
BUCUREŞTI, 8 sept – Sputnik, Doina Crainic. Agenția Europeană pentru Medicamente a început să evalueze cererea pentru utilizarea unei a treia doze de rapel de Cominarty (Pfizer / Moderna) pentru a restabili protecția, la șase luni după a doua doză.În Italia, a treia doză va fi administrată încă din septembrie pacienților vulnerabili, a anunțat marţi ministrul Sănătății, Roberto Speranza, la conferința de presă după încheierea lucrărilor summitului G20 pe tema sănătăţii, desfăşurat la Roma.Acesta a amintind că EMA și ECDC (Centrul European de Prevenirea și Controlul Bolilor) și-au exprimat deja opinia în acest sens.Ministrul a menţionat că, după administrarea celei de-a treia doze din septembrie, va fi analizată necesitatea ca şi persoanele peste 80 de ani și personalul din sănătate să primească o a treia doză, fiind vorba de primele categorii care au primit vaccinul și cu care se va începe.Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a început să evalueze cererea pentru administrarea unei doze de rapel din vaccinul Comirnaty (Pfizer-BioNTech) persoanelor cu vârsta de peste 16 ani la șase luni distanță de la a doua doză, pentru a restabili protecția scăzută.Summitul G20 pe tema sănătăţiiPe 5 și 6 septembrie, în Roma a avut loc summitul sănătății G20, împărțit în trei sesiuni. În centrul dezbaterilor dintre miniștrii G20 s-a aflat chestiunea privitoare la accesul cât mai larg posibil al populaţiei la vaccinuri.