
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Mihail Podoliak (foto), consilier al
președintelui Zelenski, a explicat care este sfârșitul pe care regimul de la
Kiev și-l dorește pentru actualul război.
Într-un interviu acordat agenției de
presă ucrainene UNIAN, Podoliak a declarat că deznodământul dorit de Kiev
pentru războiul cu Rusia este „dispariția de pe harta civilizației umane” a
liderilor ruși. Sau „condamnarea lor pe viață”.
Consilierul lui Zelenski a declarat că„scenariul optim pentru noi este pierderea totală a Rusiei în război și
prăbușirea statului rus actual”.
Ținta Ucrainei este să revină la
granițele din 1991.
„Odată ce războiul se va sfârși cu
revenirea la granițele din 1991, în interiorul Rusiei va începe un proces de
reînnoire”, crede Podoliak.
Atunci, adaugă el, după ce vor fi
stabilite daunele de război datorate de Rusia Ucrainei, „vom pune problema
demilitarizării transfrontalierii și a demilitarizării Rusiei, în general”.
Podoliak a invocat și posibilitatea ca
unele teritorii să se rupă de Rusia și a recunoscut că acest lucru ar putea
reprezenta un pericol din cauza arsenalului nuclear.
În același timp, consilierul lui
Zelenski s-a arătat generos și a declarat că, „în mod sigur, nu vom depăși
granițele stabilite în 1991, nu avem nevoie”.
Pe de altă parte, într-un interviu dat
luna trecută, Podoliak afirma că, dacă nu obține victoria și revenirea la
granițele din 1991, „Ucraina ar putea
dispărea ca stat”.
Obiectivele regimului Zelenski coincid
(nu întâmplător) cu cele ale principalului său sponsor, administrația Biden.
La doar câteva săptămâni după invazia
Rusiei, liderul american declara că Putin trebuie răsturnat de la
putere.
De asemenea, Biden afirma că „sancțiunile
impuse de Statele Unite vor zdrobi economia Rusiei”.
Ce s-a ales de aceste obiective, după mai bine de un an de război, este
o altă chestiune.