Distrugerea
actualei ordini mondiale este inevitabilă. Paleta de alegeri care ne rămâne este
între Dezastruos și Dezagreabil. Rolul oamenilor serioși în salvarea a ceea ce
se mai poate salva.
Un
eseu de Jim Quinn publicat pe The Burning Platform și pe care l-am tradus
pentru cititorii ActiveNews
*
„Nebunia
este o progenitura puterii” – Barbara W. Tuchman, Marșul Nebuniei – de la Troia
la Vietnam.
„Un
fenomen vizibil de-a lungul istoriei, indiferent de loc sau perioadă, este
aplicarea de către guverne a unor politici contrare propriilor interese. Se
pare că activitatea de guvernare este domeniul în care omenirea performează cel
mai puțin. Aici, înțelepciunea, pe care o putem defini ca exercițiul judecății
care acționează asupra experienței, bunului simț și informațiilor disponibile, este mai puțin operantă și mai
frustrată decât ar trebui. De ce ocupanții funcțiilor înalte acționează atât de
frecvent împotriva a ceea ce sugerează rațiunea și interesul personal luminat?
De ce procesul mintal inteligent pare atât de des să nu funcționeze?” – Barbara
W. Tuchman, Marșul Nebuniei – de la Troia la Vietnam.
Termenul
„nebunie” este cel mai potrivit pentru actualul stadiu de declin al marelui
imperiu american.
Nebunia
este definită ca: „gesturi sau comportamente criminale sau dramatic ilogice; o acțiune
excesiv de costisitoare sau nerentabilă”.
Dacă
un cuvânt poate descrie acțiunile liderilor politici americani în secolul XXI
și poate reflecta prăbușirea tragică a unui imperiu născut din cenușa celui
de-Al Doilea Război Mondial, atunci acest cuvânt este „nebunie”.
În
ultimele două decenii, am fost derutat de nebunia absurdă a conducătorilor
noștri, care au împins națiunea într-o prăpastie fără fund a datoriilor într-un ritm uimitor și ridicol, au declanșat conflicte militare în toată lumea
și, în ultimii trei ani, au lansat politici anti-umane cu efect garantat de
distrugere a sistemului nostru economic, de depopulare a planetei și de
transformare a lumii într-un tehno-gulag în care nu vom deține nimic, vom mânca
insecte și ne vom prosterna în fața ordinelor seniorilor globaliști.
Nimic
din ce ni s-a băgat pe gât în această perioadă nu se bazează pe rațiune,
realitate sau bun simț.
De
ce guvernanții inițiază politici menite să distrugă națiunile care le-au acordat încrederea de a le administra? Este doar incompetență și prostie pură
sau totul este intenționat și are un scop malefic?
Când
am auzit termenul „nebunie” săptămâna trecută, acesta mi-a amintit de lectura
cărții Barbarei Tuchman din 1984 – The
March of Folly: From Troy to Vietnam.
După
ce i-am citit lucrarea laureată cu premiul Pulitzer despre zilele de început
ale Primului Război Mondial – The Guns of August – am devenit imediat un mare
admirator al operei sale.
Avea
capacitatea de a da viață faptelor seci și plictisitoare ale istoriei cu
descrieri alerte ale evenimentelor și să le facă interesante pentru persoanele
obișnuite.
Simțul
său narativ era fără egal. Te făcea să simți că faci parte din istorie.
Am
citit apoi celălalt volum al său laureat cu Pulitzer – Stillwell and the
American Experience in China, precum și Zimmermann Telegram, The Proud Tower – A Portrait of the World Before the War -1890-1914 și A Distant Mirror: The Calamitous Fourteenth Century.
Însă
cartea ei, Marșul Nebuniei, este cea care surprinde absurditatea lumii noastre
în actuala perioadă a istoriei.
Tuchman
abordează patru cazuri din istorie când, în mod paradoxal, guvernele au urmat
politici evident contrare propriilor interese.
Primele
trei sunt: decizia troienilor de a aduce calul grecilor în cetate, eșecul
papilor în timpul Renașterii de a contracara factorii care vor duce la Reforma
protestantă de la începutul secolului XIV, și politica Angliei privind
coloniile americane în timpul domniei regelui George III.
Însă
Tuchman dedică jumătate din carte ei din 1984 celei mai recente nebunii a
guvernului american: Războiul din Vietnam.
Vietamul
continua să fie atunci o rană deschisă pentru americani, după moartea a 58.000
de soldați americani, mai bine de 150.000 răniți în luptă și starea emoțională
și fizică a celor care s-au întors acasă bântuiți de ce au văzut și au fost
nevoiți să facă pentru a supraviețui.
Această
nebunie epică a dus și la moartea a peste 2 milioane de vietnamezi.
Se
pare că liderii aroganți din toate imperiile cad în capcana de a comite gesturi
nebunești din orgoliu și supraestimare a capacităților lor intelectuale și
politice.
În
cazul imperiului născut abia în 1946, ca urmare a distrugerii Europei și
Japoniei, precum și a acordului învinșilor și învingătorilor aflați aproape de
faliment de a ridica Dolarul american la rangul de monedă care guvernează
lumea, un torent de nebunie ne-a adus aproape în pragul ruinei.
Drumul
către Imperiu a început la scurt timp după ce Jefferson ne-a avertizat să nu le
lăsăm conducătorii să ne împovăreze cu o datorie perpetuă și după ce Washington
ne-a avertizat să nu ne angajăm în conflicte străine și în alianțe
costisitoare.
Drumul
către Imperiu a început cu consolidarea puterii federale de către Lincoln, prin
adâncirea țării în datorii și creând un precedent de utilizare a puterii
militare pentru realizarea ambițiilor politice.
Pe
măsură ce puterea noastră industrială creștea, înfloreau și tendințele
imperialiste. Guvernul și presa și-au unit forțele pentru a declanșa războiul
hispano-american.
După
ce a fost ales pe baza unui program care promitea să nu bage Statele Unite în
Primul Război Mondial, Woodrow Wilson și-a încălcat promisiunea și a trimis
trupele americane să lupte într-un război în care nu aveau ce căuta.
Asta
după ce încredințase deja viitorul financiar al țării noastre unei cabale
bancare private și pusese în mișcare mecanismul datoriei perpetue și al
impozitării, care vor crea dinamica colapsului care ne bate acum la ușă.
Mașinațiunile
mondiale ale lui Wilson și implicarea sa în Tratatul revanșard de la Versaille
au pus bazele celui de-Al Doilea Război Mondial, când supremația Imperiului American
și-a început ascensiunea și când oameni avizi de putere au bătut un ultim cui în
coșciugul ideii unei Republici Americane a poporului, conduse de popor și
pentru popor.
America
și-a irosit orice șansă de a fi lumina virtuoasă și morală a unei lumi care se
întuneca.
În
schimb, cei care au degradat și respins Constituția în ultimele decenii au pus
mâna pe pârghiile puterii în sânul guvernului și își exersează intrigile lor
dramatic de lipsite de sens asupra unei lumi care a înnebunit.
De
când Bretton Woods, prin forță, a creat cadrul pentru ca Dolarul să domnească
în lumea întreagă, Imperiul American s-a extins și a obligat și restul lumii să
se alinieze.
Atunci
când corupția nu a funcționat, au fost folosite bombele invaziile terestre.
Nici
măcat o singură dată în cursul celor 78 de ani care s-au scurs de la Al Doilea
Război Mondial, țara noastră nu a fost confruntată cu o amenințare care să
necesite utilizarea armatei.
Dar,
într-un fel sau altul, la cererea complexului militaro-industrial, Statele
Unite au intervenit militar de peste 250 de ori în țări din lumea întreagă.
De
la Al Doilea Război Mondial încoace, nici măcar un singur conflict nu a fost
purtat pe baza unei declarații de război formale, așa cum impune Constituția
SUA.
Războiul
din Coreea, războiul din Golful Persic, din Bosnia, Libia, Afganistan și acum
din Ucraina, au fost duse toate sub acoperirea rezoluțiilor ONU.
Vietnamul,
Irakul și interminabilul Război împotriva Terorismului au fost toate autorizate
de către Congres, fără o declarație de război formală.
Practic,
președintele american poate bombarda pe cine vrea, oriunde în lume, fără a da
socoteală nimănui.
Tuchman
și-a concentrat cea mai mare parte a cărții sale pe cea mai mare nebunie a
Imperiului American de până atunci: războiul din Vietnam.
Formele
persistente ale nebuniei au jucat toate un rol în deznodământul dezastruos al
acestui conflict sângeros și nebunesc.
„Cele trei atitudini esențiale ale lor – ignorarea nemulțumirii crescânde a alegătorilor, primatul auto-glorificării, iluzia unui statut invulnerabil – sunt aspecte persistente ale nebuniei” – Barbara W. Tuchman, Marșul Nebuniei.
