Dan Diaconu: Ce-ați făcut cu aurul?

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Informația e mai veche, dar cred că e extrem de relevantă în contextul actual. Povestea începe din 2015, atunci când Banca Centrală a Austriei a hotărât să-și revizuiască politica în ceea ce privește stocarea celor 280 de tone pe care le deține. La data respectivă, Austria deținea doar 50 tone de aur pe teritoriul propriu, restul fiind ținut la Banca Angliei.

Conform hotărârii de atunci, cantitatea de aur păstrat în Austria urma să ajungă la 50% (140 de tone), restul urmând să se împartă între Banca Angliei(84 tone) și Elveția(56 tone). Doi ani mai târziu, Banca Angliei a reușit să trimită Austriei cele 90 de tone care urmau să fie stocate acolo și cam atât. Cele 56 de tone de aur care trebuiau să ajungă în Elveția până în 2020, ioc. N-au ajuns nici acum! Ce s-a întâmplat? Cam toată lumea tace.

Problema nu e deosebit de complexă, iar insiderii o știu bine. A fost o perioadă în care mai multe țări și-au cerut aurul înapoi, iar Banca Angliei a făcut cu greu față solicitărilor. De ce? Pentru că există bănuieli că acel aur nu mai există. Menținerea dolarului timp de aproape 100 de ani s-a făcut strict prin reechilibrări ale cotației sale în raport cu aurul. Iar pentru a păstra jos prețul aurului, s-au vândut în piață cantități stocate la Fort Knox și la Londra. Acolo stocaseră multe dintre statele lumii, pe bază de încredere, cantități importante ale rezervei de aur.

În 1973 a avut loc apogeul așa-numitului „Nixon shock”, momentul în care dolarul a fost rupt de aur, introducându-se „variația liberă” a valutelor. Șmecheria lui Nixon a constat în faptul că, prin ruperea dolarulului de aur, de fapt a rupt toate valutele de rezerva în metalul prețios, astfel încât întreaga lume, în același timp, s-a trezit în fața unei realități dubioase, anume a banului care nu are absolut nimic în spate. Până atunci fusese aurul, iar după aceea un jenant vid i-a luat locul.

Poate vă întrebați de ce n-a ieșit scandal. Să spunem că situația a convenit tuturor politicienilor de rahat ai lumii, care, prin eliberarea de strânsoarea aurului, s-au văzut liberi să cheltuiască absolut aiurea, fără niciun fel de rațiune. Având Banca Centrală în bătătură puteai tipări oricâtă monedă proprie întrucât singurul risc era acela al devalorizării monedei tale față de celelalte. Iar devalorizarea însemna că mărfurile tale erau mai ieftine la export, astfel încât, în loc să fii pedepsit din cauza iresponsabilității, erai de fapt premiat. Mă rog, jocul amintit îl puteai face doar în anumite limite, în principal coordonându-te cu iresponsabilii din celelalte țări.

Aceasta este, pe scurt, povestea aurului care-a zburat. În perioada ultimei crize financiare, mai multe state s-au prins că au blocat aiurea aurul prin diverse zone suspecte ale lumii. Așa au ajuns Germania, Olanda, Belgia și multe alte țări ale lumii să-și ceară aurul înapoi. Germania a avut nevoie de mai bine de 4 ani pentru a-și vedea înapoi 300 de tone stocate în SUA. Asta în condițiile în care 374 de tone de aur stocate în Franța au fost returnate într-o noapte!

Ajunse la capătul puterilor, statele care au stocat aurul s-au apucat să refuze cererile sub diverse motive. Spre exemplu, Venezuelei i-a fost refuzată repatrierea aurului pe motiv că Maduro n-ar fi reprezentativ pentru popor. În România, știți bine ce s-a întâmplat: după adoptarea legii, Dragnea a fost băgat la bulău, iar duo-ul dezastruos Plăvanul-Orban au anulat legea. Astfel, aurul nostru a rămas acolo(dacă o mai fi ceva din el).

Iată-ne în 2022 și an în care constatăm că Banca Angliei încă nu a reușit să transfere în Elveția cele 56 de tone ale Austriei. Comunicatul îl puteți vedea aici: https://www.oenb.at/en/About-Us/Tasks/gold-reserves.html. Oare ce „probleme logistice” or fi fost, în condițiile în care au trecut mai bine de șapte ani de când Austria a solicitat mutarea celor 56 de tone? Asta în condițiile în care la Banca Angliei, teoretic sunt depozitate aproape 6000 de tone de aur.

Vă reamintesc că anul trecut am avut un scandal al aurului în Danemarca. Din dorința de transparență, Banca Centrală a publicat evidența aurului din rezerve. Problema a fost că, în locul seriei fiecărui lingou, în raportul respectiv este … numărul de inventar al lingoului. Oficialii solicitați să explice cum s-a auditat aurul de la Londra(unde Danemarca are aprox. 95% din rezerva sa de aur!) au spus că au spus sec că au fost respectate procedurile. Problema e că nu ai cum să auditezi aurul stocat la Londra decât prin prisma standardului „LBMA Good Delivery”, care presupune existența unui număr serial pentru fiecare lingou(vezi imaginea atașată articolului). De ce nu l-au publicat danezii? Oare pentru că nu mai există, iar englezii, în procesul de audit, le-au arătat aurul „de paradă” pe care-l arată oricui? Grea întrebare, greu răspuns.

Un băiat cu urechi mai lungi îmi spunea că englezii au în plan să acopere cumva scandalul lipsei aurului din Banca Angliei printr-un dezastru cauzat de … război. Cum s-ar instrumenta asta? Destul de simplu: una sau mai multe rachete care ar cădea acolo unde trebuie și care le-ar da motive să invoce dezastrul care a condus la „depersonalizarea” și pierderea aurului stocat în Anglia. Scriu informația aici pentru că sunt ferm convins că englezii nu vor mai reurna nimănui niciun gram de aur deoarece, pur și simplu nu mai au acel aur. Atât pentru azi.