ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
„Este un lucru așteptat atât de organizatori, cât și de oamenii de cultură, de sibieni și de cei care vor vizita orașul Sibiu. Monumentul a fost văzut luni, 30 august, de comisia de organizare, este la Arad, a fost turnat în bronz și în paralel se lucrează și la soclul acestuia. Ceremonia va avea loc în Piața Mare în prezența domnului președinte Klaus Iohannis”, a declarat Alexandru Chituță, purtătorul de cuvânt al Muzeului Național Brukenthal.
Statuia va avea o înălțime de aproximativ 2,8-3 metri și va sta pe un soclu în stil baroc de aproximativ 60 de centimetri.
Samuel von Brukenthal a fost un reprezentant al ocupantului habsburgic în Transilvania, o administrație străină, care i-a oprimat, discriminat și ținut în iobăgie pe români, în epoca în care doar 3 națiuni erau recunoscute oficial în provincie: maghiarii, secuii și sașii.
„von Brukenthal, un Vlad Țepeș neștiut de masa ignoranților
În 1784, cu o cruzime demnă de filmele de groază, i-a tras pe roată pe Horia, Cloșca și Crișan, apoi a legat moții de glie.
Până la 66 de ani a condus administrația transilvană împotriva românilor.
După moartea protectorului său, Maria Tereza, soțul acesteia, împăratul Iosif al II-lea, i-a retras funcția. Știa el ce știa. Dar Samuel von Brukenthal adunase deja o avere considerabilă. Așa și-a permis și grație unei sănătăți de fier, dar și a unei soții loiale, să-și sporească recunoașterea socială.
Câți dintre români își mai aduc aminte de predecesorii lor bătuți la Stâlpul infamiei, numit stâlpul lui Rudolf? În Grosser Ring, românii care nu mergeau pe Calea Vacii, adică pe ulița cu glod (doar sașii aveau voie pe aleile pietruite), erau supuși supliciulului”.
Este interesant de aflat dacă pe statuia lui Samuel von Brukenthal din Piața Mare va fi lipită o plăcuță în care să se explice că el este erou doar pentru unii, și călău pentru alții. Modelul lipirii de plăcuțe a fost instituit de politicieni și activiștii din zona USR-PLUS, care au făcut lobby împotriva marelui poet Octavian Goga, acreditând ideea că acesta ar fi fost antisemit. Dar von Brukenthal a fost antiromân! Vom aplica în cazul lui un dublu standard?
Pe statuia marelui poet și om politic Octavian Goga din Iași, inaugurată în aprilie de primarul Mihai Chirica, a fost montată o plăcuță cu inscripția: „Din păcate, activitatea sa politică este una regretabilă pentru istoria României întrucât a fost militant fascist și antisemit”, amintește Romanian Global News.
Revenind la Piața Mare din Sibiu, poate că cititorii noștri vor fi curioși ce alte monumente mai sunt amplasate în acest loc emblematic:
- o statuie a pedagogului Gheorghe Lazăr, destul de mică în dimensiuni și expusă în colțul dinspre Turnul Sfatului al pieții;
- o placă comemorativă „În amintirea celor căzuți în decembrie 1989 pentru Libertate și Adevăr”, amplasată direct în pavaj, în dreptul bisericii romano-catolice;
- o cruce de bronz cu o inscripție care arată că „Pe acest loc a căzut prima victimă în decembrie 1989” – amplasată direct în pavaj, în apropierea uneia dintre clădirile palatului Brukenthal.


Oare înaltele fețe care vor participa la inaugurarea statuii cu soclu a antiromânului Samuel von Brukenthal vor păși, în grabă, peste plăcile memoriale fără soclu ce amintesc de morții și eroii Revoluției?
