Documentarul pe care l-am publicat săptămâna trecută arată felul în care statul român a eșuat, decenii la rând, să-i protejeze pe copiii abandonați. Dar statul nu e o entitate abstractă, ci e format din oameni: educatori, psihologi, îngrijitori, șefi de centre și alți angajați din sistem care uneori i-au abuzat chiar ei pe copii sau care au fost martori la abuzuri și au ales să tacă.
Florian Lincan, educatorul violator angajat la DGASPC Teleorman, al cărui caz e prezentat pe larg în documentarul Recorder, a fost condamnat definitiv la 22 de ani de închisoare cu executare, însă nimeni altcineva n-a mai fost pedepsit pentru abuzurile suferite de copii. Deși mărturiile victimelor confirmă faptul că mai mulți angajați DGASPC au știut despre abuzurile lui Florian Lincan și nu au făcut nimic, Justiția din România n-a considerat că trebuie să mai tragă pe cineva la răspundere.
Nici Justiția nu e o entitate abstractă, iar astăzi publicăm o înregistrare care arată cum unul dintre oamenii care alcătuiesc acest sistem și-a ratat în mod flagrant misiunea. Este vorba de avocatul din oficiu desemnat de statul român să-i reprezinte în instanță pe o parte dintre minorii abuzați.
Înregistrarea datează din 15 aprilie 2024, când a avut loc o ședință de judecată în care una dintre victime trebuia să spună ce despăgubiri dorește pentru daunele morale suferite. Deși nu a fost o ședință publică, am decis să publicăm un fragment audio, protejând identitatea victimelor, pentru a arăta cum i se vorbește în România de azi unui minor care este victimă într-un caz de abuz sexual.
„Vorbește, mă, cu subiect și predicat. N-ai fost la școală? N-ai fost la școală. Să vede că nu prea…”, i se adresează avocata din oficiu clientului ei, un băiat de 17 ani, victimă într-un dosar de viol, agresiune sexuală și purtare abuzivă. Ședința de judecată are loc la Judecătoria Roșiori de Vede.
Copilul are un diagnostic de „tulburări mixte de conduită și emoționale, întârziere mintală ușoară” și locuiește la un centru pentru copii cu nevoi speciale din județul Teleorman. A ajuns în grija statului la 11 ani, într-un apartament din cadrul unui centru de tip familial. Acolo a fost lovit și agresat sexual în repetate rânduri de unul dintre educatorii lui, Florian Lincan. La 13 ani a fost mutat într-un centru pentru copii cu nevoi speciale.
După ce cazul a ieșit la suprafață, a trebuit să vorbească despre abuzul lui de mai multe ori. Prima declarație a dat-o în fața inspectorilor de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman. A scris-o de mână, pe 28 ianuarie 2021. Avea 14 ani la acel moment.
Documentul evidențiază vulnerabilitatea băiatului: un copil care abia știa să scrie, pus în situația de a descrie experiența abuzului suferit.
Trei ani mai târziu, în ședința de judecată din aprilie 2024, se discută despre despăgubirea pentru daune morale pe care ar urma să o primească acesta. În dosar sunt nouă persoane vătămate. Avocata din oficiu le reprezintă pe șase dintre acestea, iar celelalte trei au un apărător ales.
Băiatul spune că vrea să renunțe la bani, ca să nu mai aibă de-a face cu Lincan, educatorul care l-a abuzat. „Da, mi-a făcut, dar nu mai vreau să am nimic cu dânsul”, explică el. Nu știe că judecata continuă oricum, chiar dacă el nu primește niciun ban. Este o informație pe care ar fi trebuit să i-o explice avocata lui în privat înainte de ședința de judecată, spun specialiștii consultați de Recorder. Din înregistrare reiese cât se poate de clar că avocata îi este mai degrabă ostilă și nu pare dispusă să-i ofere explicații care să-l ajute și să-l ghideze pe minor prin procedurile alambicate ale sistemului judiciar.
La discuție mai participă și o șefă de centru de la DGASPC.
În timpul urmăririi penale, Parchetul a cerut pentru victimele minore din acest dosar câte 20.000 de lei. Dar băiatul de 17 ani i-ar fi spus unei angajate DGASPC că vrea doar 3.000 de lei, se aude în înregistrare. Avocata îi cere să se decidă: vrea 3.000 de lei sau 20.000 de lei? 3.000 de lei, spune băiatul.
„Bun, asta vrei tu?”, continuă avocata. „Asta trebuie să ne spui foarte clar astăzi. Dar să ne spui cu subiect și predicat, da? Nu să mă iei așa, că nu sunt nici la teatru, nici la film, să stăm nici picior peste picior. Sunt avocatul tău, răspunzi la întrebări, îți aduc la cunoștință ceea ce trebuie tu să știi, dar în aceeași măsură trebuie să comunici și cu mine, da?”
Nu e clar de ce avocata îi reproșează minorului o atitudine arogantă, pentru că vocea băiatului abia se aude.
Publicăm înregistrarea, însă am decis să nu dezvăluim numele avocatei, pentru că vrem să atragem atenția asupra problemei accesului la justiție pentru victimele vulnerabile, care este o problemă sistemică, nu asupra unei singure persoane.
Avocata este din Baroul Teleorman. Serviciile de avocat din oficiu sunt plătite din bani publici.
Abordarea avocatei este una deosebit de problematică, spun specialiștii cu care am vorbit, pentru că tânărul respectiv are multiple vulnerabilități: 1) partea de dizabilitate, 2) este victima unei agresiuni sexuale, 3) se află într-o instituție de stat, unde ar trebui să fie protejat și 4) este minor.
„Acest gen de discuții între avocat și client nu trebuie să aibă loc în sala de judecată, de față cu celelalte părți, cu judecătorul”, spune o avocată specializată în drepturile omului.
„Nu cred că a explicat pe înțelesul respectivilor minori ce se întâmplă: ce înseamnă această constituire de parte civilă, de la cine cer bani. E clar că ei nu mai vor să mai treacă prin asta, să mai fie chemați, să mai știe despre, pentru că e o traumă de fiecare dată când trec prin asta, o retraumatizare. Și se pare că nu li s-a explicat că oricum procesul continuă, oricum ei vor putea fi audiați ca părți vătămate. Faptul că cer niște bani e doar un adaos, o posibilitate în plus, nu face să dispară tot de pe fața pământului și ei să nu mai aibă de-a face. Nu, procesul va continua”, mai spune aceasta.
O altă problemă este momentul procesual în care are loc această discuție. Momentul este „acela în care minorul încearcă să-și precizeze poziția lui pe latură civilă, unde avocatul trebuia să se activeze, e dator să îi apere interesele, și anume o despăgubire mai mare, nu o despăgubire mai mică”, explică Corina Voicu, cofondatoare Asociația ADEPT, fostă judecătoare la Curtea de Apel Pitești.
Corina Voicu subliniază că sunt hotărâri CEDO care arată că un abuz sexual are un efect debilitant asupra victimei. „Când faci asta unui copil, tu faci un demers devastator în sens negativ asupra lui”. Prin urmare, despăgubirile primite ar trebuie să fie semnificative, spune ea.
„Tu, ca avocat, insiști ca el să-și lămurească 3.000 de lei sau 20.000 de lei când tu trebuia să-l convingi că e necesară o despăgubire mult mai mare pe daune morale?”, se întreabă, contrariată, Corina Voicu.
- În primă instanță, tinerii care au fost reprezentanți de un avocat ales au primit despăgubiri de câte 40.000 de lei, iar cei reprezentați de un avocat din oficiu câte 20.000 de lei. În urma apelului la Curtea de Apel București, cei care au avut un avocat ales au primit 20.000 de euro. Ceilalți, care nu au făcut apel, au rămas cu 20.000 de lei.
- Despăgubirile trebuie plătite de către Florian Lincan, iar dacă acesta nu are cum să le plătească, de către DGASPC Teleorman.
„Iluzia de competență produce efecte contrare celor urmărite”
Ce mai relevă înregistrarea este lipsa de pregătire a profesioniștilor care lucrează cu victime vulnerabile, categorie care include copiii, victimele violenței sexuale, victimele traficului de persoane sau victimele violenței de gen, explică Marian Trușcă, procuror criminalist specializat în investigarea abuzurilor sexuale cu victime minore și director adjunct al Institutului Național al Magistraturii.
Genul acesta de abordare în relația cu o victimă vulnerabilă nu este un caz izolat. Vorbim, mai degrabă, de o problemă structurală, spun mai mulți specialiști. Prin urmare, accesul la justiție al victimelor vulnerabile este unul foarte dificil în România.
„Principala problemă e aceeași lipsă de specializare reală, chiar dacă pare un pleonasm”, spune Marian Trușcă. „Există în zona organelor judiciare, organelor administrative, psihologilor din practica privată, în foarte multe situații, o falsă competență sau o aparență de competență, care îi face pe mulți să creadă că felul în care abordează victima e cel corect. Iluzia de competență produce efecte contrare celor urmărite.”
Trușcă a asistat la situații în care psihologi chemați să susțină victima sau chiar avocatul victimei își exprimau îndoieli cu privire la credibilitatea acesteia. Genul acesta de opinii „nu erau bazate decât pe niște prejudecăți și pe neînțelegerea particularităților psihologice ale victimelor violenței, adică pe necunoașterea domeniului respectiv”, completează magistratul.
S-au făcut niște progrese la nivel de infrastructură. Prin instanțe și parchete există, de exemplu, mai multe săli de audiere pentru victimele vulnerabile, dar nu este nicio schimbare majoră față de acum patru ani la nivelul competenței în domeniu, al formării la un nivel corespunzător, spune Marian Trușcă.
„În țară e foarte complicat pentru că competența de urmărire penală pe asemenea spețe (n.r. – de violență sexuală) aparține parchetului de pe lângă judecătorie, cel mai jos nivel de competență de anchetare”, spune o avocată specializată pe drepturile omului.
La nivelul acestor parchete există însă o foarte mare fluctuație de personal și investiția în formarea acestor procurori nu este sustenabilă.
O posibilă soluție ar fi ca anchetele pe violență sexuală să fie mutate la parchetele de pe lângă tribunale și să fie sub coordonarea unui procuror de la un astfel de parchet, pentru că e mai simplu și mai stabil să faci formarea acestor procurori, adaugă avocata.
Articolul AUDIO. Cum au fost tratați de avocatul din oficiu minorii abuzați din documentarul Recorder: „Vorbește, mă, cu subiect și predicat! Se vede că n-ai fost la școală!” apare prima dată în Recorder.
About Post Author
