Este INEVITABIL un război între SUA și Rusia?

NATO a invitat Finlanda să adere la
Alianță. Dacă Putin încalcă frontiera Finlandei, Statele Unite vor fi obligate
să intre în război împotriva celei mai mari puteri nucleare din lume.

Un editorial al analistului conservator Pat Buchanan, fost consilier al președinților Nixon, Ford și
Reagan, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

La summit-ul NATO de la Madrid,
Finlanda a fost invitată să adere la Alianță. Ce înseamnă acest lucru pentru
Finlanda?

Dacă președintele rus Vladimir Putin
încalcă frontiera finlandeză de 830 de mile, Statele Unite vor sări în apărarea
Finlandei și vor lupta împotriva Moscovei alături de Helsinki.

Ce înseamnă aderarea Finlandei la NATO
pentru America?

Dacă Putin întreprinde o intervenție
militară în Finlanda, Statele Unite vor intra în război împotriva celei mai
mari puteri militare din lume, cu un arsenal între 4.500 și 6.000 de arme
nucleare tactice și strategice.

Nici un președinte american din
perioada Războiului Rece nu s-ar fi gândit să își asume un asemenea angajament –
să riște supraviețuirea țării noastre pentru a apăra teritoriul unei țări
aflate la mii de kilometri depărtare, care nu a reprezentat niciodată un interes
vital pentru Statele Unite.

Intrarea în război împotriva Uniunii
Sovietice pentru apărarea teritoriului finlandez ar fi fost considerată o
nebunie în timpul Războiului Rece.

Amintiți-vă: Harry Truman a refuzat să
folosească forța pentru a sparge blocada lui Stalin asupra Berlinului.

Dwight Eisenhower a refuzat să trimită
trupe americane pentru a salva luptătorii maghiari pentru libertate din fața
tancurilor sovietice, la Budapesta, în 1956.

Lyndon B. Johnson nu a făcut nimic
pentru a-i ajuta pe patrioții cehi zdrobiți de armatele Pactului de la
Varșovia, în 1968.

Atunci când Solidaritatea lui Lech
Walesa a fost zdrobită la ordinul Moscovei, în Polonia, în 1981, Ronald Reagan
a făcut declarații curajoase și a trimis aparate Xerox.

Deși Statele Unite au făcut declarații
anuale de sprijin în timpul Războiului Rece pentru „țările captive” din Europa Centrală și de Est, eliberarea
acestor țări de sub controlul sovietic nu a fost considerată într-atât de
vitală (sic!) pentru Occident încât să justifice un război cu URSS.

Într-adevăr, NATO, care s-a înființat
în 1949 cu 12 țări membre, nu a mai adăugat în cei 40 de ani ai Războiului Rece
decât alte patru – Grecia, Turcia, Spania și Germania de Vest.

Totuși, odată cu invitarea Suediei și
Finlandei de a adera, în calitate de a 31-a și a 32-a țară care primesc
garanția Articolului 5, NATO și-a dublat numărul membrilor, după ce se credea –
de către ruși, cu siguranță – că Războiul Rece s-a încheiat.

Toate țările care au fost cândva membre
ale Pactului de la Varșovia condus de sovietici – Germania de Est, Polonia,
Ungaria, Cehia, Slovacia, România, Bulgaria – sunt acum membre ale unui NATO
condus de Statele Unite și îndreptat împotriva Rusiei.

Trei foste republici membre ale URSS –
Estonia, Letonia și Lituania – sunt acum membre ale NATO, o alianță militară
formată pentru a încercui și controla țara din care au făcut parte în timpul
Războiului Rece.

Lituania, cu 2% populație rusă, a
declarat o blocadă parțială asupra mărfurilor care circulă pe teritoriul său
spre Kaliningrad, enclavă rusă la Marea Baltică.

În urma protestelor lui Putin, Vilnius
a amintit Moscovei că Lituania este membră NATO.

Există un principiu al politicii geostrategice
conform căruia o mare putere nu trebuie niciodată să cedeze în fața unei puteri
mai mici capacitatea de a o antrena într-un război important.

În 1914, kaiserul Germaniei i-a dat
aliatei Austria un „cec în alb” pentru a pedepsi Serbia pentru rolul acesteia
în asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului austriac.

Viena a încasat cecul kaiserului și a
atacat Serbia, declanșând Primul Război Mondial (1914-1918).

În martie 1939, Neville Chamberlain a
dat o garanție de război Poloniei. În cazul în care Germania ar fi atacat
Polonia, Marea Britanie se angaja să lupte alături de polonezi.

Pe baza acestei garanții de război
dată de Imperiul Britanic, polonezii l-au șocat pe Hitler, refuzând să discute
la Berlin revendicările germane asupra orașului Danzig, oraș care le fusese
luat cu ocazia Conferinței de Pace de la Paris, din 1919.

Pe 1 septembrie 1939, Hitler a atacat
Polonia, iar Marea Britanie a declarat războiul. Un război care a durat șase
ani și a rănit de moarte Imperiul Britanic.

Iar Polonia? La Yalta, în 1945,
Winston Churchill a acceptat ca Polonia ocupată de sovietici să rămână sub
tutela lui Stalin.

Putin este un naționalist rus care privește
destrămarea URSS ca pe cea mai mare calamitate a secolului XX. Dar el nu este
singurul vinovat pentru relațiile foarte proaste dintre țările noastre.

Noi, americanii, am jucat rolul
principal în ceea ce se anunță ca Al Doilea Război Rece, mai periculos decât
primul.

În ultimul sfert de secol, după ce
Rusia a dizolvat Pactul de la Varșovia și a lăsat URSS să se rupă în 15 țări,
am împins NATO, creat pentru a încercui și controla Rusia, în Europa Centrală
și de Est.

În 2008, neoconservatorii americani au
încurajat Georgia să atace Osetia de Sud, provocând o intervenție a rușilor și
deruta armatei georgiene.

În 2014, neoconservatorii americani au
încurajat Ucraina să răstoarne regimul pro-rus ales la Kiev. După ce au reușit,
Putin a anexat Crimeea și Sevastopol, timp de secole portul de bază al flotei
ruse din Marea Neagră.

În 2022, Moscova a cerut Statelor
Unite să își ia angajamentul că Ucraina nu va intra în NATO. Am refuzat. Iar Putin
a atacat. Dacă rușii cred că țara lor a fost pusă cu spatele la zid, putem să
îi blamăm?

Americanii par să nu ia în serios
sumbrele avertismente rusești, conform cărora, decât să accepte o înfrângere în
Ucraina, umilirea țării lor, încercuirea și izolarea, sunt gata să facă uz de
armele nucleare tactice.

Este înțelept să ignorăm aceste
avertismente, considerându-le doar un simplu „zăngănit de săbii”?