man Model National Opinii

Cum va arăta Sfârșitul Lumii. Iadul se va dezlănțui pe Pământ

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Crizele, una mai catastrofală ca alta, se suprapun ca straturile unui tort drăcesc, care se pregătește să explodeze într-un cataclism nemaivăzut până acum.

O analiză cutremurătoare a expertului
Egon von Greyerz, fondatorul companiei de gestionare a aurului Matterhorn Asset
Management, publicată pe site-ul Gold Switzerland, și pe care am tradus-o
pentru cititorii ActiveNews.

Ne aflăm acum la sfârșitul unei ere de
decadență economică și morală, într-o lume bolnavă de datoriile construite pe
valori false, pe monede false și pe un leadership catastrofal.

Există în istorie epoci care au produs
mari lideri și mari gânditori. Din nefericire, epoca actuală nu a produs nimic
de acest gen.

Amurgul unui ciclu economic nu produce
mari lideri, nici mari bărbați de stat, ci doar lideri incompetenți.

Singurul om de stat onorabil în
ultimele câteva zeci de ani, în opinia mea, a fost Margaret Thatcher, premier
al Marii Britanii din 1979 până în 1990.

Însă, evident, liderii politici sunt
instrumentele vremurilor lor. Din păcate, prezentul nu mai produce oameni
superiori.

Cum spunea Confucius:

„Omul superior este mereu cu gândul la
virtuți, omul de rând se gândește la confort.”

Acumularea unei uriașe mase de datorii
a oferit lumii occidentale un confort fals.

Statele Unite și-au mărit anual
datoria, din 1930 încoace, cu câteva excepții nesemnificative în anii 1950 și
1960. Excedentele lui Clinton de la sfârșitul anilor 1990 erau false. În
realitate, niște deficituri.

În istorie, atunci când există o
presiune economică prea mare, declanșarea de războaie este o metodă uzuală,
percepută adeseori ca necesară
. Este convenabil să dai vina pe război pentru
creșterea datoriilor.

Standardul Aur (valoarea monedei este
legată direct de aur) a reprezentat o metodă excelentă pentru a împiedica
guvernele să cheltuiască banii pe care nu îi aveau.

Deoarece banii nu puteau fi tipăriți
după bunul plac, deficitele trebuiau finanțate prin plata datoriilor în aur
fizic.

Cum, la sfârșitul anilor 1960, Nixon
trebuia să achite datoriile americane către Franța în aur, a decis în 1971 să
închidă temporar fereastra aurului. Evident, nu avea nici un chef să îi dea tot
aurul american lui De Gaulle.

Au trecut de atunci mai bine de 50 de
ani și fereastra aurului a rămas „temporar” închisă, cu consecințe fatale
pentru Statele Unite și lumea întreagă.

Graficul de mai jos ilustrează
creșterea exponențială a datoriei SUA din 1971 încoace. Din 2019, curba
datoriilor a devenit explozivă.

Crearea de datorii de o asemenea
magnitudine nu este posibilă decât în lipsa disciplinei devizelor bazate pe
aur.

Însă explozia datoriilor nu se încheie
până când „nu cântă doamna cea grasă” (expresie americană inspirată de aria de 20 de
minute a Brunhildei de la sfârșitul operei „Amurgul Zeilor” a lui Wagner  – vrea să spună că nu poți cunoaște
deznodământul până când nu se derulează toate evenimentele – n.tr.).

Și, din păcate, multe lucruri se vor
mai petrece până când doamna grasă va începe să cânte.

Deoarece, la fel ca majoritatea
epocilor economice, și a noastră se va încheia cu un număr spectaculos de mare
de evenimente, multe dintre ele desfășurându-se simultan.

Cu doar câteva luni în urmă Powell (președintele
Federal Reserve) și Lagarde (președinta FMI) cântau aceeași partitură, despre o
inflație trecătoare.

Însă, așa cum o dovedesc în mod
constant șefii de bănci centrale, Powell și Lagarde s-au înșelat.

De ani de zile, se străduiau să
mențină inflația la 2% și, brusc, aceasta a ajuns la 10%, iar ei nu pricep ce
i-a lovit.

Nici măcar nu au priceput că
keynesianismul era mort încă dinainte de aplicarea lui.

Până și o maimuță ar înțelege că dacă tipărești
zeci de trilioane de dolari și menții ratele dobânzilor în jurul lui zero sau
negative, timp de ani în șir, efectul final va fi o inflație explozivă.

La început, am asistat la o inflație
fără precedent a activelor în acțiuni, obligațiuni și imobiliare, însă a fost
dintotdeauna clar că creșterea exponențială a masei monetare va sfârși prin a
afecta prețurile de consum.

Ce urmează este furtuna perfectă.

