man Model National Opinii

DE LA JERTFA SÂNGEROASĂ LA JERTFA CONȘTIINȚEI

Astăzi,
în toată Biserica Ortodoxă s-a citit din Sfânta Evanghelie pilda
fiului risipitor.

Orice om are momente de îndoială, de risipire, de
pierderea busolei de orientare, de rătăcire prin hățișurile
lumii acesteia. Așa s-a întâmplat și cu fiul din pilda lui Iisus
Hristos. Orice ar face omul în această lume, oricât de mare este
păcatul, există ceva înlăuntrul său care, în cele din urmă îi
scoate adevărul la lumină și omul își vine în fire.

Așa s-a
întâmplat și cu împricinatul nostru, el mai întâi și-a venit
întru sine, a suspinat după fericirea ce o avusese când era în
casa tatălui său, apoi a zis: „Câți argați ai tatălui meu
sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame!”
(Luca 15,
17).

Acestea au fost cuvintele fiului risipitor când și-a venit în
fire, adică a început a-și cunoaște greutatea păcatelor sale.
Fără această simțire și trezire nimeni dintre păcătoși nu va
putea să se întoarcă din toată inima către Dumnezeu. El iubește
atât de mult oamenii, încât se bucură nespus de mult de oricare
om care se întoarce la El. „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea,
încât pe Fiul Său Cel Unul- Născut L-a dat ca oricine crede în
El să nu piară, ci să aibă viață veșnică
” (Ioan 3, 16).

Care
era, totuși foamea fiului risipitor care a zis: „iată, eu pier
aici de foame?”

Oare la hrana cea trupească se gândea el? Nu,
Dumnezeu zice prin Sfântul Proroc Isaia: „Iată, cei ce slujesc
Mie vor mânca, iar voi veți flămânzi. Iată, cei ce slujesc Mie
vor bea, iar voi veți înseta. Iată, cei ce slujesc Mie se vor
veseli, iar voi vă veți vă veți rușina. Iată, cei ce slujesc
Mie cu bucurie se vor bucura, iar voi veți întrista. Iată, cei ce
slujesc Mie se vor veseli, iar voi veți striga pentru zdrobirea
duhului vostru”
(Isaia 65, 13-14).

Iată care era foamea adevărată a
fiului risipitor. El și-a adus aminte de vremea când petrecea în
casa tatălui său și de hrana și desfătarea duhovnicească ce o
avea lângă el. Ajungând păzitor de porci în țară străină,
departe de Dumnezeu, foamea sufletului său după dreptate l-a făcut
să zică: „Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de
pâine, iar eu pier aici de foame!”.

Care a fost hrana lui câtă
vreme era la casa părintească? Această hrană duhovnicească pe
care acum o pierduse, o formau faptele sale cele bune: credința,
nădejdea, dragostea, rugăciunea, înfrânarea, curăția și toate
celelalte virtuți care cu adevărat sunt hrană a sufletului.
Mântuitorul în vorbirea Lui cu femeia samarineancă la fântâna
din Sichem a hrănit-o prin darul Său, câștigându-i sufletul. De
aceea, când Apostolii Îl rugau să mănânce, El le-a zis: „Eu am
de mâncat o mâncare pe care voi nu o știți” (Ioan 4, 32).
„Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să
săvârșesc lucrul Lui”
(Ioan 4, 34).

Căci oricine face o faptă
bună pentru sufletul său, sau pentru mântuirea aproapelui său, cu
adevărat își hrănește sufletul său cu darul lui Dumnezeu. Fiul
risipitor, cunoscându-și starea lui vrednică de plâns și gândind
să se întoarcă la Părintele său cu mare smerenie, nu se mai
socotea vrednic a fi fiul tatălui său. De aceea când a venit către
tatăl său, a zis: „Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
Primește-mă ca pe unul din argații tăi”
(Luca 15, 19).

Dar
ce înțelegem prin acest cuvânt: „Încă departe fiind el, l-a
văzut tatăl său”
? Aceasta ne arată că Dumnezeu, mai înainte
de a striga omul păcătos „greșit-am”, cunoaște hotărârea
lui cea din inimă de a se întoarce către El. De aceea, l-a primit
pe fiu cu atâta bucurie și nu i-a mai pomenit greutatea păcatelor
lui cu care l-a supărat. I-a dat haina cea dintâi, adică
ne-pătimirea cu care a fost îmbrăcat când era lângă tatăl său.
Și inel i-a pus pe mâna lui, semnul legăturii celei dintâi când
petrecea în viață curată și neprihănită, mai înainte de a se
despărți de tatăl său. Iar după ce i-a dat lui haina cea dintâi
și inel și încălțăminte în picioarele lui, adică voința tare
de a merge pe calea poruncilor lui Dumnezeu, a zis slugilor sale:„Aduceți vițelul cel îngrășat și-l junghiați să mâncăm și
să ne veselim; căci fiul meu acesta, pierdut a fost și s-a aflat,
mort a fost și a înviat”
(Luca 15, 23-24).

Din
această pildă desprindem un mesaj important și anume acela că cel
mai sănătos suport al tuturor lucrurilor și faptelor noastre este
dragostea.

Așadar să înțelegem neputințele și încercările
semenilor noștri, să iertăm mai mult și să iubim mai mult,
pentru a ne împărtăși de cuvântul hristic, care spune că celui
care iubește mult i se iartă mult. Pocăința a oprit jertfa
sângeroasă, aducând jertfa conștiinței.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *