Incident grav în județul Vâlcea. Șoseaua care duce spre Mănăstirea Frăsinei s-a rupt, iar locul a fost izolat.
Nu se mai circulă în zonă, iar autoritățile au sosit la fața locului și se sfătuiesc de ceva vreme cum să înceapă lucrările. Au fost instituite restricții de tonaj pe porțiunea de drum afectată, în zona localității Muereasca. De asemenea, a fost limitat și viteza în zonă, la 30 de km/h. Se montează și indicatoare noi, care anunță pericolul. Ploile din ultimele zile ar fi destabilizat terasamentul, iar șoseaua a luat-o la vale.
DJ 658, drumul care duce către Mănăstirea Frăsinei a fost modernizat cu fonduri obținute de la bugetul de stat, prin PNDL 2 și din bugetul județului. Reabilitarea a durat aproximativ trei ani, fiind demarată după 16 ani de la ultima intervenție pe acest tronson.
Structura arterei rutiere a fost și în trecut distrusă din cauza alunecărilor de teren care au avut loc în zonă de-a lungul timpului, dar la inaugurare autoritățile au dat asigurări că s-au luat măsuri de întărire a zonelor cu probleme.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!