Externe man Model National

Marea Britanie accelerează expulzarea cetățenilor străini condamnați. Ce țări au intrat în programul ”Deportare acum, apel mai târziu”

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

Duminică, Marea Britanie a extins la 23 de țări
programul său „Deportare acum, apel mai târziu”, care permite cetățenilor
străini condamnați să fie trimiși înapoi înainte de a-și fi ispășit pedeapsa.

15 noi țări, inclusiv Australia, Canada și Liban, s-au
alăturat listei. Din iulie 2024, au fost efectuate 5.200 de expulzări, o
creștere de 14 % într-un an.

Reducerea imigrației de orice fel

Ministerul britanic de Interne a anunțat duminică, că
Regatul Unit va accelera deportarea cetățenilor străini condamnați prin
extinderea programului său „deportre acum, apel mai târziu” la 15 noi țări,
ridicând numărul total la 23.

Acest program, care permite Marii Britanii să
deporteze cetățeni străini fără a aștepta ca aceștia să își ispășească pedeapsa
cu închisoarea în țară, permițându-le în același timp să facă apel în țara lor
de origine, a fost pus în aplicare cu opt țări, inclusiv Tanzania, Estonia și
Belize.

Acesta va fi extins acum la 15 noi țări, inclusiv
Angola, Botswana și Liban. Sunt în curs discuții cu alte câteva țări, se arată
în declarația Ministerului de Interne.

Premierul Keir Starmer a făcut o prioritate din
reducerea imigrației, atât legale, cât și ilegale, într-un moment în care forțele
de dreapta câștigă teren în țară, scrie Ouest-France.

„Mult prea mult timp, infractorii străini au exploatat
sistemul nostru de imigrație, rămânând în Marea Britanie timp de luni, chiar
ani, în timp ce apelurile lor trenează. Acest lucru trebuie să înceteze”, a
declarat ministrul de Interne Yvette Cooper, citată într-un comunicat.

Potrivit guvernului britanic, un loc în închisoare
costă în medie 54.000 de lire sterline pe an (peste 62. 000 de euro).

De la venirea laburiștilor la putere în iulie 2024,
aproape 5.200 de cetățeni străini condamnați au fost expulzați, ceea ce
reprezintă o creștere de 14 % într-un an, potrivit Ministerului de Interne.

În practică, dacă aceștia își vor ispăși pedepsele în
străinătate va depinde de țara în care sunt trimiși, a declarat Ministerul
Justiției pentru BBC.

În termeni practici, acest lucru înseamnă că unii
dintre ei ar putea fi liberi de îndată ce ajung în țara de destinație.

Cele 15 noi țări sunt Angola, Australia,
Botswana, Brunei, Bulgaria, Canada, Guyana, India, Indonezia, Kenya, Letonia,
Liban, Malaezia, Uganda și Zambia.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *