
CHIȘINĂU, 7 feb – Sputnik. Ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova va avea loc vineri, 11 februarie. Despre aceasta a anunțat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pe pagina sa de Facebook. Șeful statului menționează că în cadrul acestei ședințe vor fi semnate mai multe acorduri și protocoale de colaborare între cele două state, pe mai multe domenii. Anterior și premierul Natalia Gavrilița anunța că Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi cel al României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România pentru țara noastră va fi semnat pe 11 februarie la Chișinău. Acordul cuprinde prevederi care vizează dezvoltarea cooperării în domenii de activitate cum ar fi sectorul energetic, infrastructura de transport, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, lucrări publice și infrastructură, întreprinderi mici și mijlocii, independența mass-media, reforma administrației publice, afaceri interne, sănătate, educație, cultură și patrimoniu, cercetare, precum și turism.