
BUCUREȘTI, 3 sept – Sputnik. Poziția UE față de Afganistan este neclară, încercând să îmbine reluarea unor relații diplomatice după fuga ambasadorilor, cu dorința de impune propriile reglementări celor de Kabul.Tratați drept ”teroriști” timp de peste 20 de ani de ocupanții americani și europeni, talibanii găsesc acum o punte de dialog cu China și construiesc o relație corectă cu Rusia.Aseară, China a mai făcut un pas pe calea întăririi relațiilor cu Kabulul, fapt transmis chiar purtătorul de cuvânt al talibanilor, Suhail Shaheen.Este vorba și de prezența diplomatică a Beijingului la Kabul, dar și de un ajutor substanțial umanitar oferit de China și extinderea relațiilor bilaterale, evident, în zona economică.În cadrul unui dialog, Wu Jianghao, ministru adjunct de Externe al Republicii Populare Chineze, i-a transmis lui Abdul Salam Hanafi, membru al biroului politic al grupării talibane, dorința de extindere a relațiilor și de ajutorare a Afganistanului.Menționăm că Afganistan dispune de resurse naturale însemnate, mai ales lantanide, extrem de importante pentru producția de componente electrice – baterii – de care China este interesată, la fel ca și marile companii occidentale. Dar, China a făcut pași mai rapizi și mutări mai inteligente.