Sfârșitul Dezbaterii: Ai dreptul să fii de acord cu NOI

Singura
modalitate de a proteja libertatea de exprimare este cenzura. Cenzura devine
libertate. Iar libertatea de exprimare devine cenzura supremă. Doar distrugând
libertatea de exprimare o putem salva.

Un editorial
de Daniel Greenfield publicat de Gatestone Institute pe care l-am tradus pentru
cititorii ActiveNews.

*

La New York,
liderii mondiali au deviat circulația, i-au deranjat pe cerșetori și au
tulburat farmercul unic al toamnei metropolitane pentru a împărtăși lumii
viziunile lor în cadrul Adunării Generale a ONU.

Tema a fost
amenințarea pe care o reprezintă „dezinformarea” pentru puterea lor.

„Discursul
dușmănos, dezinformarea și abuzul – îndreptate în special împotriva femeilor și
a grupurilor vulnerabile – proliferează”, a declarat secretarul general al ONU,
Antonio Guterres.

Ministrul
rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a pus problemele de PR ale țării
sale pe seama „dezinformării, înscenărilor grosolane și provocărilor”.

„Astăzi, am
ascultat alte episoade din registrul Rusiei cu denaturări, dezinformări și
propagandă”, a replicat secretarul pentru Probleme Externe al Marii Britanii,
James Cleverly.

Catherine
Colonna, ministrul de Externe al Franței, a replicat că „Acolo unde Rusia
folosește dezinformarea și propaganda, justiția trebuie să se bazeze pe fapte”.

Singurul
lucru asupra căruia rușii și europenii se pot înțelege este că toată chestiunea
războiului se reduce la „dezinformare”: un discurs rău fără de care ne-ar fi
mai bine.

Singura
întrebare care se pune – după cum a spus Vladimir Ilici Lenin – este „Cine,
cui?” Cine cenzurează discursul cui?

Nici un
regim prezent la ONU, oricât de corupt, nu a ratat ocazia de a denunța „dezinformarea”.

Satrapul
islamist nigerian Muhammadu Buhari a arătat că „Nigeria a avut numeroase
experiențe nedorite legate de discursurile dușmănoase și de dezinformarea care
dezbină” și a îndemnat la „eforturi pentru a proteja comunitățile de flagelul
dezinformării și informațiilor false”.

Prim-ministrul
neo-zeelandez, Jacinda Ardern, al cărei Apel la Acțiune de la Christchurch a
fost deja folosit pentru a elimina disidența politică și a suprima libertatea
de exprimare în numeroase țări, inclusiv în Statele Unite, a avut o abordare
proprie legată de dezinformare.

„În calitate
de lideri, suntem pe bună dreptate preocupați de faptul că până și cele mai mici
acțiuni de combatere a dezinformării ar putea fi interpretate în mod greșit ca
fiind ostile libertății de exprimare, o valoare pe care o prețuim atât de
mult”, a explicat ea, pentru a călca apoi imediat în picioare valoarea atât de
mult prețuită a libertății de exprimare:

„La urma
urmei, cum să pui capăt cu succes unui război dacă oamenii sunt făcuți să
creadă că are o cauză nu doar legală, ci și nobilă? Cum să combați schimbarea
climatică dacă oamenii nu cred că aceasta există?”

Cum,
într-adevăr? Dacă măcar am putea folosi libertatea de exprimare pentru a dezbate
aceste idei!…

Dar, fie că
e vorba de Europa sau de Rusia, de Nigeria sau de Noua Zeelandă, liderii
mondiali par uniți în a întoarce spatele înseși noțiunii de dezbatere.

Singura
diferență dintre ei este că liderii ziși liberali au grijă să aducă un omagiu
găunos libertății de exprimare înainte de a o pune la zid și executa.

„Dacă nu
avem capacitatea de a deosebi ceea ce este adevărat de ceea ce este fals,
atunci, prin definiție, bursa ideilor nu funcționează. Și, prin definiție, nici
democrația noastră nu funcționează”, se plângea cu câțiva ani în urmă Barack
Obama.

„Pot să am o
dezbatere cu tine despre ce se poate face în privința schimbării climatice”, a
spus el. „Dar nu mai am replică dacă tu pur și simplu îmi spui: «Este o
minciună creată de liberali și de oamenii de știință».”

Dezbaterea doare.
În special pe stângiști ca Obama sau Ardern, care și-au pierdut capacitatea de
a recunoaște că, în mod fundamental, nu doar formal, oricine are dreptul să fie
în dezacord cu ei.

Dezinformarea
a devenit rapid un instrument universal pentru a delegitima dreptul de a fi în
dezacord, pe baza unor rațiuni morale, folosite ca acoperire pentru a eticheta
dezacordul ca pe o amenințare existențială.

Pentru Establishmentul
politic, nu există baze legitime de a fi în dezacord cu el în nici o privință.

Establishmentul
desemnează niște experți pentru a stabili un consens fabricat și apoi îi
denunță pe cei care nu sunt de acord ca fiind niște pioni ai unei conspirații
mai vaste ale cărei idei ne pun în pericol pe noi toți.

Când totul a
devenit fie o criză de sănătate publică (COVID, rasism, mutilarea transgender),
fie o amenințare la adresa supraviețuirii rasei umane (război, încălzire globală),
primejdia a ajuns prea mare pentru normele democratice.

Singurul
lucru care îți rămâne este să denunți conspirația și să-i reduci la tăcere pe
adepții ei.

O știre AP
citează un profesor de la Universitatea Stanford care afirmă că vânează„dezinformarea legată de combustibilii fosili”:

„Trăim de
câteva decenii într-o campanie instrumentată de industria combustibililor
fosili”, spune el. „Dezbaterea a fost inventată de industria combustibililor
fosili în anii 1990.”

Retorica de
genul „au falsificat aselenizarea”, „l-au ucis pe JFK” sau „au inventat
îndoiala în legătură cu subiectul nostru favorit” este familiară pentru o
sumedenie de adepți ai teoriei conspirației.

Însă
diferența este că acum avem o conspirație inventată de Establishment pentru a
pune capăt dezbaterii.

Dacă
opoziția face parte dintr-un complot, atunci dezbaterea nu folosește la nimic,
nu-i așa? Nici măcar pentru a i se da dreptul de a se face auzită.

Acuzațiile
de dezinformare evoluează rapid de la delegitimare la incriminare penală.

Lideri
mondiali, precum Ardern, insistă asupra faptului că am putea rezolva toate
problemele dacă oamenii nu ar dori cu tot dinadinsul să fie în dezacord cu ei.

Obama
susține că o societate nu poate funcționa dacă nu suntem toți de acord asupra a
ceea ce este adevărat. Cineva trebuie să decidă acest lucru. Și cine ar putea-o
face mai bine decât liderii mondiali strânși la conferințele mondiale?

Așa cum
arăta ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, la reuniunea G7:

„Dezinformarea
este cea care împiedică o dezbatere deschisă. O discreditează. Îi sufocă pe cei
care susțin un punct de vedere diferit. Dezinformarea este un atac împotriva tuturor
valorilor democrațiilor noastre liberale: deschiderea noastră, transparența
noastră, capacitatea noastră de a dezbate corect și liber.”

Singura
modalitate de a proteja libertatea de exprimare este cenzura. Cenzura devine
libertate. Iar libertatea de exprimare devine cenzura supremă.

Doar
distrugând libertatea de exprimare o putem salva.

Dezinformarea
este argumentul suprem ad hominem. A devenit primul instrument la care recurg sistemele
din „camerele de ecou” care și-au pierdut capacitatea de a dezbate, deoarece nu
înțeleg cum cineva ar putea gândi sau ar avea dreptul să gândească altfel decât
ele.

Obsesia de a
combate dezinformarea nu face decât să preia modelul spațiului sigur și să îl
răspândească pe plan național și internațional.

Și într-un
exemplu perfect al „teoriei potcoavei”, acesta îi adună laolaltă pe
totalitariștii din lumea întreagă, care nu sunt de acord cu nimic altceva decât
că opiniile diferite reprezintă o amenințare pentru regimurile lor.

Respingerea
dezbaterii reprezintă apogeul iliberalismului. Și, cu toate acestea, războiul
împotriva dezinformării este susținut de guvernele occidentale de stânga care
trag semnale de alarmă în legătură cu iliberalismul adversarilor lor.

Guvernele și
indivizii pot minți și o fac, pot produce argumente cu rea credință, răspândi
propagandă și demoniza partea adversă.

Iată ce
înseamnă o dezbatere.

Exprimare nu
înseamnă doar exprimarea bună, ci orice fel de exprimare. Ca într-un dialog
între două notabilități britanice din secolul XVIII:

„Trebuie să
mori fie de sifilis, fie atârnat în ștreang pentru ca noi doi să fim de acord.”

„Asta
depinde dacă o îmbrățișez pe amanta domniei tale sau principiile domniei tale.”

Dacă singura
libertate de exprimare legitimă este cea adevărată, bună sau corectă, atunci avem
de-a face cu o cenzură cu ruj pe buze.

Cineva va
trebui să decidă ce fel de exprimare trebuie cenzurată, iar pătura de experți
inventată de stângiști pentru a combate dezinformarea va avea grijă ca
discursul lor să fie protejat iar cel al oponenților politici suprimat.

Exprimarea,
la fel ca alegerile, fie este liberă, fie nu este deloc.

Coaliția
internațională a cenzurii devine tot mai largă.

Scopul său este ca singura dezbatere
permisă să fie reprezentată de discursul liderilor mondiali citind texte
pregătite dinainte la Adunarea Generală a ONU, pentru a se întoarce apoi în
țările lor, unde libertatea de exprimare și toate celelalte libertăți au fost
suprimate.