Lyndon
Johnson, un politician arogant și avid de putere l-a ascultat pe secretarul său
de stat, Robert McNamara, un neoconservator lipsit de suflet și belicos, și pe
înfumurații și incompetenții săi generali pentru a folosi falsul atac din
Golful Tonkin drept pretext pentru a extinde războiul din Vietnam.
Johnson
vedea Statele Unite ca pe ultimul bastion în fața expansiunii comunismului
Uniunii Sovietice și Chinei.
El
și complexul militaro-industrial, deși avertizați de Eisenhower, se credeau
invulnerabili și capabili să învingă orice inamic.
Găseau
comic faptul că un puternic imperiu militar ar putea fi înfrânt de niște țărani
modești de pe orezării.
Johnson
era atât de arogant încât credea că
poate sfida până și legea economiei, care zice că trebuie să alegi între arme
și unt. El a ales și armele, și untul și statul providențial numit Great
Society.
Aceste
alegeri nebunești au declanșat un tsunami de inflație, au dus la acumularea de
datorii și la o nesfârșită operațiune de camuflaj pentru a da imperiului
aparența continuă a stabilității și puterii.
În
timp ce Johnson lansa tone de bombe, împroșca satele cu napalm, pulveriza agent
Oranj pentru a desfrunzi jungla, otrăvindu-și în același timp propriii soldați,
și trimitea 550.000 de tineri în mlaștinile iadului pe pământ, opinia publică
americană a început să realizeze că nu exista nici un interes strategic vital
în Vietnam.
Dar
el a ignorat protestele violente și nemulțumirea care creștea în toată țara,
sub conducerea tinerilor.
McNamara
a înțeles că războiul nu putea fi câștigat și a demisionat în 1968.
Johnson
i-a urmat exemplul, luând decizia de a nu candida din nou în alegerile din
1968.
Însă,
una dintre caracteristicile nebuniei este că, odată ce a fost pusă în mișcare,
merge până la capăt.
Deși
știau din 1967 că războiul nu poate fi câștigat, politicienii, funcționarii și
generalii au sacrificat viețile a 38.000 de copii americani trimiși pe front, între
1968 și 1975, când războiul s-a sfârșit oficial.
Acești
copii au fost carne de tun pentru ca liderii lor să își salveze onoarea și să
nu recunoască faptul că au luat o decizie îngrozitoare purtând acest război.
Oamenii
slabi preferă să lase îngrozitorul elan ucigaș să meargă mai departe în loc să
pună capăt nebuniei.
O
lipsă de gândire inteligentă, de utilizare a rațiunii, de înțelegere a
realității din teren, o doză mare de orgoliu, de disonanță cognitivă și de
lașitate, refuzând să recunoască faptul că au greșit au distrus pentru
totdeauna reputația Statelor Unite ca bastion al dreptății și integrității în
lume.
Ca
de obicei, singura lecție învățată din istorie este că liderii imperiilor nu
învață nimic din prăbușirea imperiilor de mai înainte.
După
cum notează Tuchman, persistența în greșeală este nebunia supremă.
„Nebunia a constat nu în urmărirea unui scop prin ignorarea obstacolelor, ci în persistența în urmărirea scopului, în ciuda acumulării dovezilor că scopul nu poate fi atins, iar efectul disproporționat în raport cu interesul american și, în cele din urmă, prejudiciabil pentru societatea americană, pentru reputația sa și entru puterea exercitată în lume” – Barbara W. Tuchman: Marșul Nebuniei.
De
când Tuchman și-a scris cartea, în 1984, cei care iau deciziile în acest
imperiu al datoriei au comis acte mult mai îngrozitoare de nebunie, pe măsură
ce ne apropiem de deznodământ și de prăbușirea acestui regat militar cu viață
efemeră.
Iar
frecvența acestor gesturi nebunești nu a făcut decât să crească, deoarece
fiecare acțiune nebunească duce la reacții și mai nebunești, în încercarea de a
ascunde nebuniile precedente.
Lecțiile
din Vietnam nu au fost învățate, de vreme ce am intervenit în războiul dintre
Irak și Iran de partea lui Saddam, deoarece Iranul își răsturnase dictatorul
instalat printr-o lovitură de stat a CIA în 1953.
Tot
CIA l-a înarmat și pe Ossama Bin Laden și grupările sale mujahedine pentru a
lupta împotriva URSS în timpul războiului sovieto-afgan.
Câțiva
ani mai târziu, Saddam a devenit inamicul nostru de moarte pentru că a invadat
Kuweitul din cauza unui diferend frontalier.
