ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Drama unei educatoare de numai 31 de ani. Tânăra se luptă cu cancerul în Săptămâna Patimilor.
Antonela și-a dedicat viața copiilor, pe care îi iubește necondiționat și îi îndrumă pas cu pas pe drumul spre cunoaștere. O meserie nobilă care i-a dat sens vieții.
„În februarie, la un control de rutină, urmat de un examen RMN, am aflat că am două formațiuni canceroase la nivel cerebral. Aveam dureri de cap, amețeli din ce în ce mai dese și o stare accentuată de somnolență. Pentru că am 3 copii mici, am pus totul pe seama oboselii și a surmenajului.
Diagnosticul dur m-a făcut să văd însă viața din altă perspectivă. M-a determinat să îmi pun întrebări existențiale, să mă gândesc mai mult la copii, la familia mea, la scopul meu în această lume. Copiii nu înțeleg prea bine nici acum ce mi se întâmplă, sunt prea mici pentru a percepe gravitatea situației.
Sunt afectați însă de absența mea și îl întreabă mereu pe tatăl lor când mă întorc acasă. I-am explicat doar fetiței celei mari, în vârstă de 6 ani, că plec la tratament, ca să fiu sănătoasă,” a povestit cu lacrimi în ochi, de pe un pat de spital, tânăra educatoare.
,,După aflarea diagnosticului, am început de urgență imunoterapia. 5 luni a durat tratamentul. Am făcut un credit de nevoi personale ca să putem acoperi costurile. Totul a decurs bine, iar de Crăciun am fost acasă lângă familia mea.

