ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Astăzi,
când, din păcate, lumea este stăpânită de un duh al deșertăciunii și al
pustiirii, fiind plină de răutate, dușmănie, urâciune, minciună, cruzime,
conflicte și războaie, avem destule argumente să-i dăm dreptate maestrului Constantin
Brâncuși, care toată viața a încercat să înțeleagă esența zborului, dar și ce
ar mai putea salva această lume de la pieire. Lumea nu mai poate fi salvată cu
sabia, nici cu pușca, nici cu tunul, nici cu racheta, lumea poate fi salvată
prin spiritualitate, cultură, educație, artă. Așa precum poeții, sau
sculptorii, și piloții sunt nădejdea înălțării omului pe verticală.
De
fapt, ce pot vorbele să spună despre esența, măreția și frumusețea zborului?
Când ajungi să îți întinzi aripile de „Pasăre Măiastră”, să-ți odihnești
privirea ore nesfârșite pe „Coloana fără sfârșit”, să îți aduni gândurile la „Masa
Tăcerii” și să-ți umezești buzele la „Poarta Sărutului”, când faci toate aceste
lucruri, simți cum te ridici la cer și plutești printre nori, simți că
zbori. Asemenea pilotului care ajunge să
cunoască și să se împrietenească cu cerul, să vorbească cu avionul și să-i
mângâie aripile argintii, să se înmiresmeze cu parfumul frumuseții divine, să
se hrănească din cumințenia cerului și să se prindă în horă cu norii care îl
însoțesc, să bea din același potir cu Icar, să admire cu uimire panorama de vis
a unei văi acoperită de un ocean verde și cea a munților încărcați de zăpadă.
Când simți și trăiești magia zborului, nici o glorie a
pământului, nici cel mai bun prieten, nici cea mai mare iubire, nimic din toate
aceste lucruri nu mai prezintă importanță pentru tine, în acele momente, căci
trăiești clipele veșniciei. Nu de puține ori, omul cerului rămâne fără cuvinte
la întrebarea: ce ai simțit și ce ai văzut acolo, sus…? Tăcere, tăcere, …
taină fără sfârșit.
În pilot,
societatea modernă regăsește în cele din urmă vechiul pact teosofic care a
compensat întotdeauna puterea prin asceză, plătind divinității cu moneda
„fericirii” umane. Așa că pilotul este într-o situație care comportă în atât de
mare măsură un aspect vocațional, încât ea însăși este prețul unor macerări
prealabile, al unor demersuri inițiatice, menite să-l pună la încercare pe
ucenic (trecerea prin camera de altitudine, prin cea de centrifugare etc.).
Talentul
pentru zbor se slefuiește, dar nu se câștigă, poate cel mult sporește prin
studiu; cu el te naști. Cât despre puterea de a îndura, ni se spune că, așa cum
se petrec lucrurile în orice inițiere, ea nu este de ordin fizic: triumful
asupra încercărilor prealabile este, la drept vorbind, rodul unui dar
spiritual.
Piloții sunt
dotați pentru zbor așa cum alții sunt chemațide Dumnezeu pentru a-i sluji. Așa precum poeții sunt nădejdea înălțării omului
pe verticală, tot așa, piloții sunt zborul. Dar, deși au vocație și slujesc un
ideal nobil al omenirii, din nefericire, fiii
cerului trăiesc neobservați printre noi, fiii pământului. Zborul,
rămâne totuși, o lacrimă pe obrazul universului.
Așadar,
se pune întrebarea dacă un pilot mai poate trăi fără zbor. Greu de spus, greu
de făcut. Pentru că zborul este un mod de raortare și de apropiere de
divinitate. Pentru că zborul devine un mod de viață.
La
mulți ani, pilotule, oriunre te-ai afla, în cer sau pe pământ!
Cer senin!
About Post Author