Iar
combatanții Al-Qaeda au devenit inamicul nr. 1 după ce au fost etichetați ca
autori au atacurilor de la 11 septembrie, declanșând nebunia războiului
împotriva terorismului.
Apoi,
Bush Jr. și păpușarii săi neo-conservatori Cheney și Rumsfeld au înscenat
amenințarea armelor de distrugere în masă ale lui Saddam ca pretext pentru
dezastruosul război din Irak, în care mii de soldați americani au fost uciși
sau răniți de pomană.
În
schimb au fost create generații de noi inamici musulmani prin masacrele asupra
irakienilor.
Lecția
imperiului sovietic muribund în Afganistan nu a fost luată în seamă de
psihopații egoiști care, în următoarele două decenii, au sacrificat și mai
mulți tineri în lupta cu talibanii.
Pentru
a se retrage apoi într-un eșec rușinos și a lăsa țara în mâinile talibanilor,
care au torturat și ucis pe toți cei care au colaborat cu Statele Unite și au
anulat din nou toate drepturile femeilor.
Misiune
îndeplinită, cum ar spune Bush Jr.
Dar
actele de nebunie au atins un nou nivel de minciună și creare de haos în timpul
domniei laureatului Nobel pentru Pace, Obama.
Siria
și Libia erau amândouă conduse de dictatori care conduceau după propriile lor
interese și au refuzat să se încline în fața Imperiului American.
Aveau
venituri mari din petrol, orașe moderne și societăți destul de seculare, cu
puține influențe de terorism sau islamism radical.
Obama,
consilierii lui neo-conservatori și complexul militaro-industrial aveau însă
nevoie de haos și de război pentru a-și duce mai departe escrocheria.
Un
imperiu care se clatină și se confruntă cu un declin economic fără soluție are
nevoie de inamici străini pentru a distrage atenția maselor și a umple
vistieria Statului Paralel, în timp ce situația internă se înrăutățește
galopant.
Obama
și abjecta sa secretară de stat Clinton au creat ISIS din cenușa războiului din
Irak, ca mijloc pentru a-l răsturna pe Assad în Siria.
De
asemenea, au finanțat forțele pentru răsturnarea și uciderea lui Gaddafi,
pretinzând în același timp că în Yemen nu există nici o criză umanitară.
Aceste
acțiuni nebunești au avut ca rezultat un recul inevitabil, o scădere a
încrederii de care se bucură Statele Unite în lume, moartea a milioane de
oameni și distrugerea unor țări cândva înfloritoare, lăsând în loc doar ruine
și suferință, ca urmare a eșecurilor imperiale.
Cel
mai mare act de nebunie din timpul administrației Obama a fost declanșarea de
către CIA și Virginia „Fuck the EU” Nuland a loviturii de stat din Ucraina
2014, răsturnându-l pe președintele ales democratic Viktor Ianukovici și
înlocuindu-l cu o marionetă americană, Petro Poroșenko, și cu aliații săi
neo-naziști.
Lovitura
de stat a fost dată cu intenția precisă de a diminua influența lui Putin în
Ucraina, dar a pregătit terenul pentru tragedia la care asistăm astăzi și care
poate duce la Al Treilea Război Mondial.
Reacția
lui Putin la lovitura de stat a fost să anexeze Crimeea, pentru ca marina rusă
să își păstreze portul la Marea Neagră, și i-a susținut pe rebelii rusofoni din
Donbass.
Obama
și-a dat pe față firea lașă, refuzând o confruntare directă cu Putin, dar a
folosit vechile și inutilele sancțiuni pentru a putea pretinde că lovește
Rusia.
Propaganda
de război nu a încetat, cu naziștii ucraineni doborând un avion comercial de
linie și încercând să arunce vina pe ruși.
(Nota
Traducătorului: Pe 7 noiembrie 2022, cu două luni și jumătate înainte de
începerea războiului din Ucraina, un tribunal din Olanda i-a găsit vinovați de
doborârea zborului MH17 pe rebelii rusofoni sprijiniți de Rusia. Moscova a
susținut că a fost vorba de o decizie politică.)
Timp
de opt ani, naziștii i-au bombardat și masacrat pe rusofonii civili din Estul
Ucrainei.
Între
timp, famiglia Biden a profitat de cea mai coruptă țară din lume, mulgând-o ca
pe o vacă de lapte.
Zelenski,
un actoraș de sitcom de doi bani, a fost instalat în 2019 ca președinte de către oligarhii ucraineni
corupți și a primit misiunea de a provoca războiul cu Rusia, dezlănțuind legiunile
naziste Azov asupra Donbassului, masacrând femei, copii și alți necombatanți.
A
funcționat.
Invazia
lui Putin din februarie 2022 a urmărit salvarea provinciilor răsăritene de un
măcel nebunesc și stabilirea unei noi frontiere între Ucraina și Rusia.
Cele
două tabere se aflau la masa negocierilor în martie 2022, când, într-un gest de
nebunie supremă, Statele Unite i-au ordonat lacheului lor britanic, Boris Johnson,
să-l amenințe/cumpere pe Zelenski, pentru ca acesta să transforme sute de mii
de ucraineni în carne de tun, pentru a îmbogăți și mai mult complexul
militaro-industrial imperial și a încerca să-l atragă pe Putin într-un război
mai mare, care să ducă la răsturnarea sa.
Evident,
Putin joacă șah în timp ce pacientul nostru șef pedo-dement joacă dame, dar
vrea o înghețată și să i se schimbe scutecul.
Un
singur lucru e sigur. Gesturi nebunești, intervenții nebunești și politici
nebunești au fost adoptate de niște imbecili și sprijinite de alți imbecili.
Istoria
nebuniei guvernamentale capătă sens când înțelegi că niște inși mediocri cu
minți înguste și ahtiați după putere sunt atrași de politică și își exersează
idioția pe spinarea maselor prea stupide și apatice pentru a se interesa pe
cine aleg pentru a le conduce.
Un
pacient bolnav de demență cu accese de furie, ascuns într-un subsol, căruia îi
place să pipăie copii, să își colecteze cei 10% (din afacerile puse la cale de
Hunter Biden – n.tr.) și să mănânce înghețată a fost instalat ca președinte de
Statul Paralel, pentru a distruge ce a mai rămas din societatea noastră, ca
parte a programului globalist Marea Resetare.
Aceeași
strategie a fost folosită pentru a face să fie ales un nătâng cu creierul
afectat, al cărui IQ era sub 100 înainte de AVC, ca senator de Pennsylvania, în
ciuda incapacității sale de a rosti o propoziție coerentă sau de a înțelege o
întrebare elementară (John Fetterman – n.tr.)
Acestea
sunt „mințile înguste” care conduc marile imperii. Merităm ce primim, și o să
primim cu vârf și îndesat.
Citatele
de mai jos descriu perfect ce s-a petrecut din 2020 încoace.
„Nebunia a constat nu în urmărirea unui scop prin ignorarea obstacolelor, ci în persistența în urmărirea scopului, în ciuda acumulării dovezilor că scopul nu poate fi atins, iar efectul disproporționat în raport cu interesul american și, în cele din urmă, prejudiciabil pentru societatea americană, pentru reputația sa și entru puterea exercitată în lume” – Barbara W. Tuchman: Marșul Nebuniei.
„Nebunia a constat nu în urmărirea unui scop prin ignorarea obstacolelor, ci în persistența în urmărirea scopului, în ciuda acumulării dovezilor că scopul nu poate fi atins, iar efectul disproporționat în raport cu interesul american și, în cele din urmă, prejudiciabil pentru societatea americană, pentru reputația sa și entru puterea exercitată în lume” – Barbara W. Tuchman: Marșul Nebuniei.
Acțiunile
nebunești, deciziile, obligativitățile ilegale, risipirea banilor
contribuabililor cu scopul a îmbogăți coloșii farmaceutici și vânzătorii de
arme pentru a combate gripa sezoniere și a declanșa un război nedeclarat
împotriva Rusiei sunt actele unui nebun sau ale cuiva care este prizonierul
unor mercenari malefici și ascultă de ordinele lor de teama consecințelor
asupra sa și a familiei sale.
Biden
a fost un incompetent, un mincinos și o mașină de gafe de-a lungul celor patru
decenii de politică. Dar demența l-a transformat într-un găgăuță perfect pentru
Statul Paralel și pentru interesele bancherilor globaliști.
Revenind
la definiția nebuniei – „gesturi sau comportamente criminale sau dramatic ilogice”
– gesturile și comportamentele lui Biden se potrivesc cu siguranță definiției.
Pare
că nici un eșec sau dezastru nu este suficient de mare pentru a-l deturna pe
Biden și pe acoliții săi de pe calea
distrugerii economiei și a temeliei culturale a societății, în timp ce provoacă
o conflagrație mondială împotriva celor mai mari două puteri nucleare,
simultan.
