man Model National Știri

Biserica Ortodoxă a onorat azi cu brio doi președinți – unul oficial și unul prigonit. VIDEO: Cristela Georgescu în apărarea Pr. Mihail Niță din Buftea, linșat mediatic de televiziunea turnătorului Dan Voiculescu

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, ocrotitorii spirituali ai bisericii refăcute a Palatului Cotroceni din Capitală, au fost cinstiți în ziua lor de sărbătoare, marți, 7 octombrie, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Printre credincioșii adunați în rugăciune la sărbătoarea hramului acestei biserici s-a aflat și Nicușor Daniel Dan, președintele României, precum și alți ostenitori ai Administrației Prezi­dențiale, transmite Ziarul Lumina.

În încheiere, președintele României a transmis felicitări tuturor celor care au contribuit la refacerea și înfrumusețarea lăcașului de cult, precum și un mesaj de apreciere și deschidere față de toți credincioșii care aleg să intre și să se roage în biserica Palatului Cotroceni, mai scrie sursa citată în timp ce Basilica oferă și o galerie foto de la eveniment.

În afara orașului, mai precis în Buftea, unde a fost trimis de Sistem pentru a semna controlul judiciar abuziv, președintele ales de români în primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu, era de asemenea întâmpinat cum se cuvine la Biserica Sfânta Varvara, de peste drum de poliția orașului, unde s-au adunat încă de dimineața mii de oameni.

VIDEO:

Biserica închinată Sfintei Mucenițe Varvara din inima orașului Buftea a fost ctitorită de Barbu Alexandru Știrbey, născut la Buftea, nepot al domnitorului Barbu Știrbey, devenit, ca om politic, premier și ministru de interne al României, pe vremea când aceștia nu hăituiau românii.

Călin Georgescu a intrat ca să se închine cum se cuvine, ca orice creștin, în sfânta biserică unde se află și o icoană făcătoare de minuni. El a fost întâmpinat de Pr. Mihai Niță în timp ce altcineva a tras clopotele, prilej de demonizare la Antena 3. Bietul părinte a ajuns să fie filmat cu „camera ascunsă”, ca un infractor, în încercarea de a i se smulge „dezvăluiri complete”, pentru ca apoi să fie eviscerat mediatic pe televiziunea turnătorului la Securitate Dan Voiculescu. O mizerie incomensurabilă!

Noi zicem că atât părintele Alexandru Bodoros, slujitor al lăcașului de închinare de la Cotroceni, cât și părintele Mihail Niță, și-au îndeplinit cum se cuvine misiunea sacerdotală, drept pentru care îi felicităm, în egală măsură.

Linșajul mediatic lansat asupra părintelui din Buftea a ajuns însă la un nivel atât de paroxistic încât soția lui Călin Georgescu, Cristela Georgescu, a simțit nevoia să intervină în apărarea sa, la Realitatea Plus, printr-un cuvânt cald și de folos pentru toți binecredincioșii, și mari și mici, și buni și mai puțin buni, Iată-l:

„N-aș putea să vă dau un răspuns precis de ce procedează așa, știu însă că natura umană este plină de slăbiciuni și de neputințe. Ați spus că nu am vorbit prea mult, am învățat-o de la sfinții noștri părinți că orice vorbă în plus este o rugăciune în gând în minus. În ceea ce privește situația de astăzi, doresc neapărat să spun că eu nu îl cunosc, deocamdată, pe părintele Mihail decât de azi de la televizor și din aceste acțiuni defăimătoare de linșaj mediatic la care este supus de câteva ore. Și să mai spunem încă o data tuturor pentru ce, pentru că astăzi la Buftea, noul loc unde Călin este chemat la controlul judiciar părintele Mihail a întâmpinat un fiu al bisericii ortodoxe la biserica Sfintei Mucenice Varvara, deci și-a făcut datoria de preot. Și care este de fapt acuza care i se aduce părintelui Mihail, că s-au tras clopotele, atenție, nu se știe de către cine. Vedeți, ne-am obișnuit cumva unii dintre noi să punem dinainte gândul cel rău. Dar s-au întrebat acești oameni, poate că aceste clopote au fost trase pentru durerea și pentru suferința unui popor întreg.

Poate unii nu știu sau poate nu-și dau seama, însă clopotele nu se trag doar cu ocazii de bucurie, la nuntă, la botez, ci și la necaz, la durere. Sunetul clopotului este un strigăt de durere. E o rugăciune ridicată spre cer. Și spunea părintele nostru Arsenie Papacioc: Bătaia clopotelor cheamă viii, plânge morții și împrăștie furtunile de orice fel, chiar și pe cele sufletești. Au o trăire aparte, au acest har al simțirii durerii din oameni De aceea uneori, când ai inima grea și alegi să vorbești cu un preot pe care poate nu l-ai cunoscut niciodată, ai sentimentul acela că poate te cunoaște de o viață, și poate că și părintele Mihail, fiind un om al rugăciunii, a simțit durerea și a realizat greutatea de pe sufletul unui fiu al bisericii ortodoxe, persecutat politic și hărțuit nu pentru că a făcut răul, ci pentru că și-a dorit să facă binele. Și poate pentru asta i-a întins o mână de părinte, ca să aline acestă suferință pe care nu o dorim nici eu, nici Călin, nicio clipă celor care fac atâta nedreptate unui om nevinovat. Repet, nevinovat, și căruia nu i se dă nici măcar dreptul de a se apăra în timp ce este acuzat public. Și sincer mi se pare nedrept și faptul că oamenii știu despre ce este vorba, nu sunt informați despre ce se întâmplă în sala de judecată, nu li se spun aceste lucruri, și nu știu nici ce este în spatele declarațiilor oficiale, nici în spatele ecranelor care au devenit ele însele săli de judecată, iar noi nu avem voie să vorbim despre asta. Suntem nevoiți să asistăm cum o minciună, amestecată cu mult vicleșug, este repetată la nesfârșit doar pentru a sugruma adevărul.

Acum, uitându-ne la întâmplarea de astăzi vă mărturisesc că familia noastră a simțit și a primit multă încurajare din partea multor slujitori ai bisericii oirtodoxe: preoți, monahi de pretutindeni, din țară și din afara țării, chia și de peste ocean. Ne pomenesc, sunt niște flăcări vii pentru întreg poporul român, și ne-au susținut și pe noi ca să depășim această prigoană politică desfășurată din nou asupra unui om nevinovat, care a iubit poporul român dintotdeauna și care consideră că ar fi putut împlini acest gând al lui, de a fi în slujba unei Românii în care părinții  să își dorească să își crească copiii.

Legat de părintele Mihail, vreau să spun că nu suntem noi în măsură să dezbatem mai mult decât atât acțiunea unui preot. Preoții sunt conduși de Dumnezeu și au o altfel de lucrare. Noi doar e bine să nu uităm că sufeletele noastre, ale tuturor, la un moment dat, și anume în cel mai important moment al vieții noastre, vor avea nevoie să treacă prin mâna unui preot pentru a putea trece mai departe în veșnicie, așa că Dumnezeu să îi dea multă sănătate și multă putere părintelui Mihail în lucrarea mântuirii, iar dumneavoastră, doamna Alexandrescu, vă mulțumesc că mi-ați dat ocazia să spun ceva din durerea noastră. Și vă mulțumesc că în tot ce faceți vă puneți în slujba adevărului și pentru faptul că aveți mereu invitați de mare calitate.”, a declarat Cristela Georgescu, la emisiunea Ancăi Alexandrescu de la Realitatea Plus.

VIDEO:

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *