Pomenirea de 50 de ani a unui mare Apostol al Ortodoxiei: Părintele Nicodim Măndiță, autor a numeroase broșuri creștine, deținut politic în temnițele comuniste – trecut la Domnul pe 6 iulie 1975. Eliberat la cererea unui fiu al lui Ceaușescu? VIDEO

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

„Se împlinesc 50 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Protosinghel Nicodim Măndiță (1889–1975), unul dintre cei mai neobosiți misionari ortodocși ai veacului trecut, duhovnic al Mănăstirilor Agapia și Văratec, mărturisitor al lui Hristos în vremea prigoanei comuniste și autor a zeci de lucrări duhovnicești distribuite clandestin printr-o impresionantă rețea de colportaj”, scrie Dinu Cristian, realizatorul interviului de mai sus, împreună cu Părintele Nicolae Tănase – VIDEO.

„În acest scurt interviu emoționant, Fratele Ioan Muntean, unul dintre ucenicii săi, povestește cu lacrimi în ochi despre cum Părintele Nicodim i-a schimbat viața: spovedanii, misiuni riscante pentru răspândirea cărților sfinte, sfaturi primite și exemplul viu de sfințenie pe care Părintele l-a oferit celor din jur. Mărturia lui creionează o viață cu totul ieșită din comun: de la soldatul din război la călugărul misionar, de la duhovnicul modest la scriitorul bisericesc și coordonatorul celei mai mari rețele de tipărit și distribuit cărți religioase din România interbelică și chiar din timpul comunismului. Cu o smerenie dezarmantă, dar o voință de oțel, Părintele Nicodim a știut să îndemne generații întregi cu un singur cuvânt: „Ia și citește!”.

Prin activitatea sa neobosită, el a reînviat gustul pentru carte sfântă, a susținut credincioșii persecutați și a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru „răspândire de publicații interzise”. A fost încarcerat la Aiud, dar eliberat după un an și jumătate. După ieșirea din temniță, s-a retras în tăcere la Mănăstirea Agapia, unde a trecut la Domnul în noaptea de 5 spre 6 iulie 1975.

Astăzi, la 50 de ani de la plecarea lui în veșnicie, readucem în lumină chipul și glasul unui om care a trăit Evanghelia în chip firesc și jertfelnic. Nu prin vorbe înalte, ci prin gesturi simple, prin suferință primită cu răbdare și prin slujire smerită.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții și să ne dea și nouă râvna lui pentru cuvântul lui Dumnezeu și dragostea lui pentru oameni! Veșnică să-i fie pomenirea!

Distribuie acest interviu pentru ca tot mai mulți să afle despre viața și misiunea Părintelui Nicodim Măndiță – un model de sfințenie, curaj și cultură duhovnicească.”, mai transmite autorul interviului mișcător, în care fratele Ioan Muntean, un român cum erau odată, ridică și supoziția ca Părintele-apostol și prooroc să fi fost eliberat mai devreme la cererea unuia dintre fiii lui Nicolae Ceaușescu, venit la Mănăstirea Agapia. Ieri, la Cimitirul Mănăstirii Agapia a avut loc o slujbă și o pomenire a Părintelui Nicodim Măndiță susținute de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Părintele Nicodim Măndiță s-a născut la 28 octombrie 1889, în Bunești, județul Argeș. A urmat școala primară din satul natal (1896-1901).

În 1911 a fost incorporat în Regimentul 6 Artilerie Pitești. În 1913, a fost mobilizat pentru campania din Bulgaria apoi, până în 1919, transferat la Divizionul 1 Artilerie ușoară Curtea de Argeș, cu gradul de sergent. Pentru faptele sale a fost decorat cu „Bărbăție și credință”.

În 1920, intră în viața monahicească la Schitu Măgura, de lângă Târgu Ocna. În același an, primește darul preoției. Din 1921, slujește în mai multe parohii lipsite de păstor: Vâlcele, Schitu Frumoasa, la Mănăstirea Giurgeni, din județul Bacău, la Hășmașu Ciceului, Leurda Gârbăului, județul Cluj, și la Șimișna, județul Sălaj. În 1933 revine în Moldova, ca slujitor la Mănăstirea Agapia, până în 1945, când este transferat la Văratec. În 1961 revine la Agapia.

Începând cu anul 1929, pe când slujea la Hășmașu, a început să scrie o serie de broșuri cu caracter moralizator, având ca țintă pe credincioșii simpli, fără sau cu puțină pregătire intelectuală, inspirându-se „din cărțile bisericești, cât și din viața unor oameni”. Așa a scris lucrarea „Oglinda duhovnicească”, în șase volume, pe care a început să o răspândească tot mai mult în rândurile credincioșilor cu care intra în contact. Ajutat de unii credincioși apropiați, lansează un adevărat serviciu de colportaj, care funcționa atât în lăcașurile în care slujea, cât și la praznicele din parohii și mănăstiri, sub binecuvântarea Patriarhului Nicodim Munteanu. După interzicerea colportajului de către autoritățile comuniste, părintele Măndiță și ucenicii săi au rămas cu un volum imens de carte religioasă, pe care au încercat să o difuzeze, evident, la cote mult diminuate față de perioada anterioară anului 1948.

În acțiunea continuă de a depista literatura considerată interzisă și nocivă regimului „democrat-popular”, în anul 1964, Securitatea a trecut la reținerea și anchetarea celor din grupul misionar al părintelui Măndiță. La perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, în august 1964, la București (în centrul orașului), Curtea de Argeș și Mănăstirea Agapia, Securitatea a descoperit sute de mii de exemplare ale lucrărilor al căror autor era părintele Mândiță, tipărite înainte de 1948. Era vorba de camioane de literatură religioasă imprimată, situație care, în contextul grațierilor deținuților politici, practic a cutremurat Securitatea convinsă că reușise să identifice și să anihileze depozitele de carte interzisă. De asemenea, au fost confiscate numeroase cărți religioase vechi, unele de patrimoniu, care au luat drumul Arhivelor Statului. Alături de literatură, organele de represiune au descoperit ateliere de confecționat și depozite de obiecte religioase de colportaj destinate credincioșilor, precum iconițe, cruciulițe, candele, dar și câteva mașini de scris, procurate după 1948, la care se multiplicaseră câteva lucrări: „Vămile văzduhului”, „Priveliști apocaliptice”, „Ciclu de predici” și „Mica Biblie”.

Anchetele s-au desfășurat la Agapia, dar și la Ministerul Afacerilor Interne. În urma unui memoriu înaintat Tribunalului Militar București, în care invoca starea de sănătate precară, părintele Măndiță a obținut judecarea în stare de libertate. Din lot au făcut parte: Nicodim Măndiță, Vasile Poițelea, Costache Măgirescu, Gheorghe Palade, Grigore Bălan, Ionescu Jorj, Nicolae Chinaru, Anica Țupu, Elena Popa, Gheorghe Stoica și Gheorghe Lazăr.

Prin Sentința nr. 38 din 22 ianuarie 1965 a Tribunalului Militar București, părintele Nicodim Măndiță a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională pentru delictul „răspândire de publicații interzise”. A cunoscut închisorile de la Piatra Neamț (1965), Bacău (martie 1965), Jilava (martie 1965) și Aiud (aprilie 1965).

În urma Decretului Consiliului de Stat nr. 456 din 31 mai 1966 a fost grațiat de restul pedepsei, astfel încât, la 11 iunie 1966, părintele Nicodim Măndiță a fost liberat din penitenciarul Aiud. Scriitorul și duhovnicul român a revenit ca slujitor la Mănăstirea Agapia, de unde a trecut la Cele-Veșnice pe 6 iulie 1975.