câteva zile de la
alegeri. Este nevoie de timp pentru a număra toate buletinele de vot corecte
într-un mod legal și organizat. Întotdeauna a fost important pentru cetățenii
dintr-o democrație să fie informați și angajați. Acum este important ca
cetățenii să fie și răbdători. Iată cum trebuie să stea lucrurile.
 

Ce este asta? Ce se petrece aici?

Ne aflăm cu o săptămână înainte de alegeri. În mod normal, Biden ar fi
trebuit să rostească un discurs despre măsurile pe care le-a luat și cum ne-au
făcut ele viața mai bună.

Ar fi trebuit să ne convingă că țara este într-o situație mai bună decât
arată și că meritul este al său.

Cu alte cuvinte, ar fi trebuit să ne ceară votul pentru realizările pe care
le are.

Asta fac politicienii în democrațiile care funcționează. Încearcă să îi
convingă pe cetățenii lor să îi susțină pe baza a ceea ce au făcut pentru ei.

Aceasta este democrația.

Dar nu asta a făcut Biden. Câtuși de puțin.

El v-a dat ordin să acceptați rezultatul alegerilor, indiferent care este
el.

Bizar lucru și care nu anunță nimic bun!

S-ar putea să nu vă convină să credeți că ceea ce se petrece aici este o
versiune a situației din Brazilia.

Potrivit numărătorii oficiale, un infractor condamnat, un socialist
declarat, pe nume Lula da Silva, l-a înfrânt pe președintele în exercițiu al
Braziliei, Jair Bolsonaro, la o diferență strânsă în acest weekend.

Și totuși milioane de brazilieni – milioane – nu cred că lucrurile stau
așa. Bolsonaro însuși nu și-a recunoscut înfrângerea.

În acest moment, sunt proteste în toată Brazilia. Vedeți imagini de la
unele dintre ele chiar acum, pe ecran.

Există semne de întrebare dacă au fost numărate toate voturile și de ce au
fost anulate atât de multe – de ordinul milioanelor – și dacă au fost încălcate
legile electorale.

Nu putem să emitem o judecată în privința acestor chestiuni, dar, dacă ne
pasă de democrație, dacă credem că procesul electoral este unul fundamental,
atunci trebuie să ținem cont de aceste afirmații.

Democrația nu înseamnă nimic mai puțin de atât.

Și, cu toate acestea, ceea ce este interesant și un motiv de îngrijorare
pentru noi, aici, în Statele Unite, este că nu ne este îngăduit să punem
întrebări despre alegerile din Brazilia.

Nu este îngăduit pentru că nu dorește administrația Biden. Serios.

YouTube, care în ultimii doi ani a funcționat ca o ramură a administrației
Biden, a anunțat că va cenzura toate mesajele din Brazilia care pun sub semnul
întrebării rezultatul alegerilor.

Tribunalele braziliene au respins și ele ideea oricărei investigații
privind corectitudinea alegerilor.

Mai mult, un judecător de la Curtea Supremă din Brazilia a dispus
companiilor de media sociale să suprime orice postare de pe rețelele sociale
care pune sub semnul întrebării rezultatul alegerilor.

O cenzură zdrobitoare într-o „democrație”, care împiedică oamenii să pună
întrebări despre modul în care funcționează această „democrație”.

Și, totuși, de ce ar trebui să ne pese nouă, aici, în Statele Unite?
Brazilia e departe…

Ei bine, din două motive.

Primul este că rezultatul acestor alegeri va determina amploarea influenței
Chinei în emisfera occidentală. Dacă Bolsonaro pierde iar da Silva devine
președintele Braziliei, aceasta înseamnă că guvernele de stânga fidele Chinei,
din afara sferei noastre de influență, vor controla toată America de Sud.

Brazilia era ultimul recalcitrant, dar și țara cea mai mare și mai
importantă din America de Sud. Bolsonaro este singurul din America de Sud care
s-a pus în calea hegemoniei chineze totale.

Al doilea motiv pentru care ar trebui să fim atenți la ce se petrece acolo
este că reprimarea lidertății de exprimare, după alegerile din Brazilia, este
rezultatul politicilor americane.

Administrația Biden s-a amestecat în alegerile din Brazilia. Punct.

Administrația Biden a anunțat deja că Bolsojaro a pierdut, după care l-a
amenințat pe Bolsonaro că va suporta consecințele dacă încearcă să conteste
rezultatul alegerilor din țara sa.

Departamentul de Stat al lui Biden a dat publicității o declarație în care
afirmă că înfrângerea lui Bolsonaro a „consolidat” încrederea în instituțiile
democratice. Nu zău?

Sunt niște alegeri contestate. Manifestațiile din stradă dovedesc asta. Nu
s-au făcut verificări. Verificările au fost interzise prin decret și oamenilor
nu li se dă voie să vorbească.

Cum este restaurată încrederea în instituțiile democratice?

Încrederea în instituțiile democratice poate fi restaurată într-un singur
mod: prin transparență.

Când oamenii fac lucruri pe ascuns, este logic să crezi că au motive să se
ferească.

Iar când guvernele fac lucruri pe ascuns, atunci poți să fii convins că
mint.

Însă, din perspectivă americană, întrebarea este de ce administrația Biden
s-a amestecat în niște alegeri străine?

Ei se declară apărătorii democrației, care cred în alegeri libere și
corecte. Nu ar trebui să se amestece în alegerile altora. Dar o fac din greu.

Cu câțiva ani în urmă, Victoria Nuland de la Departamentul de Stat, femeia
care dirijează războiul nostru cu Rusia, a fost înregistrată când recunoștea că
a pus la cale o lovitură de stat în Ucraina.

A fost sancționată pentru asta? Nu, a fost promovată. E în continuare în
Departamentul de Stat.

Asta te face să îți pui întrebări despre rolul nostru în alegerile din
Brazilia.

Administrația Biden îl detesta pe ultimul președinte al Braziliei din
motive politice, ideologice. Motive care nu au nici o legătură cu interesele
Americii, dar aveau legătură cu liberalismul idiot care determină această
concepție despre lume.

Anul trecut, directorul CIA, William Burns, a mers în Brazilia și acolo i-a
avertizat pe oficialii de top că Bolsonaro nu va putea contesta rezultatul
alegerilor, orice s-ar întâmpla.

Stați așa! De ce șeful CIA a mers în Brazilia și a dat indicații despre
alegerile de acolo? Nu este asta amestec în alegerile dintr-o altă țară?

Sigur că este!

Apoi, la câteva luni după această vizită a șefului CIA, Curtea Supremă din
Brazilia a dispus reținerea pe termen nelimitat a câtorva susținători ai lui
Bolsonaro, fără proces.

Care era infracțiunea lor? Cu ce au greșit?

Au „atacat instituțile braziliene” în cadrul comunicațiilor lor private. Au
subminat încrederea în corectitudinea alegerilor, așa că trebuiau băgați la
închisoare.

Este șocant. Dar partea cea mai șocantă este că nu e vorba doar de corupție
într-o țară din America Latină. Ci că administrația Biden o încurajează, o
susține și încearcă să facă același lucru și la noi acasă.

Aici, în Statele Unite, am avut o avanpremieră după 6 ianuarie.

Ce se petrece acum în Brazilia este o escaladare, iar administrația Biden o
susține. Este băgat în ea.

La câteva ore după niște alegeri contestate, oamenilor li s-a interzis să
vorbească. Violența de stradă explodează în mod firesc. Așa-zișii
„negaționiști” sunt uciși.

Este un deznodământ inevitabil. În lipsa transparenței, cum este acoperit
vidul de informații? Cu teorii ale conspirației.

Dacă vreți ca oamenii să creadă adevărul, spuneți-le adevărul!

Aceasta nu este o democrație funcțională! Într-o democrație funcțională, nu
doar că ți se permite să pui întrebări în privința alegerilor: ești încurajat
să o faci.

Negarea rezultatului alegerilor nu există într-o societate liberă. Este
ceea ce se se numește libertate de exprimare.

Ai dreptul să te îndoiești de rezultatul alegerilor, dacă asta crezi.
Punct.

Și, cu toate astea, presa, al cărei rol este să apere libertatea de
exprimare, face tot ce poate, zilnic, pentru a o suprima.

„Cum îndrăznești să pui întrebări despre alegerile de săptămâna viitoare?”

 De ce ne tot repetă asta? E de rău
augur.

Iată-l pe Ali Velshi de la MSNBC spunând asta explicit.

Priviți-l explicând că dacă votezi cu un Republican din Pennsylvania, Doug
Mastriano, distrugi democrația.

Ali Velshi: Dintre cei 299 de candidați negaționiști ai alegerilor (din
2020), 173 sunt favoriți să câștige anul acesta, în timp ce alți 52 sunt în
competiții strânse cu șanse de a câștiga. Victoria lor colectivă ar avea
consecințe catastrofale pentru democrația americană… Este posibil ca peste
doi ani, când vor fi certificate rezultatele alegerilor prezidențiale din 2024,
persoane ca Lake și Finchem în Arizona, Mastriano în Pennsylvania și alți peste
150 de membri ai Congresului, care în ultimii doi ani au semănat îndoială
despre legitimitatea victoriei lui Joe Biden… Este posibil ca ei să se afle
în poziții de putere și să aibă o influență uriașă asupra rezultatului
viitoarelor alegeri. Iar ceea ce ar putea face cu această putere ar trebui să
fie în mintea alegătorilor de azi.

Mai întâi, dacă oamenii au întrebări despre ultimele alegeri sau despre 6
ianuarie sau despre ce s-a petrecut acasă la Nancy Pelosi la San Francisco,
vinerea trecută, există un mijloc foarte simplu de a le risipi îndoielile, de a
opri teoriile conspirației.

Iar acest mijloc este de a prezenta dovezile. Arătați-ne faptele!

Dacă oamenii își pun întrebări despre numărul voturilor dintr-un stat
anume, în 2020, mai întâi că au tot dreptul să o facă. Să ceară dovezi că
alegerile au fost corecte.

Ba chiar au datoria de a pune întrebări, deoarece singurul mod în care poți
avea un sistem liber și echitabil este ca fiecare să fie liber să pună
întrebări în legătură cu el și să pretindă răspunsuri reale.

Dacă propui un soi de teorie nebunească despre ce s-a petrecut în casa lui
Nancy Pelosi vinerea trecută, în loc să țipi, să insulți sau să acuzi pe alții
de teoria conspirației, cel mai simplu este să difuzezi imaginile de pe camerele
aflate pe corpul polițiștilor.

Ce este așa de greu?

Dacă crezi că crezi că este ceva bizar în legătură cu evenimentele din 6
ianuarie, nu e vina ta. Este probabil vina celor care ascund mii de ore de
probe video de la acele evenimente.

De ce nu le-au făcut publice?

Lor le revine această responsabilitate, nu altora.

Nu noi suntem nebuni. Voi sunteți mincinoși.

Nu este nici un rău în a pune întrebări. Iar dacă este interzis, atunci
înseamnă că trăim într-o dictatură.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *