Misiunea lui Clotilde, Nicușor și Fritz: Marea Resetare și Distrugerea Orașelor

Marea
Resetare, prin care se urmărește instituirea Noii Ordini Mondiale, nu se poate
realiza fără o distrugere prealabilă și totală a Vechii Ordini. Iar distrugerea
trebuie să înceapă cu zonele cele mai dens populate.

Șobolanii și
gunoaiele de pe stradă au devenit emblema Sectorului 1 condus de progresista
Clotilde Armand.

Bucureștiul
întreg nu a fost niciodată mai mizerabil decât acum, când este condus de
progresistul Nicușor Dan, iar simbolul său istoric – Cișmigiul – a ajuns o
ruină.

Mizerie,
întuneric, frig – așa arată și Timișoara progresistului Dominic Fritz.

Iar
„modelul” pare să se extindă ca o molimă la toate orașele din România conduse
de progresiști.

V-ați gândit
vreodată că s-ar putea să nu fie (doar) incompetență ori corupție? Că s-ar
putea să fie vorba de un PROGRAM bine gândit și aplicat cu tenacitate?

Un plan de
distrugere sistematică și galopantă a țării începând cu nucleele sale cele mai
populate – orașele?

Un plan care
își propune demolarea, pustiirea și ruinarea – creând terenul viran pentru
Build Back Better și Marea Resetare.

Am fost
avertizați că mizeria și sărăcia vor reprezenta temelia Noii Ordini Mondiale
care ni se pregătește.

Țineți minte?„Nu vei deține nimic și vei fi fericit!”.

Iată mai jos
un fragment din cartea lui Scott McKay – The Revivalist Manifesto, reprodus deThe American Spectator, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

El explică perfect
mecanismul ocupării cetăților și apoi al distrugerii lor sistematice.

*

Să îi spunemEșecul Intenționat al Guvernării. Este elementul cel mai clar al prăbușirii
consensului politic american în secolul XXI, deși el există de la sfârșitul
secolului XX.

Definiția simplă
a Eșecului Intenționat al Guvernării (EIG) este următoarea: refuzul deliberat
de a îndeplini sarcinile fundamentale ale guvernanței urbane pentru atingerea
unui anumit scop politic.

Infracționalitatea
și corupția și gropile și proasta canalizare, fără a mai pomeni de ridicarea
aleatorie a gunoaielor sau de deszăpeziera inexistentă – toate acestea nu
reprezintă incompetență.

De fapt,
nimic din ce vedeți în sectorul public american nu este incompetență.
Persoanele răspunzătoare sunt suficient de instruite și de bine formate pentru
misiunea lor.

Trebuie doar
să înțelegem care este această misiune.

Este DECIZIA
de a face o treabă proastă până la nivelul celor mai banale sarcini ale
gestionării unui oraș. O alegere deliberată și premeditată.

Rezultatul va
fi că alegătorii care din clasa de mijloc se vor muta.

Alegătorii
din clasa de mijloc tind să trăiască într-un loc unde se pot aștepta la cel mai
bun beneficiu de pe urma impozitelor pe care le plătesc – între altele, drumuri
bune, străzi sigure, o canalizare funcțională, școli decente, un climat comercial
favorabil și o economie în creștere – iar toate acestea este greu să se
realizeze la modul la care guvernează Stânga.

Altfel zis,
alegătorii din clasa de mijloc sunt o pacoste.

Ei vor o
mulțime de lucruri care ar însemna o muncă istovitoare și neprofitabilă pentru
niște primari și fanfaroni Democrați precum Mitch Landrieu (primar Democrat al
New Orleansului în perioada 2010-2018, acum consilier al președintelui Joe
Biden – n.tr.) sau Ted Wheeler din Portland, care preferă să își ocupe timpul
cu niște acțiuni culturale lipsite de sens, cum ar fi „Schimbarea Socială”, și
oferind redistribuirea bogățiilor și scuze pentru proastele realizări personale
care fac ca atâtea persoane să sufere de sărăcie.

Fără a mai
vorbi de dărâmarea statuilor de oameni morți de demult și aproape uitați, ca
mijloc de a „face diferența”.

Pentru
Landrieu, sau Kwame Kilpatrick (primar Democrat al Detroitului, 2002-2008),
Marion Barry (primar Democrat al Washington DC, 1979-1991, 1995-1999), Bill de
Blasio (primar Democrat al New Yorkului, 2014-2021) sau Lori Lightfoot (primar
Democrat în Chicago din 2019), nu e o mare pagubă dacă alegătorii din clasa de
mijloc se declară sătui și se mută în suburbii.

Exodul lor
face ca electoratul rămas să fie mult mai puțin pretențios și mult mai ușor de
controlat.

Acest „exod
alb” este provocat cu bună știință. Nu este o întâmplare. Și nici măcat atât de
alb nu este.

În general, segmentul
de populație minoritară din aceste suburbii spre care fug se îndreaptă oamenii
crește și el odată cu populația de aici. De ce? Simplu: clasa de mijloc de
culoare s-a săturat și ea de Democrații urbani progresiști la fel ca și clasa
de mijloc albă.

Și este un
sentiment reciproc, fiți siguri.

Stânga
socialistă urbană își dorește un mic nucleu ușor de gestionat de rezidenți
bogați, o masă mare de săraci și nimic între ele.

Acesta este
efectul Eșecului Intenționat al Guvernării și succesul său se vede la scară
largă. New Orleans votează în proporție de 90% cu Democrații. Philadelphia este
80% Democrată. Chicago 85%. Los Angeles 71%.

Nici unul
dintre aceste orașe nu va mai avea un primar Republican multă vreme de aici
încolo.

Pentru că
foarte puțini membri ai clasei de mijloc au mai rămas în aceste orașe.

Alegătorii
bogați nu au pretenții, deoarece în general ei își permit să plătească din
buzunarul propriu pentru orice (de exemplu, copiii lor merg la școli particulare
și au sisteme de securitate privată care le asigură proprietățile),

Tot ce cer
ei este ca politicienii EIG să le facă ocazional câte o favoare, în schimbul
căreia nu doar că votează cu ei dar le și scriu un cec în campania electorală.

Cât despre
alegătorii săraci? Aceștia sunt în general nesofisticați și susceptibili să fie
dependenți de guvernare, astfel că manipularea lor nu e o sarcină prea
dificilă.

Aruncă-le
din când în când niște firimituri de la masă și ține-i ocupați cu prostii, cum
ar fi dărâmarea monumentelor sau baschetul de la miezul nopții, Black Lives
Matter sau „Tăiați Finanțarea Poliției” și îi poți face să voteze cum vrei tu,
fără a ridica vreun deget pentru a le oferi vreo veritabilă oportunitate de
progres social sau economic.

Ba chiar
promovând viguros politici care să frâneze activ mobilitatea socială a
persoanelor sărace în mediul urban.

Doar nu
credeți că școlile publice din aceste orașe cheltuiesc 15.000 sau 20.000 de
dolari pe elev pe an pentru a forma niște analfabeți funcționali pentru că
tipii implicați în drenarea acestor bani sunt niște idioți, nu-i așa?

Louis
Miriani a fost ultimul primar Republican din Detroit. A plecat din post pe 2
ianuarie 1962.

Când Miriani i-a cedat scaunul de primar lui Jerome Cavanagh, în
urma unei bulversări majore a alegerilor din 1961, Detroit era orașul cel mai
bogat și productiv din lume, cu o populație de aproape două milioane de
locuitori.

Avea
comunitatea neagră cea mai bogată din lume și o producție industrială care
surclasa majoritatea țărilor lumii.

În 1967,
Detroit era în flăcări ca urmare a revoltelor din Strada 12. Coleman Young,
ales primul primar negru al orașului, în 1973 și al treilea dintr-o serie de
primari Democrați, serie care – la momentul în care scriu aceste rânduri – pare
imposibil de întrerupt, va patrona o asemenea derută economică încât a dat
naștere unei tradiții speciale, numite „Noaptea Diavolului”.

Incendiatorii
atacau orașul și ardeau mari porțiuni din industria moartă, în noaptea de
Halloween, cu o reacție anemică din partea pompierilor. „Tradiția” a durat ani
de zile.

Astăzi,
populația Detroitului este de 639.000 de locuitori, mai puțin de o treime din
cât era la plecarea lui Miriani.

Este unul
dintre orașele cele mai sărace din America: rata de sărăcie în Detroit, în
2019, era de 31%, față de 13% pe ansamblul statului Michigan și 10,5% la nivel
național.

Școlile
publice din Detroit cheltuiesc în jur de 14.750 de dolari pe elev anual,
clasându-se printre primele zece cele mai scumpe din America.

Și, totuși,
în 2018, doar 5% dintre elevii de clasa a patra erau capabili să citească, și
numai 4% știau să socotească. Cele mai mici niveluri la nivelul întregii țări.

Cu cât
alungi mai tare din oraș alegătorii din clasa de mijloc, cu atât sistemul
școlar public de aici va crea mai puțini alegători din clasa de mijloc.

Și cu atât
electoratul devine mai ușor de controlat.

Un electorat
ușor de controlat este un electorat peste care poți guverna pentru eternitate
fără a fi nevoie de succese în guvernare.

Ei sunt
conducători peste o ruină, DAR SUNT CONDUCĂTORI.

Partidul
Democrat este cvasi-inexistent în afara ruinelor pe care aceste mașinării
urbane le provoacă.

Verificați
harta electorală a alegerilor prezidențiale din 2016 sau din 2020, district cu
district, și ce vei vedea vor fi doar câteva insulițe de albastru (Democrate)
într-un ocean de roșu (Republican).

Chiar și în
state albastre, ca Washington, Oregon, Illinois și Minnesota, cea mai mare parte
a teritoriului aparține Republicanilor,

Populația cu
densitate mare din Seattle, Portland, Los Angeles, Philadelphia, Chicago,
Minneapolis din alte mari orașe este cea care întotdeauna – sau cel puțin
foarte adesea – copleșește voturile Republicanilor din suburbii și orașele
mici.