O furtună perfectă înseamnă că tot ce
poate merge rău va merge rău. Iar aceasta nu înseamnă doar eșecuri majore în
numeroase sectoare ale societății, ci și consecințe total neprevăzute.

Să vedem câteva dintre evenimentele care
vor avea loc cu certitudine în următorii ani:

Valoarea acțiunilor a crescut la nivel
mondial. Corecția care are loc în prezent se va încheia foarte curând cu un
declin devastator.

Vom asista la un măcel și iadul se va
dezlănțui pe pământ. Indiferent dacă investitorii vor vinde, sperând să cumpere
din nou mai ieftin, fie că își păstrează acțiunile, nu vor înțelege ce i-a
lovit.

Priviți numai la graficul de mai jos
și la marile prăbușiri din 1973, 1987, 2007 și 2020. La vremea respectivă, i-au
adus pe mulți la disperare, însă acum multe din ele abia de mai pot fi sesizate
pe grafic.

De-a lungul a zeci de ani, după orice
corecție a existat o revenire care a dus la noi recorduri.

Însă, de data aceasta, VA FI DIFERIT,
deși nimeni nu se așteaptă la asta.

Valoarea acțiunilor este probabil să
scadă cu 75%-95% în termeni reali și să nu-și mai revină pentru ani de zile sau
chiar decenii.

Vă amintiți că, în 1929, indicele Dow
s-a prăbușit cu 90% și a avut nevoie de 25 de ani pentru a-și reveni în termeni
nominali.

De data aceasta, circumstanțele
economice sunt infinit mai proaste.

Obligațiunile au crescut neîncetat
timp de 40 de ani și ratele dobânzilor lor au ajuns la zero sau sub zero. Acum,
ratele dobânzilor au început să crească și este probabil să le vedem atingând
cel puțin nivelurile din anii 1980, de 15%-20%, poate chiar mai mari, ca urmare
a unui colaps al datoriilor provocat de hiperinflație.

Multe obligațiuni vor deveni lipsite
de valoare, bune doar de pus în ramă, la toaletă, spre luarea aminte a
generațiilor viitoare.

Piața creditelor va intra sub
aceeași presiune ca piața obligațiunilor, cu creditori dând faliment, nefiind
în măsură să asigure serviciul datoriei, nici să o restituie.

Piața imobiliară și-a atins și ea limitele, alimentate de bani ieftini sau pe gratis și credite nelimitate. În
Europa, dobânzile chiriilor sunt de circa 1%.

Aceste finanțări iresponsabile la
costuri neglijabile au dus prețurile imobiliare la niveluri ridicole și
nesustenabile.

Prima mea ipotecă a fost în Marea
Britanie. În 1973, rata dobânzii a ajuns la 23%, pe un fond de mare inflație.

Astăzi, puțini dintre cei care
împrumută și-ar putea permite o creștere cu 3%. Despre 10% sau 20%, ca în anii
1970, nici nu poate fi vorba.

Odată cu creșterea ratelor
dobânzilor,  este absolut sigur că bula
piețelor imobiliare, rezidențiale și comerciale, va face implozie, ducând la
incapacități de plată importante, la rate mari de neocupare a locuințelor și la
explozia fenomenului „homeless”.

Guvernele vor subvenționa la început
aceste piețe, tipărind bani cu nemiluita, însă în cele din urmă vor eșua, pe
măsură ce banii vor sucomba.

Produsele derivate sunt o bombă
nucleară financiară, care este probabil să aducă moartea piețelor financiare.
Derivatele financiare LINK, în special OTC (over the counter), sunt probabil de
ordinul a 2 catralioane de dolari, sau chiar mai mult.

Fiecare instrument financiar conține
un element derivat cu o influență masivă.

Din cauza actualei volatilități de pe
piețele de materii prime, majoritatea marilor companii care operează pe aceste
piețe, precum și fondurile speculative, sunt expuse tranzacțiilor în marjă.

De exemplu, numeroși clienți ai JP
Morgan se află acum sub o presiune enormă pe o piață supraîndatorată masiv.

Așadar, dacă clienții JP Morgan sunt
stresați, aceasta înseamnă că JPM și alte bănci se vor afla și ele sub
presiune.

Nu uitați că acesta nu este decât
începutul crizei: alte numeroase vești proaste curg zilnic.

În timp ce piețele de produse derivate
sunt aruncate în aer, cu partenerii de afaceri prăbușindu-se, băncile centrale
vor fi nevoite să tipărească catralioane de dolari inutili, croind drumul spre
o hiperinflație masivă.

Băncile și Sistemul Financiar se vor afla
în mod clar la început sub o uriașă presiune și vor sfârși prin a se prăbuși
total sau parțial, pe măsură ce problemele enunțate mai sus se vor manifesta.

