By Angus Roxburgh – 27 aprilie 2022
Occidentul trebuie să acționeze pentru a pune capăt acestui război acum.
Prin furnizarea de arme, dar evitând intervenția militară, liderii occidentali prelungesc acest conflict oribil. Discuțiile sunt cea mai bună cale de ieșire.
Puține persoane din Occident se îndoiesc că Ucraina duce un război just. Invazia rusă nu a fost provocată. Indiferent de plângerile pe care le-ar fi avut cu privire la extinderea NATO sau la maltratarea de către Ucraina a rușilor din Donbas,, nimeni nu atacase Rusia și nimeni nu plănuia să o facă. Vladimir Putin a lansat un război direct de agresiune și cucerire teritorială.
Rezultă că sprijinirea Ucrainei este ceea ce trebuie făcut. Dar nu este deloc clar că tipul de sprijin pe care îl acordăm (și nu îl acordăm) este calea corectă pentru a păstra națiunea ucraineană.
Cu cât acest război durează mai mult, cu atât mai mulți ucraineni vor fugi din patria lor și cu atât mai multă devastare va fi provocată asupra caselor, orașelor, industriei și economiei lor. Cu toate acestea, abordarea actuală a Occidentului de a sprijini scopul războiului Ucrainei de a învinge agresorul și de a furniza arme în acest scop, evitând în mod evident intervenția militară directă, este garantată să prelungească războiul. Progresul Rusiei poate fi încetinit, dar este foarte puțin probabil să fie oprit, mult mai puțin sa fie expulzat din Ucraina și, între timp, distrugerea devastatoare și crimele de război oribile vor continua.
Nu trece nicio zi fără ca vreun politician occidental de vârf să proclame că Ucraina va avea „succes” și că Rusia „eșuează”. Acest lucru cu siguranță ridică moralul. Dar este clar nonsens.
Adevărul este că, pe măsură ce timpul trece, mai multe orașe și sate sunt distruse și apoi cad în mâinile rușilor. În două luni, zona aflată sub controlul Rusiei – inițial doar părțile separatiste ale Donbasului – a crescut la o dimensiune de cinci ori mai mare. Dacă Rusia va continua să sufere „înfrângeri” în acest ritm, atunci în alte două luni întregul sud al Ucrainei va fi în ruine, orașe precum Odesa vor semăna cu Mariupol, iar alte mii și mii de ucraineni vor fi murit.
Mai rău, pe măsură ce războiul continuă și mai multe orașe sunt distruse, devine mai puțin probabil ca ucrainenii care au fugit în alte țări să se întoarcă vreodată, pentru că nu vor avea case sau locuri de muncă unde să se întoarcă. Câți cetățeni din Mariupol se vor întoarce vreodată? Dacă scopul Rusiei a fost să extermine națiunea ucraineană, atunci abordarea Occidentului ajută la acest lucru.
Cu siguranță, dacă viața poporului ucrainean este preocuparea noastră, atunci Occidentul trebuie să facă ceva pentru a opri războiul acum. A încuraja ucrainenii să continue, oricât de justă ar fi cauza lor, nu face decât să le facă țara de nelocuit.
Problema este că există doar două moduri de a opri războiul rapid și niciuna nu este acceptabilă pentru majoritatea liderilor occidentali.
Una ar fi ca NATO să intre în război și să facă o lovitură rapidă, masivă și decisivă pentru a paraliza forțele de invazie ale Rusiei. Spre deosebire de acțiunile Rusiei, aceasta ar avea tot dreptul conform dreptului internațional să facă acest lucru. Când Putin a intervenit în Siria, el a formulat cu mare atenție acest lucru ca un răspuns la o solicitare din partea guvernului legitim și recunoscut internațional al Siriei. Vestul ar putea face același lucru în Ucraina. Putin însuși nu are o astfel de justificare pentru invazia sa.
Riscul implicat în asta, al unui al treilea război mondial, este evident și de aceea Occidentul refuză să intervină direct.
Cealaltă opțiune este de a-l convinge pe Putin să pună în aplicare imediat o încetare a focului, invitând Rusia la discuții de pace cuprinzătoare. Liderii occidentali nu sunt înclinați să discute cu un măcelar ca Putin. Dar au făcut-o cu sârbul Slobodan Milošević, la doar câteva luni după masacrul de la Srebrenica, iar rezultatul a fost acordul de la Dayton care a pus capăt războiului din Bosnia în 1995.
Pentru a-l aduce pe Putin la masa negocierilor, totul ar trebui să fie pus în discuție, inclusiv granițele Ucrainei, preocupările vechi de securitate ale Rusiei, poate chiar logica de a baza frontierele internaționale de astăzi în acea parte a Europei pe ceea ce erau granițe interne în URSS, întocmit de liderii comuniști tocmai pentru a împiedica republicile și regiunile sovietice să fie state independente viabile. Rezultatul discuțiilor nu trebuie să fie neapărat predeterminat. Important este să vorbească decât să se lupte.
Liderii occidentali nu se pot decide să abordeze aceste chestiuni, care ar părea să-l recompenseze pe Putin pentru că a încercat să redeseneze harta cu forța. Ei ar prefera să lupte – sau, mai precis, să lase Ucraina să lupte, în speranța de a învinge Rusia. Dar dacă un lucru este sigur, este că Putin nu va accepta niciodată înfrângerea. El este deja prea profund investit în acest război ca să se retragă fără nimic de arătat pentru el. Dacă liderii occidentali cred că încurajarea Ucrainei de la distanță va duce la o victorie militară ucraineană, atunci interpretează greșit intențiile și hotărârea lui Putin. De dragul Ucrainei, trebuie să-l oprim acum, într-un fel sau altul, înainte să nu mai rămână nimic din țara pe care vrem să o protejăm.
Angus Roxburgh este fost corespondent BBC la Moscova și fost consultant al Kremlinului. Este autorul cărții The Strongman: Vladimir Putin and the Struggle for Russia and Moscow Calling: Memoirs of a Foreign Correspondent.
About Post Author
