Biserica Ortodoxă man Model National

ÎPS Laurențiu: Cuvânt pastoral la începutul Postului Nașterii Domnului – „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția.”

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Cuvânt
pastoral la începutul Postului Nașterii Domnului

„Nu te
teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea
vouă Împărăția.” (
Lc12, 32)

LAURENȚIU,

DIN
MILA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOPUL
SIBIULUI,

MITROPOLITUL
ARDEALULUI ȘI LOCȚIITOR DE EPISCOP AL DEVEI ȘI HUNEDOAREI

Cinului
monahal, prea cucernicilor protopopi și preoți și tuturor
drept-credincioșilor creștini ortodocși din de Dumnezeu păzita
noastră eparhie: Har, milă, pace și spor întru toate de la
Dumnezeu, iar de la noi, arhierească binecuvântare!

Iubiții
mei fii suflete
ști,

Ne-a
învrednicit și anul acesta Preabunul Dumnezeu, în ciuda tuturor
greutăților prin care trecem, să
ajungem și la începutul Postului Nașterii
Domnului, pe care Sfânta noastră Biserică l-a rânduit ca pe o
perioadă de pregătire duhovnicească pentru înțelegerea
și trăirea tainei negrăite a venirii Fiului lui Dumnezeu în lume.
În urcușul nostru duhovnicesc
spre întâmpinarea Pruncului ceresc născut în Betleem, Biserica,
Mama noastră, a rânduit să fim povățuiți
și ajutați prin frumoasele
slujbe și cântări specifice acestei perioade, prin pericopele
biblice care se citesc la Sfânta Liturghie și prin nenumăratele
prăznuiri de sfinți pe care Postul Nașterii Domnului ni le aduce
ca ajutor și ca mângâiere.

Chiar
și Evanghelia citită în această duminică a Samarineanului
milostiv a fost rânduită de Biserică pentru a ne arăta cine este
Acela care vine în lume pentru noi și
pentru a noastă mântuire
și cum trebuie să ne pregătim și
noi pentru acest măreț eveniment. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Samarineanul
milostiv care Se coboară la noi, cei căzuți,
cei bolnavi, cei greu încercați,
pentru a ne scăpa de moarte și a ne vindeca de toate neputințele
și bolile, prin untdelemnul milei Sale și prin tămăduirea pe care
ne-o oferă în Sfânta Sa Biserică.

El și
acum se identifică cu suferințele
noastre, cu toate că ele sunt o urmare a păcatelor noastre, și nu
dorește o mântuire a noastră de
la distanță, ci El Însuși
vine neîncetat, și acum, prin Sfânta Liturghie și prin toate
Tainele Bisericii, la noi, cei căzuți
pradă vrăjmașului, și ne spune
mereu: „Nu te teme, turmă mică”, adică: „nu vă
teme
ți, aleșii
Mei, cei care Mă iubiți și cei care păzi
ți
poruncile Mele, și nu fi
ți
necredincio
și, ci
credeți că Eu am grijă de voi
”. Motivul pe care Mântuitorul
îl invocă pentru a ne da curaj este acesta: Pentru că
Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția
. Deci, cu alte cuvinte, de vreme ce El a promis că Împărăția Lui
cerească, adică toată dragostea Lui, ne-o dă neîncetat încă
din lumea aceasta, înseamnă că El se îngrijeștede toate celelalte aspecte ale vieții noastre pământești dacă și
noi căutăm să ne hrănim din dragostea Sa cea cerească. Deci
ecuația vieții noastre este simplă: dacă noi căutăm dragostea
Părintelui nostru iubitor prin păzirea poruncilor Lui, atunci vom
vedea cum El se îngrijește de toate cele pământești ale noastre,
atunci vom alunga frica și vom fi plini de curaj, având o nădejde
vie în purtarea Sa de grijă pentru noi.

Iubiți
credincioși,

Anul
acesta, parcă mai mult ca oricând, începutul Postului Nașterii
Domnului ne găsește în mijlocul a multe necazuri și suferințe,
care sunt îngăduite de Dumnezeu pentru întoarcerea noastră la El.
Știm cu toții că ieșirea din toate aceste greutăți numai Cel
Atotputernic ne-o poate dărui și că numai El ne poate ajuta. De
aceea și Biserica a rânduit aceste perioade speciale din cursul
anului bisericesc în care noi să înmulțim rugăciunea și
nevoințele, încetând a mai face
răul și întorcându-ne cu toată
ființa noastră spre Dumnezeu. Pentru ca acest rău și această
suferință să treacă, noi trebuie să schimbăm ceva în viața
noastră. Fiecare dintre noi știm ce avem de îndreptat și de
schimbat. Noi L-am părăsit pe Dumnezeu prin faptele noastre cele
rele și de aceea vin toate aceste încercări peste noi. Acum
trebuie să strigăm către El cu stăruință,
prin post și rugăciune, cerând iertare pentru greșelile și
neputințele noastre și mărturisindu-ne sincer păcatele noastre.
Să mutăm mintea noastră de la știrile și informațiile
contradictorii ale lumii acesteia, care ne aduc spaimă și frică în
suflet, și să o hrănim cu bucuria psalmilor, a rugăciunilor și a
vorbirii neîncetate cu Dumnezeu.

Așa
au procedat creștinii întotdeauna în vremuri de restriște:
Preoții au îndemnat poporul la post și la rugăciune,
aducând cât mai des cu putință jertfa euharistică a Sfintei
Liturghii cu încredințarea că doar această Ofrandă nesângeroasă
este singura jerftă bineplăcută Lui prin care putem dobândi
iertarea păcatelor și mila Sa cerească.

De
aceea, Vă îndemnăm pe toți, atât cler, cât și credincioși, ca
împreună – în cele 40 de zile de post care urmează – să
aducem cât mai des cu putință lui Dumnezeu această Jertfă pe
care El Însuși ne-a lăsat-o pentru iertarea păcatelor noastre și
pentru câștigarea milei Sale cerești.

Dacă
în fiecare parohie se vor găsi câțiva creștini, care să se
alăture preoților lor și zilnic să aducă această ofrandă cerească a Sfintei Liturghii,
avem încredințarea că răspunsul lui Dumnezeu nu se va lăsa
așteptat și că El ne va ierta și va interveni, aducând pace și
sănătate întregului nostru popor.

Trebuie
să avem mult curaj și să alungăm frica de la noi și
să petrecem aceste sfinte zile ale Postului Crăciunului în multă
înfrânare, spre folosul nostru sufletesc și trupesc, spre a putea
astfel ajunge și la ziua cea sfântă și luminoasă a Nașterii
Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia să-I fie slava în vecii
vecilor. Amin.

Al
vostru, al tuturor, de tot binele voitor și rugător către Domnul,

Dr. Laurențiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului,
Mitropolitul Ardealului și locțiitor de Episcop al Devei și Hunedoarei

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *