man Model National Știri

Îndrăgitul artist Adrian Daminescu trece printr-o perioadă cruntă: Are cancer la plămâni, din iulie 2022

Adrian Daminescu are probleme de sănătate și va fi nevoit ca în următoarea perioadă să urmeze recomandările medicilor. Fostul directorul artistic al Circului București a intrat în concediu medical în luna iulie 2022, potrivit RTV, în momentul în care a aflat că suferă de această boală cruntă.
În vârstă de 66 de ani, Adrian Daminescu trece printr-o perioadă extrem de dificilă, dar nu și-a pierdut optimismul. S-a retras de o bună perioadă de timp din viața publică din cauza unei probleme grave de sănătate, despre care a preferat să păstreze discreția, potrivit Impact.

El a vorbit azi, în exclusivitate pentru Impact.ro, despre boala din cauza căreia o vreme stă departe de scenă:


„Acum sunt bine. Am cancer la plămâni. Mă voi întoarce pe scenă, nu am renunțat. Acum am însă o perioadă de post tratament, în care trebuie să stau mai cuminte”, a mărturisit marele cântăreț.

Artistul a ajuns pe mâna unor renumiți medici și a avut parte de cel mai bun tratament, ceea ce-l face să poată ține boala sub control. I-a fost însă recomandată o perioadă destul de lungă de recuperare.

În ciuda stării sale de sănătate, Adrian Daminescu nu va renunța complet la evenimentele deja programate. Acesta susține că va urca în continuare pe scenă, dar își va limita aparițiile.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *