Încercând să provoace o nouă
răsturnare de regim într-o țară străină, Washingtonul a reușit în schimb să își
distrugă aliații și Alianța.
O analiză de Frank Wright înLifeSiteNews pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.
*
Au fost în ultima vreme multe
știri despre război amestecate cu mesaje derutante.
În lipsa unui obiectiv general de
perspectivă, este dificil să găsești un sens politicii Statelor Unite și a
aliaților săi occidentali.
Iată o scurtă prezentare de
ansamblu a haosului care a luat locul planurilor minuțios concepute de
conducătorii noștri.
Robert Kagan este unul dintre
principalii neoconservatori din Statele Unite. Soția sa, Victoria Nuland, a
condus puciul din 2014, din Ucraina, care a instalat un guvern neoliberal
pro-occidental.
Kagan recunoaște deschis că Rusia
a fost provocată să invadeze Ucraina.
De ce ar spune el asta?
O face pentru că acest lucru este adevărat și pentru că făcea parte din planul neoconservator.
Unu: Statele Unite au decis să-l
înlăture pe Ianukovici pentru că a refuzat un pachet financiar neoliberal al
Occidentului și a decis să accepte în schimb un împrumut fără dobândă din
partea Rusiei.
Statele Unite au răsturnat regimul
său și l-au înlocuit cu un altul, care a aplicat imediat „reformele”
neoliberale punitive.
Doi: Statele Unite și NATO au
început apoi să reconstruiască armata ucraineană învinsă, să o antreneze și să
o finanțeze pentru a deveni cea mai mare și cea mai bună din Europa, până în
2022.
În plus, o linie defensivă
puternic întărită a fost construită pe flancul estic al Ucrainei. Aceasta este
cunoscută de unii, astăzi, ca Linia Zelenski.
Trei: Statele Unite și aliații
lor au inițiat negocieri cu Rusia în privința Donbasului, ale căror condiții au
fost de la început gândite să nu fie puse în aplicare.
Acest lucru a fost recunoscut
până acum de Angela Merkel, de fostul președinte ucrainean Poroșenko
și de Volodimir Zelenski însuși.
Ei au admis că aceste
acorduri au fost concepute pentru a câștiga timp în vederea reînarmării
Ucrainei.
Patru: Planul, anunțat ca atare
în acest articol al RAND Corporation din 2019, era de a atrage Rusia într-un
conflict militar, conceput să o ducă într-un impas.
Statele Unite aveau intenția de a
atrage Rusia într-un viespar asemănător celor în care se poticniseră propriile
sale aventuri în străinătate.
Obiectivul nu era doar umilirea
militară a Rusiei, ci o tentativă de a „răni mortal” Rusia pe câmpul de luptă într-o campanie de uzură
susținută de Occident și imposibil de câștigat.
Cinci: Așa cum a arătat RAND,
utilizarea sancțiunilor economice pentru a izola și degrada economia rusească
era gândită să provoace o criză internă în Rusia, care să se combine cu
dezastrul militar rusesc, iar ambele trebuiau să producă tulburări grave.
Șase: Obiectivul final era de a
crea condițiile unei schimbări de regim în Rusia. „Suprasolicitând și
dezechilibrând” Rusia în domeniile militar, economic și diplomatic, Statele
Unite puteau spera în mod realist să înlocuiască statul rus cu unul pe placul
său, așa cum făcuseră cu Ucraina.
Aceasta ar fi permis o integrare
mai eficientă a Rusiei în ordinea mondială managerială internațională, împreună
cu resursele sale abundente și de acum disponibile, care urmau să fie folosite
pentru a finanța și aproviziona refacerea Europei și a Ucrainei.
O Rusie înfrântă putea fi
împărțită în state cliente mai ușor de manipulat, oferind un acces mai facil la
țintele finale ale neoconservatorilor: China și Iran.
Nimic din toate astea nu s-a
întâmplat.
Rusia distruge armata ucraineană.
A înregistrat un excedent
comercial record și a creat legături mai strânse, inclusiv contracte lucrative
de petrol și gaze, cu o paletă largă de parteneri, în afara razei limitate a
sistemului de sancțiuni occidental.
Europa și NATO sunt cele care par
să fie „suprasolicitate și dezechilibrate”, de vreme ce secretarul general al
NATO recunoștea că Occidentul nu are capacitatea industrială pentru a egala
producția de armament rusesc, iar Europa se confruntă cu cea mai gravă criză
economică de după al Doilea Război Mondial.
Statele Unite par să fi fost
pregătite să sacrifice nivelul de trai european, mergând până la a comite un
act de război împotriva Germaniei, aruncând în aer principalele conducte de
gaze ale acesteia.
Acest gest, conjugat cu efectul
sancțiunilor, a accelerat dezindustrializarea primei economii a Europei.
Statele Unite nu au distrus
Rusia, ci pe propriii săi aliați.
Pentru acest motiv încearcă să
găsească o ieșire rapidă din Ucraina, care să restabilească pacea cu rușii.
Statele Unite au reușit să își
producă singure o înfrângere a cărei magnitudine o depășește pe cea din
Afganistan, și-a slăbit aliații, și-a expus vulnerabilitatea militară, și-a
atacat un aliat NATO și a luat măsuri care au degradat în mod grav economia
europeană.
SUA par să nu aibă alt plan decât
de a o lua la sănătoasa, lăsând în urmă catastrofa în care îi abandonează pe
prietenii săi din Europa, care vor fi nevoiți să își găsească propria cale de a
face față unei Rusii renăscute și victorioase.
Degringolada pe care o vedem în
mesajele din presa noastră merge la pachet cu panica din ochii lui Jens
Stoltenberg, secretarul general al NATO.
Teama și confuzia nu sunt doar
rezultatul unui eșec, ci rezultatul unui plan atât de impermeabil la realitate încât
refuză să prevadă un alt rezultatul decât succesul.
Judecând din punct de vedere al
orgoliului, este remarcabil cum, după o serie neîntreruptă de dezastre externe,
facțiunea neoconservatoare, adeptă a războiului etern, a putut avea o asemenea
încredere nezdruncinată în ultimul său plan.
Un amănunt care denotă pericolul
pe care acești oameni îl reprezintă pentru lumea întreagă.
Rușii nu sunt nevinovați, iar a
dori un sfârșit rapid al războiului nu îi disculpă. Dar ei au rezistat unei
tentative fățișe de a li se dizolva suveranitatea în cadrul unui model
managerial mondial, condus de niște oameni care nu își fac griji de costul uman
al acțiunilor lor.
Nu este un gest de răzvrătire a
denunța luarea în captivitate a Occidentului de către o elită a cărei idee despre
libertate este demolarea statelor națiuni și abolirea libertății, intimității
și autonomiei individuale în serviciul eficienței manageriale.
Nu este exagerat să afirmăm că
promovarea activă a diferitelor forme de nebunie este un lucru obișnuit în media
occidentale.
Liderii noștri de azi au tot
atâta conștiință ca mașinăriile pe care le fetișizează și prin al căror progres
tehnologic doresc să ne controleze mai bine.
Pentru ei, tot ce degradează
viața oamenilor de rând este un avantaj.
Dar, cel puțin pentru moment, globalizarea
se oprește brutal.
Debandada pe care o vedeți în
presă este ceea ce se petrece atunci când nu mai sunt baloane de doborât.
Dar
fiți pregătiți. Revenirea la „normalitate” nu va întârzia.
About Post Author