Guvernele și băncile centrale vor fi în
mod evident neputincioase într-un astfel de scenariu. Salvarea sistemului, în
2008, nu a fost altceva decât o amânare a executării.

Datoria mondială s-a triplat de la
începutul acestui secol, de la 100.000 de trilioane de dolari la 300.000 de
trilioane de dolari.

Nu uitați însă că aceștia sunt în cea
mai mare parte a lor bani falși, care au creat valori false ale activelor,
bazându-se pe nisipuri mișcătoare.

Totul este acum pe punctul de a se
prăbuși.

Criza economică și financiară care va
veni va avea efecte devastatoare asupra lumii întregi. Iată câteva efecte:

Inflația prețurilor materiilor primeeste o certitudine. Timp de ani de zile, a fost clar că ciclul pe termen lung
al materiilor prime va duce spre o prăpastie și că va apărea o creștere masivă
a prețurilor.

Acest ciclu, cu prețuri crescând
exploziv a început cu mult înainte de criza din Ucraina, însă este fascinant să
vezi cum evenimentele se aranjează pentru a crea furtuna perfectă.

Prăbușirea Dolarului, împreună cu
majoritatea celorlalte devize, este o certitudine. Pe măsură ce tipărirea de
bani și inflația vor spori într-un mod necontrolat, dolarul va atinge rapid
valoarea sa intrinsecă de ZERO. Majoritatea devizelor vor urma același model,
însă pe rând.

Banii digitali vor fi foarte probabil
lansați în următorii ani. Nu cred însă că criptomonedele vor juca un rol
important, cu excepția domeniului investițiilor foarte speculative.

Mult mai importante vor fi CBDC-urile
(devizele digitale ale băncilor centrale) care vor reprezenta o altă formă de
„fiat money”, însă de data aceasta digitală. Ca toți „fiat money” CBDC-urile
vor fi afectate rapid de o „tipărire electronică” fără sfârșit.

Forumul Economic Mondial și Klaus
Schwab
au avut parte de o importanță mai mare decât meritau. După părerea mea,
își vor pierde toată influența pe care o dețin acum, pe măsură ce valoarea
activelor financiare și a avuțiilor va face implozie.

Astfel, nu cred că Marea lor Resetare
se va produce ori va reuși. Guvernele vor încerca resetări, dar vor eșua.
Singura Resetare adevărată va fi dezordonată și va arăta așa cum am prezentat-o
mai sus.

Șomajul va crește considerabil pe
măsură ce comerțul mondial se va prăbuși iar sistemul financiar va fi sub
presiune. Numeroase companii vor pieri.

Sistemele de pensii vor capota,
deoarece valoarea fondurilor de pensie se va prăbuși.

Sistemele de asigurări sociale nu vor
mai funcționa în condițiile în care guvernele nu vor mai avea bani adevărați.

Majoritatea oamenilor de pe Pământ vor
resimți dureros infernul uman care se va dezlănțui din cauza problemelor
descrise mai sus.

Chiar și fără un război nuclear, care, în
mod evident, ar fi fatal lumii întregi.

Creșterile masive de prețuri, în special
la produsele alimentare și la energie, combinate cu penuriile tuturor
celorlalte produse, vor afecta lumea întreagă, atât țările în curs de
dezvoltare cât și pe cele industrializate.

Consecința penuriei alimentare și a
mizeriei economice, combinate cu incapacitatea guvernelor de a funcționa
corect, vor duce în mod clar la tulburări sociale în numeroase locuri, ba chiar
la războaie civile.

Criza financiară și economică actuală
nu a fost creată nici de COVID, nici de ce se petrece acum în Ucraina.

Criza actuală a început odată cu
problemele sistemului bancar și a pieței Repo, în august-septembrie 2019, și
exacerbate apoi de COVID în 2020.

Originea crizei bancare din 2019 este
evident mina de aur a datoriilor din 1971 încoace, mai ales din 2006.

Și criza materiilor prime, în special
de pe piața alimentelor și a energiei, a început înainte de războiul din
Ucraina.

Însă, într-o furtună perfectă, un
anumit număr de catalizatori foarte malefici se vor manifesta întotdeauna în
cel mai prost moment posibil, pentru a declanșa o criză mai gravă decât
precedenta.

Nimeni nu știe cum se va termina acest
război. Lumea occidentală este foarte prost informată despre mersul războiului,
dat fiind că presa este pro-occidentală și anti-Putin.

Însă Putin nu va ceda atât de ușor.
Prin urmare, din nefericire, războiul va fi în cel mai bun caz local și lung.

În cel mai rău caz, va produce
consecințe asupra cărora nu vreau să discut aici.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *