
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Iluziile legate de
alegerile din Statele Unite, de pe 8 noiembrie, sunt uriașe. Teoretic, ele ar
putea răsturna total balanța de putere stabilită în urmă cu doi ani și reda Republicanilor
controlul asupra ambelor Camere ale Congresului.
Mai mult, un astfel de
succes ar constitui o trambulină pentru revenirea lui Donald Trump la Casa Albă
în 2024.
Însă tot acest scenariu
pare doar un vis frumos.
În 2020, deși Trump se
afla la Casa Albă, Republicanii controlau Congresul, iar la Curtea Supremă de
Justiție raportul de putere era de 6-3 (trei judecători fuseseră numiți chiar
de Trump), a avut loc cea mai mare fraudă electorală din istoria Americii.
Deși incapabil să adune
la mitinguri câteva sute de oameni, deși cu grave semne de demență senilă încă
de atunci, deși ar fi trebuit să fie pulverizat de scandalul laptopului lui
Hunter, Joe Biden a obținut – chipurile – mai multe voturi decât oricare
președinte american dinaintea sa.
Întrebarea elementară
care se pune este: dacă frauda aceasta colosală a fost posibilă în 2020, când
Trump și Republicanii controlau (teoretic) țara, de ce nu s-ar repeta în 2022,
când Hoții sunt la putere?
Și apoi, din nou, în
2024?
Cu atât mai mult cu cât,
dacă pierd puterea, Democrații sunt conștienți că vor plăti pentru toate –
pentru fraudă, pentru „mineriada” din 6 ianuarie 2021, pentru sabotarea
președinției lui Trump vecină cu trădarea națională…
Logica elementară ne
spune că, pentru a-și salva pielea, în 2022 (și 2024), Democrații se vor bate
(și vor fura) mai abitir decât în 2020.
Și indiciile că se
pregătește o nouă fraudă au început deja să apară.
Zilele trecute, s-a
descoperit că aproximativ un sfert de milion de voturi au fost trimise prin
poștă alegătorilor din Pennsylvania fără a li se verifica identitatea.
Ceea ce constituie o
încălcare flagrantă a legii. Și o oportunitate de fraudă.
Cincisprezece Republicani
din Camera de stat au trimis o scrisoare secretarului de stat Leigh Chapman
pentru a-i cere explicații.
După numai o
zi, în locul unui răspuns la îngrijorarea legitimă a celor 15 parlamentari,
Leigh Chapman a organizat o conferință în care a avertizat că foarte probabil
vor apărea întârzieri ale publicării rezultatelor votului.
Exact ca în
2020.
„Este foarte
important să obținem informații corecte despre procesul electoral din
Pennsylvania.”
Pentru acest
lucru, a adăugat ea, va fi nevoie de „câteva zile” pentru a număra și valida
voturile.
„Așa că
alegătorii și opinia publică știu că, atunci când apar întârzieri la
numărătoare, aceasta nu înseamnă că se întâmplă ceva mârșav. Pur și simplu,
aceasta este legea în Pennsylvania.”
Și acesta este subconștientul care te dă de gol!
Secretara de
stat a explicat că întârzierile apar din cauza funcționarilor electorali care
nu reușesc să verifice în timp util datele voturilor prin corespondență sau să
numere voturile expediate prin poștă înainte de ziua votului.
Or, tocmai
voturile prin corespondență au răsturnat soarta alegerilor din 2020. Ele au
blocat atunci numărătoarea – într-un moment când Trump era detașat în
câștigător.
Chapman a
precizat că, la nivelul întregului stat Pennsylvania, s-au solicitat peste 1,2
milioane buletine de vot prin corespondență.
Luând în
considerare cele 240.000 de voturi neverificate – rezultă că cel puțin 20% din
voturile prin poștă sunt ilegale.
Nu poate fi
o coincidență faptul că Pennsylvania este unul din statele unde s-au
înregistrat cele mai multe nereguli și în 2020.
Cu doar 50.000
de voturi în plus în Pennsylvania și în oricare alte două dintre statele
Arizona, Georgia și Wisconsin, Trump ar fi fost declarat președinte pentru a
doua oară.
Au fost suficiente
50.000 de voturi furate în trei state. Nu 240.000 într-un singur stat!
Dar patru
ani cu Trump erau de ajuns. Au însemnat patru ani de întârziere pentru Marea
Resetare și trilioane de dolari pierduți pentru compania de construcții și
demolări Build Back Better.
De aceea,
Trump trebuie împiedicat cu orice preț să revină acum, când Marea Resetare a
fost declanșată.
De aceea,
trebuie zădărnicit încă din 2022 orice context favorabil întoarcerii sale la
Casa Albă.
Miza este
colosală:
– dacă nu s-a dat în lături
să se plimbe cu Kim Jong-Un prin grădină
– dacă a adus înțelegerea în
Orientul Mijlociu între statele arabe și Israel
– dacă nu a pornit nici un
război în mandatul său…
Ei bine,
nebunul ăsta ar fi în stare să facă pace în Ucraina!