Marea Resetare: De ce vor să ne bage pumnul în gură

S-a mers până acolo încât cuvântului
„adevăr” i s-a schimbat semnificația originală. Alte cuvinte cărora li s-a
schimbat sensul sunt: libertate, justiție, lege, drept, egalitate, diversitate,
femeie, pandemie, vaccin.

Un comentariu lucid și tăios al doctorului
în filosofie Birsen Filip pentru Institutul Mises pe care l-am tradus pentru
cititorii ActiveNews.

Guvernele, corporațiile și elitele
s-au temut dintotdeauna de puterea presei, deoarece aceasta poate să le
dezvăluie minciunile, să le distrugă imaginile construite cu grijă și să le
submineze autoritatea.

În ultimii ani, jurnalismul alternativ
a cunoscut o importantă dezvoltare și tot mai mulți oameni se bazează pe
platformele sociale ca surse de știri și informații.

În replică, statul corporatist,
conglomeratele digitale și presa mainstream au susținut cu tot mai multă tărie
cenzura media alternative și a vocilor care sunt în dezacord cu discursul
oficial în majoritatea subiectelor.

La recenta reuniune a Forumului Economic
de la Davos, Elveția, „comisarul australian pentru securitate online”, Julie
Inman Grant, a declarat că „libertatea cuvântului nu este același lucru cu
libertatea pentru toți” și că „vom avea nevoie de o recalibrare a unei întregi
categorii de drepturi care se manifestă online – de la libertatea cuvântului…
la eliberarea de violența online”.

În acest timp, guvernul canadian
încearcă să restrângă independența presei și libertatea de exprimare prin
implementarea Legii C-11, care ar permite introducerea de reglementări privind
toate platformele de internet, inclusiv conținutul de pe Spotify, TikTok,
YouTube și podcasturile clienților.

În mod asemănător, Marea Britanie
dorește adoptarea Legii Securității Online, Statele Unite au „suspendat”
înființarea Consiliului de Dezinformare a Guvernanței, după o reacție violentă
a opiniei publice, iar Uniunea Europeană a aprobat propria Lege pentru
Serviciile Digitale.

Toate acestea au ca scop limitarea
libertății cuvântului.

Încercările elitelor și politicienilor
de a reduce la tăcere disidenții și gânditorii critici nu sunt ceva nou.

Istoria este plină de exemple de
„persecuție a oamenilor de știință, de arderi ale cărților de știință și de
eradicarea sistematică a intelligentsiei popoarelor oprimate”. (1)

Totuși, acțiunile actuale de a
restrânge libertatea cuvântului și a presei de către așa-zise guverne liberale
sunt un fel de ironie a sorții, dat fiind că până și „cea mai intolerantă
dintre biserici, Biserica Romano-Catolică, chiar și la canonizarea sfinților,
adminte și îl ascultă cu răbdare pe «avocatul divolului». Se pare că și cei mai
sfinți dintre oameni nu pot fi acceptați pentru onoruri postume până când ceea
ce diavolul poate spune împotriva lor nu este cunoscut și cântărit”. (2)

Statul corporatist, conglomeratele
digitale și presa mainstream vor să se asigure că dețin autoritatea exclusivă
de a dicta opiniile oamenilor, dorințele și alegerile, prin sofisticatele lor
tehnici de propagandă.

În acest scop, au recurs chiar la
transfomarea minciunilor în adevăr.

De fapt, cuvântului „adevăr” i s-a
alterat deja semnificația originală, în condițiile în care cei care spun
adevărul în privința anumitor subiecte au ajuns să fie acuzați de discurs
dușmănos, de minciună și de dezinformare.

În prezent, adevărul „nu mai este ceva
ce poate fi găsit, folosind ca sigur arbitru conștiința de a ști că, într-un
anumit caz, dovada (sau poziția celor care îl proclamă) justifică o credință;
(adevărul) devine ceva ce trebuie stabilit de autoritate, ceva ce trebuie
crezut în interesul unității efortului organizat și care va trebui modificat
potrivit cu exigențele acestui efort organizat”. (3)

Totuși, modificarea definiției
adevărului atrage cu sine potențialul unui mare pericol, deoarece căutarea
adevărului contribuie adesea la progresul uman, ducând la descoperiri care, în
final, sunt în beneficiul întregii societăți.

Trebuie notat că „adevărul” nu este
nici pe departe singurul cuvânt a cărui semnificație a fost schimbată recent
pentru a servi ca instrument de propagandă.

Printre altele se numără: libertate, justiție,
lege, drept, egalitate, diversitate, femeie, pandemie, vaccin etc.

Acest lucru este extrem de
îngrijorător, deoarece asemenea încercări de „pervertire a limbajului, de
schimbare a sensului cuvintelor prin care se exprimă idealurile” clasei
conducătoare sunt o caracteristică constantă a regimurilor totalitare. (4)

Pe măsură ce unele guverne
liberal-democrate tind din ce în ce mai mult spre totalitarism, ele doresc ca
oamenii să uite că există „o mare diferență între a prezuma că o opinie este
adevărată, deoarece, în ciuda ocaziilor de a o contesta, ea nu a fost
invalidată, și a presupune adevărul ei cu scopul de a nu permite combaterea
ei”. (5)

Potrivit acestor guverne, „critica
publică sau chiar exprimarea îndoielii trebuie să fie suprimate deoarece pot
slăbi sprijinul public”. (6)

De fapt, ele presupun că toate
punctele de vedere și opiniile care pot provoca ezitare trebuie să fie
restricționate în toate domeniile și pe toate platformele.

Aceasta, deoarece „cercetarea
dezinteresată a adevărului nu poate fi îngăduită” atunci „când justificarea
punctelor de vedere oficiale devine apanajul unic” al clasei conducătoare. (7)

Cu alte cuvinte, controlul
informațiilor este practicat și uniformitatea punctelor de vedere este impusă
în toate domeniile, într-un regim totalitar.

Suprimarea libertății presei, a
cuvântului, a expresiei și a gândirii înseamnă că generațiile prezente și
viitoare vor fi „lipsite de posibilitatea de a înlocui eroarea cu adevărul:
dacă se înșală, ele pierd – ceea ce este un avantaj aproape la fel de mare –
percepția mai clară și o impresie mai pregantă a adevărului, care se produce
prin ciocnirea acestuia cu eroarea”. (8)

De asemenea, ele riscă să ignore
faptul că singura cale prin care o persoană poate cunoaște „subiectul în
întregul său” este prin „ascultarea a tot ce poate fi spus despre el de către
persoane reprezentând întreaga varietate de opinii, și studiind toate modurile
în care poate fi privit de către fiecare tip de gândire”. (9)

Aceasta înseamnă că generațiile
prezente și viitoare vor ignora că „obiceiul constant de a corija și a
completa” propria „opinie confruntând-o cu cele ale altora, departe de a
provoca îndoială și ezitare față de punerea ei în practică, reprezintă singura
temelie stabilă pentru o încredere justă în ea”. (10)

La ora actuală, este probabil că
masele nu consideră libertatea presei, a cuvântului, a expresiei și a gândirii
ca pe ceva foarte important, deoarece „marea majoritate este rareori capabilă
să gândească în mod independent și, în cea mai pare parte a chestiunilor, ea
acceptă puncte de vedere gata formate și este fericită dacă este angrenată
într-un ansamblu sau altul de credințe”. (11)

Cu toate acestea, nimeni nu ar trebui
să aibă puterea și autoritatea de „a-i selecta pe cei cărora” libertatea de
gândire, de înțelegere și de expresie le este „rezervată”. (12)

John Stuart Mill a mers până acolo
încât a afirmat că „dacă toți oamenii, mai puțin unul, ar avea o singură
opinie, și doar o singură persoană ar fi de opinia contrară, omenirea nu ar
avea nici o justificare să reducă la tăcere acea persoană, la fel cum și aceea
nu ar avea nici o justificare să reducă la tăcere omenirea întreagă”. (13)

El a adăugat că reducerea la tăcere a
unei opinii este practic un act de „jefuire a rasei umane”, deopotrivă a
generațiilor prezente și viitoare. (14)

Deși cenzorii le pot interzice
adevărul oamenilor într-un anumit moment, „istoria demonstrează că fiecare
epocă a avut numeroase opinii pe care epocile următoare le-au dovedit nu doar
false, ci și absurde; și este de asemenea sigur că multe opinii, acum acceptate
unanim, vor fi respinse de epocile viitoare, după cum multe opinii, odinioară
unanim acceptate, sunt respinse de prezent”. (15)

Dacă eforturile actuale de a suprima
libertatea presei, a cuvântului, a expresiei și a gândirii reușesc, căutarea
adevărului va sfârși prin a fi abandonată, iar autoritățile totalitare vor
decide ce „doctrine trebuie predate și făcute publice”. (16)

Nu vor exista limite în privința celor
care pot fi reduși la tăcere, deoarece controlul opiniilor va fi extins la
toate persoanele din toate domeniile.

În consecință, trebuie amintit
decidenților politici autoritari contemporani importanța crucială a libertății
cuvântului, expresiei și gândirii pe care Curtea Supremă de Justiție a
recunoscut-o în cazul Sweezey vs New Hampshire, atunci când a decis că:

„A impune o cămașă de forță liderilor
intelectuali din colegiile și universitățile noastre ar pune în pericol
viitorul țării noastre. Nici un domeniu al educației nu este atât de
cuprinzător ca acela al descoperirilor care nu au fost încă făcute…

„Profesorii și elevii trebuie să
rămână întotdeauna liberi să pună întrebări, să cerceteze și să evalueze, să
dobândească o nouă maturitate și înțelegere; altminteri, civilizația noastră ar
stagna și ar muri.

„Forma noastră de guvernământ este
clădită pe premisa că fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul la asociere
politică și de exprimare. Acest drept a fost înscris în Primul Amendament al
Declarației Drepturilor. Exercitarea acestor drepturi fundamentale în America
s-a făcut în mod tradițional prin intermediul asociațiilor politice…

„Istoria a dovedit cu prisosință
virtutea activității politice a grupurilor minoritare, disidente, care de
nenumărate ori au fost avangarda gândirii democratice și ale căror programe au
sfârșit prin a fi acceptate.

„Simplul caracter neortodox sau
disidența față de majoritate nu trebuie condamnate. Absența unor asemenea voci
ar fi simptomul unei grave boli a societății noastre.”

1.  F.A. Hayek, The Road to Serfdom (New York: Routledge
2006), p. 168.

2.  John Stuart Mill, On Liberty (Kitchner: Batoche Books,
2001), p. 22

3.  Hayek, The Road to Serfdom, p. 167.

4.  Hayek, The Road to Serfdom, p. 161.

5.  Mill, On Liberty, p.21.

6.  Hayek, The Road to Serfdom, p.164.

7.  Hayek, The Road to Serfdom, p.165.

8.  Mill, On Liberty, p.19.

9.  Mill, On Liberty, p.22.

10.  Mill, On Liberty, p.22

11. Hayek, The Road to Serfdom, p.168

12. Hayek, The Road to Serfdom, p.168.

13. Mill, On Liberty, p.18.

14. Mill, On Liberty, p.19.

15. Mill, On Liberty, p.20.

16. Hayek, The Road to
Serfdom, p.165.