
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Victor Roncea. Domnule Profesor, în dezbaterile pe care le-ați organizat pe vremuri la Centrul de geopolitică al Universității din București, unele dintre acestea și cu parteneriatul Civic Media (mi-aduc aminte de una cu un președinte, altele cu ambasadori sau cu Virgiliu Gheorghe), obișnuiați să avertizați asupra metodei dosarului unei probleme. E absolut obligatoriu ca atunci când te referi la o chestiune să-i faci întâi dosarul cu părțile lui: informații teoretice (idei, ipoteze, teorii referitoare la respectiva chestiune), date statistice și informații juridice, geopolitice, geoeconomie etc., adică să fixezi cadrul de referință care face problema inteligibilă și netezește drumul spre decizie.
În lumina acestei metode, ce puteți spune, ca geopolitician, despre actuala inițiativă legislativă privind Legea Apărării – s-o numim lege Moșteanu, după numele actualului ministru al Apărării?
Ilie Bădescu: Răspunsul a fost deja formulat într-un dosar excelent datorat prof. Valentin Stan, care, în stil propriu și respectând exigențe ca cele la care te-ai referit, a prezentat dosarul acestei inițiative legislative, cu adevărat, primejdioasă pentru România dacă rămâne așa cum a fost înaintată.
Față de analiza excelentă, repet, a profesorului Valentin Stan, prezentată în emisiunea Marius Tucă Show (VIDEO 1 mai sus), aș face doar câteva remarci, mai degrabă sub semnul marginaliilor la acel dialog între un jurnalist remarcabil și un specialist redutabil. Repet, mai întâi, ca e într-adevăr foarte bună analiza profesorului Valentin Stan. Este un model pentru dosarul geostrategic al unei inițiative legislative în domeniul apărării.
Deducem din dezbaterea menționată ca această inițiativa intră în conflict și cu Constituția și cu documentul constitutiv al Tratatului Nord Atlantic la care România e parte cu obligația de a-l respecta, care decurge din spiritul și litera tratatului.
Acolo unde Tratatul spune ca decizia de a răspunde unei agresiuni hibride, în temeiul articolului 5 din Tratat, aparține Consiliului Alianței, Moșteanu și useriștii vin și spun, în totală opoziție cu Tratatul, că decizia de a acționa cu capabilități militare și nemilitare în afara țării, pentru a răspunde unor „acțiuni hibride”, aparține statului român.
Inițiativa Mosteanu împinge astfel statul român în conflict deopotrivă cu Constituția și cu Alianța Nord-Atlantică al carei membru este România. Textul Tratatului vorbește despre un război de apărare colectivă și decizia de angajare a capabilităților militare în afara frontierelor, pentru a răspunde unui război hibrid, aparține Consiliului NATO nu parlamentului sau guvernului unei țări.
Este o viclenie de două parale care ne-ar costa pe noi ca români enorm. Pe două parale, guvernul actual a cumpărat o enormă primejdie pentru țară. Asta aș spune subliniind ceea ce deja au afirmat cei doi în dezbaterea pe marginea unei chestiuni de o gravitate extremă.
Desigur o lege e necesar cu condiția să fie în acord cu Constituția și cu Tratatul la care am aderat și totodată să conțină un catalog al acțiunilor hibride pentru a elimina orice confuzie și subtilizare primejdioasă a unei situații atât de grave.
VIDEO 2: