man Model National Opinii

Comandor (rez.) Ștefan Popa: ZECIUIALA – UN PRINCIPIU AL BUNĂSTĂRII

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

Mulți oameni se întreabă și
astăzi, dacă zeciuiala este o invenție omenească sau este o poruncă a lui
Dumnezeu pentru omenire. Primul om care a primit legea zeciuielii de la
Dumnezeu a fost Avraam. Doar unsprezece dintre cei douăsprezece fii ai lui
Iacob au primit în împroprietărire pământuri, ultimul fiu pe nume Levi nu a
primit nicio bucată de teren, pentru că seminția lui a fost dăruită slujirii
lui Dumnezeu, în calitate de preoți, iar pentru aceștia era stabilită
zeciuiala. Creștinismul mai este sub această poruncă a zeciuielii sau nu?

Dumnezeu a dat această poruncă
Părintelui nostru Avraam, care potrivit Vechiului Testament a dat zeciuială,
din toata prada de război, marelui preot Melchisedec (Geneza14,18-20). Conform
principiului zeciuielii, fiecare om primește de la Dumnezeu cu cel puțin zece
la sută mai mult decât ar merita, având datoria ca acel procent să-l dăruiască
donatorului de drept, lui Dumnezeu. Acest principiu este firul roșu al
dărniciei și nu ar trebui să fie întrerupt de nimeni. În felul acesta se
asigură transferarea bogăției și a bunăstării de la un om la celălalt.

Pe de o parte, în Vechiul
Testament este stabilită zeciuiala prin poruncă divină dată lui Avraam (1830) și
care s-a transmis din generație în generație până în zilele noastre,
constituind a zecea parte din venitul în bani și natură. Evreii respectă cu
strictețe această poruncă. De asemenea, Iacov, în anul 1971, s-a angajat în mod
liber, înaintea lui Dumnezeu astfel: „Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi
vei da” (Geneza 28, 20-22). În anul 1513, Dumnezeu dă aceeași poruncă
israeliților, prin Moise, pe muntele Sinai: „Orice zeciuială din pământ, fie
din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru
închinat Domnului”. Mai mult, el a rânduit zeciuiala pentru seminția leviților:
„Fiilor lui Levi le dau ca moștenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba
pe care o fac ei, pentru slujba cortului întâlnirii” (Numeri 18, 21). Tot în
Vechiul Testament apare termenul de „zeciuială din zeciuială”. Prin Legea dată
de Dumnezeu lui Moise, la Muntele Sinai, orice persoană, fără excepție, trebuia
să plătească zeciuiala, inclusiv leviții. Datorită faptului că nu aveau nici
averi personale și nici alte venituri din care să dea zeciuiala, leviții dădeau
zeciuială din zeciuiala primită de la popor, adică dădeau „zeciuială din
zeciuială”. (Numeri 18, 26).

Pe de altă parte, în Noul
Testament vedem că această poruncă nu este anulată sau înlocuită, ci este
întărită chiar de Domnul Iisus Hristos și anume: „Vai vouă cărturarilor și
fariseilor fățarnici! Că dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen dar
ați lăsat părțile mai grele ale Legii: judecata, mila și credința; pe acestea
trebuie să le faceți și pe acelea să nu le lăsați (Matei 23, 23). Evanghelia
lui Hristos, dar mai ales apostolii vorbesc despre zeciuială ca o dărnicie
dăruită cu inimă bună, cu bucurie și cu multă dragoste. Nu este stabilit un
prag al zeciuielii, ci fiecare dăruiește cât îl lasă inima și după
posibilitate, unul poate da mai mult, altul dăruiește mai puțin. Importantă
este dărnicia, nu cantitatea, cât de puțin, dar să dăruiești, pentru a nu
întrerupe harul bunăstării, recompensa lui Dumnezeu. De ce nu a dat, totuși
Hristos o lege specială privind zeciuiala? Pentru simplu fapt că Legea Harului
Duhului Sfânt este mai mare decât Legea veche a Vechiului  Testament. Dacă Avraam, Părintele nostru a
dat zeciuială lui Melchisedec, cu atât mai mult se cuvine ca noi să dăm
zeciuială lui Hristos.

Apoi, toată lumea se întreabă
cu ce se folosește dacă ar da zeciuiala? Răspunsul ni-L dă Dumnezeu în Biblie:
„Cel care dă cu mână largă devine tot mai bogat, iar cel care economisește prea
mult devine tot mai sărac” Proverbe (11, 24-25). Cui trebuie să dăruim zeciuiala?
La biserică, la preot, la o asociație cu misiune socială, la străin, la cel
flămând, la cel gol, la copilul orfan și la femeia văduvă. În Evanghelia lui
Hristos se mai precizează faptul că fiecare creștin ar trebui să aducă din
pârga lui la Biserică și să împartă. De pildă, la creștinii ortodocși există
tradiția aceasta ca prima pâine făcută din făină nouă, primele roșii coapte,
primii struguri copți, primele mere, primii pepeni etc. să fie aduse la
Biserică și împărțite credincioșilor.

Așadar, dărnicia este bine să
se facă cu inimă bună, cu dragoste, cu bunătate, cu bucurie și în mod voluntar,
pentru că este atât spre bunăstarea noastră materială, cât și spre folosul
nostru duhovnicesc. Zeciuiala este o atitudine de respect față de Dumnezeu și
reprezintă o forță, o energie, un impuls pe care îl primim ca recompensă din
partea divinității. Practic, Dumnezeu nu are nevoie de zeciuiala noastră, dar
este necesar să îndeplinim această poruncă, pentru că este spre binele nostru.

Să fie primită și
binecuvântată de Dumnezeu, dărnicia tuturor creștinilor!

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *