
Am
să vă explic un mecanism în care o să înțelegeți modul în
care lucrează statul turc, față de statul roman. O să rămâneți
uimiți de diferență, și fac acest lucru tocmai pentru că această
tragedie – per ansamblu – rezultată în urma cutremurelor
repetate din Turcia, a avut vina factorului uman la nivel mărunt.
Funcționarul local de stat și constructorul privat, ale căror
tipare sigur o să le recunoașteți…
Zona
epicentrului cutremurelor este în orasul Kahramanmaras. Concentric,
pe o distanță de aproximativă variabilă, foarte multe clădiri
s-au dărâmat/surpat, de parcă ar fi fost detonate intenționat
spre demolare controlată.Din
nefericire, sub moloz, zeci de mii de oameni, de la mic la mare, de
la prunc la vârstnic, și-au găsit sfârșitul pământesc.
La
ora 04.17 min. a avut loc primul cutremur. În acea noapte toți
miniștrii guvernului turc s-au deplasat în zona afectată pentru a
organiza operațiunile necesare. Contrar celor spuse și arătate la
teveurile românești, președintele Erdogan s-a deplasat și se
deplasează frecvent în zona calamitată, nu pentru a face act de
prezență și nici pentru a ”poza electoral”. Și
ca să înțelegeți, vă arăt date și cifre care nu mai au nevoie
de niciun comentariu și spun totul.
Koca
– ministrul sănătății – a declarat că la operațiunile de
salvare, numai din resursă umană proprie Turciei, sunt prezenți:
18.022 doctori, 111.669 personal medical, 14.435 personal UMKE
(organizație de ajutor medical) și personal de la ambulanța 112,
aproximativ 145.000 de specialiști și muncitori din diverse
domenii, inclusiv construcții.
În total, echipele mixte de salvare
au un număr de 215.000 de oameni.
În
afară de utilajele aflate în zona, autoritățile guvernamentale
ale statului turc a trimis 12.235 utilaje, 76 avioane, 121
elicoptere, 45 IHA (avion fără pilot) și 26 vapoare.
Agenția
de stat feroviară a declarat că în urma cutremurului au fost
afectată 1275 km de cale ferată. În trei zile, 1060 de km de cale
ferată a fost deja reparată și repusă în funcțiune. Pista
aeroportului din Hatay, care a fost grav avariată, s-a reparat în
totalitate, în două zile! Într-o săptămână au fost expertizate
369 000 de cladiri, compuse din 1 850 000 apartamente și spații
comerciale. Din zonă au fost strămutate 1 500 000 de oameni. În
zonă au fost detașati peste 75 000 de politisti, au fost deja
montate 257 de mini cartiere, de corturi și 27 000 de containere cu
toată infrastuctura necesară. Au fost înființate peste 70 de
spitale de campanile.
Guvernul
a hotărât să acorde 15 000 de lire pentru cheltuieli cu mutatul
pentru fiecare familie, chiria între 2000 și 5000 lire va fi
plătită până vor fi gata casele pe care statul le va construi
gratuit, pentru fiecare familie din zona afectata de cutremur, 10 000
lire pentru cheltuieli personale pe familie, 100 000 lire ajutor
pentru cheltuieli personale familiilor care și-au pierdut persoanele
dragi, chetuilelile de combustibil pentru autoturisme personale pentru familile care se deplasează în zona calamitată, pentru
recuperarea și mutarea persoanelor afectate de cutremur, în cazul
în care familiile vor avea cheltuieli suplimentare, vor fi ajutate
financiar.
Creditele
persoanelor fizice, întreprinzatorilor mici și mijlocii au fost
amânate, cu cel puțin 6 luni fără costuri suplimentare.
Agenția
de transport aerian ”Turk Hava Yollari” a transportat gratuit,
din prima zi, toate persoanele care au vrut sa plece din zona
afectată, sau cele care au vrut să ajungă acolo pentru a ajuta,
sau a-și recupera persoanele dragi. O
parte din taxele și impozite au fost amânate, altele șterse
definitiv!
Toate
medicamentele și serviciile medicale din acea zonă, indiferent dacă
sunt sau nu asigurați, sunt gratis.
Bolnavii cronici care au
tratamente deja stabilite, nu mai au nevoie să reînoiască rețetele
pentru a procura medicamentele necesare. Toate
apelurile, sms-urile și internetul folosit în zona calamitată,
sunt gratis, timp de o lună de zile.
Dezvăluiri
98
% din clădirile care s-au dărâmat, au fost construite înainte de
1999. După cutremurul din 1999 a fost modificată legea în
construcții. Clădirile construite în sistem privat după acel an,
s-au dărâmat doar în proporție de 2%, iar cele construite de
stat… niciuna!!! Imobilele
construite de către stat, prin ”Agenția TOKI”, și care nu s-au
prăbușit, nici măcar una, sunt: Malatya – 20605 apartamente,
Osmaniye -3323, Sanliurfa – 17261, Diyarbakir – 20912, Gaziantep
– 27947, Kahramanmaras – 5545, Adiyaman – 7065, Adana –
21154, Kilis – 1929, Hatay – 8018. ”TOKI” este finanțată de stat 100%.
Casele construite de aceasta sunt
vândute în rate, prin tragere la sorți persoanelor fără casă ă,
pensionarilor și tinerilor căsătoriți; fiind achitate cu un mic
avans și după în rate flexibile. Statul pune la dispoziție
terenul, infrastructura și utilitățile necesare construcției.
Pe
lângă acest program, statul turc mai facilitează și un alt
program de reconstrucție a clădirilor cu risc seismic ridicat.
Primăriile împreună cu statul fac înțelegeri cu constructorii
pentru reconstrucție, proprietarii trebuie să-și dea acordul
pentru demolare și reconstrucția clădirii, după demolare statul
plătește timp de doi ani chiria unde s-au mutat temporar
proprietarii și cheltuielile de relocare.
Constructorii care fac
parte din acest program sunt scutiți de taxe și impozite. Dacă
legislatia de urbanism din zonă permite mărirea suprafeței
construite, poate intervene următoarea situație (exemplu): dacă
clădirea demolată avea 1000 m patrați construiți și se poate
reconstrui 1300 m pătrați, cei 300 m în plus sunt ai
constructorului, aceștia fiind în contul reconstrucției efectuate
și pentru câstigul constructorului. De multe ori, proprietarul nu
mai trebuie să plătească nimic pentru cheltuielile de
reconstrucție.
În unele zone, proprietarii pot să primească
înapoi chiar două sau trei apartamente noi, în locul celor vechi.
Dar sunt și cazuri în care unii proprietari primesc înapoi, în
loc de 100 m.p., 80 m.p; depinde de negocieri, zonă și spațiu. Casele
care s-au dărâmat, nu respectau normele; iar pentru asta vor fi
trași la răspundere nu numai constructorii, ci și funcționarii
care trebuiau să verifice dacă construcția este conformă cu
normele în vigoare…
P.S.
Interesant, nu?!! Comparați cu legislația românească și
mecanismele aferente. Doamne ferește de un cutremur ca în Turcia și
Siria, că suntem pe cont propriu în fața autorităților române…