Cred
ei cu adevărat în ridicolul program Marea Resetare, bazat pe minciuna
schimbării climatice, pe depopulare, pe
dominarea mondială asupra țăranilor de către un grupuscul de oligarhi
miliardari și pe Inteligența Artificială care să conducă lumea?
Ideologia
lor i-a făcut să fie orbi la realitate, la rațiune și la o cale care să fie mai
benefică pentru omenire?
Sau
e vorba de niște gesturi disperate ale unor indivizi prizonieri ai nebuniei
predecesorilor lor, care se simt obligați să dea brânci lumii de pe faleză în
abis doar pentru că nu sunt în stare să ofere răspunsuri?
Este
o realitate că datoria națională este de 31.500 de miliarde de dolari și că
pasivele necapitalizate totalizează peste 200.000 de miliarde de dolari și nu
vor putea fi niciodată onorate.
Dar
lumea întreagă este în aceeași barcă, cu o datorie mondială care depășește
300.000 de miliarde de dolari și o rată din PIB de 350%, față de 278%, înainte
de Marea Criză financiară din 2008.
Povestea
cu „Secolul chinezesc” se va dovedi și ea falsă, de vreme ce China deține o
treime din datoria globală.
Nu
există cale de scăpare din fața acestui tsunami al datoriilor imposibil de
plătit.
Băncile
centrale, încercând să combată hiperinflația, au majorat dobânzile cu 2 până la
4%, ceea ce a mărit cheltuielile cu dobânda asupra datoriei cu 3 trilioane de dolari,
și se preconizează că vor ajunge la 8 trilioane.
În
fața acestei situații dezastruoase, politicienii din toată lumea au mărit
nebunește cheltuielile guvernamentale, accelerând goana spre abis, fără a ține
cont de consecințele oribile care îi așteaptă pe cetățenii pe care ar trebui să
îi reprezinte.
Escrocheria
COVID, vaccinarea obligatorie, intervențiile străine, bazaconia OZN,
absurditatea identității de gen, prostia progresismului și minciuna crizei
climatice – toate sunt doar diversiuni care să permită autorilor acestei
demolări artificiale să își continue operațiunea de jaf asupra bogățiilor până
în ultimul moment?
În
realitate, nimeni nu va supraviețui acestei nebunii provocate de datorie, dacă aceasta
declanșează Armageddonul nuclear, deoarece nivelul lor psihopatic de orgoliu îi
orbește în privința destinației în care este dusă lumea.
Așa
cum pricepe oricine a devenit conștient de escrocheria partidelor politice și a
presei, concepută pentru a distrage atenția și a provoca frica, nu veți putea
ieși prin vot din această capcană creată în urmă cu 110 ani.
Opțiunile
sunt puține, deoarece o prăbușire este inevitabilă.
Adepți
globaliști ai Marii Resetări își doresc un colaps prin care să rămână cu
bogățiile lor, cu puterea și controlul asupra noastră, a celorlalți. Iar noi să
nu deținem nimic, să mâncăm insecte, să trăim într-o capsulă și să ascultăm de
stăpânii noștri.
Însă,
odată ce prăbușirea va începe, nimeni nu știe cum se va termina. Vor pierde
controlul asupra narațiunii și a modului în care se vor derula evenimentele.
Acesta
este momentul în care grupurile de patrioți raționali vor avea ocazia de a anula
unele dintre nebuniile care au fost aplicate asupra lor în ultimul secol, a recâștiga
unele dintre drepturile și libertățile care le-au fost confiscate și de a le
aplica timp pedepsele cuvenite celor vinovați de trădare.
Oameni
serioși vor trebui să întreprindă acțiuni serioase pentru a putea stăpâni
crizele ce vor veni.
Paleta
de alegeri va fi între dezastruos și dezagreabil. Nu mai există alegeri bune.
Un
viitor cu guvern puțin sau deloc, cu comunități locale împărtășind aceleași
idei, muncind împreună pentru a duce o viață folositoare – acesta ar trebui să
fie obiectivul!
Însă,
așa cum spunea Platon acum peste două mii de ani, masele vor rămâne ignorante
și distrase de gadgeturile lor tehnologice, incapabile să vadă dincolo de umbre
și de minciunile unei culturi manipulate astfel încât să le împiedice să
gândească sau să înțeleagă în ce măsură au fost exploatate și oprimate de
conducătorii lor nebuni.
Marșul
Nebuniei este fără sfârșit.
About Post Author
