Asistăm de câteva zile în media românești la o tristă păruială în jurul persoanei mitropolitului Longhin Jar din Bucovina.
Intelectuali
de stânga și de dreapta, oameni îmbisericiți sau atei notorii, poeți, prozatori
și publiciști, ziariști din toate trusturile și de toate confesiunile s-au prins
în acest nou război civil cu o stranie înfierbântare. Cu o suspectă aprindere.
Unii
îl apără pe Longhin, considerându-l un om providențial, citându-i și
răspândindu-i predicile și venerându-l ca pe un sfânt contemporan.
Alții
îl execută mediatic ca pe o slugă a lui Putin & Kiril-KGB, ca pe un eretic
și o cârpă trădătoare.
Și
unii și alții din taberele acestei triste gâlcevi se pretind patrioți. Au mereu
la dispoziție o cărămidă tricoloră cu care se pocnesc în piept la ocazii.
Dar,
în ardoarea lor, în ura unora față de alții și în zelul de a-și executa
ordinele teo-geo-strategice care-i animă și mobilizează, uită tocmai adevărata
miză, adevăratul miez al problemei: cei 500.000 de români din Bucovina.
Ei
nu există în dezbaterea învrăbită de pe Dâmbovița: doar Jar și Kiril, Zelenski
și Putin, NATO și Rusia, Bruxelles și Moscova. Doar cauzele străine ne animă.
Prigoniți,
obijduiți, luați cu arcanul la oaste într-un război care nu e al lor,
dezmoșteniți de limbă, jefuiți de istorie, Ei văd cum li se confiscă acum și
bisericile.
Ultima
mângâiere. Ultimul reazem.
Și
noi, frații lor, ce facem? În loc să le sărim în ajutor, măcar cu aceeași grabă
cu care îi ajutăm pe străini ori ne scoatem țara la mezat, ne războim între noi
pentru cauze calpe.
Călcăm
peste ei și peste bisericilor lor.
Sufletele
lor au devenit câmpul nostru de luptă. Ruinele bisericilor lor au devenit
cazemate pentru războiul dintre noi.
Și
ardem una după alta, cu o diabolică sistemă, toate punțile pe care Ei s-ar
putea întoarce acasă.
Dracul
globalismului și al făr-de-granițelor își freacă satisfăcut copitele păroase.
Davos, națiune, halal să-ți
fie!
About Post Author
