man Model National Opinii

Tucker Carlson: Bomba din dulapul cu Documente Secrete al lui Joe Biden – Uluitoarea legătură dintre Ucraina, Rusia și China –Naomi Biden, țintă pentru Beijing

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

O colosală mașinărie de
propagandă s-a pus deja în funcțiune pentru a mușamaliza scandalul documentelor
clasificate pitite în biroul lui Joe Biden din vremea când era vicepreședinte. Și
în care e vorba despre țări străine. Printre care și Ucraina.

Un editorial de Tucker
Carlson la Fox News pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Întotdeauna vă acuză de
lucrurile pe care le fac ei înșiși. Dacă există o regulă pe care să o lipiți cu
magnet de frigider și după care să evaluați liderii politici, aceasta este: Ce
păcate fac ei și vă învinuiesc pe voi?

Ultimul exemplu ne-a fost
oferit săptămâna aceasta, când am aflat că același Joe Biden, care ne spunea că
Donald Trump este un infractor pentru că deținea ilegal documente secrete, deținea
el însuși documente secrete în mod ilegal.

Dar nu trebuie să vă
faceți probleme, nu e vreo mare scofală.

Spre deosebire de voi și
de infamul om roșu Donald Trump, Joe Biden e un tip cumsecade. Joe Biden este
atât de virtuos încât este mai presus de legile vremelnice. Ce a făcut el nu e
o infracțiune.

Acesta este frustrantul
titlu de primă pagină pe care probabil l-ați văzut până acum. Însă amănuntele
sunt foarte interesante.

Așadar, cu o săptămână
înainte de ultimele alegeri, avocații lui Joe Biden cotrobăiau, dintr-un motiv
sau altul, printr-un dulap încuiat din biroul de la Washington a ceva numit
Penn Biden Center for Diplomacy and Global Engagement al Universității
Pennsylvania.

Și în acel dulap avocații
au descoperit un teanc de documente guvernamentale cu nivel înalt de
secretizare.

Prima întrebare care se
pune este: de ce avocații lui Biden făceau asta? Nu putem ști sigur, dar este
ciudat. Avocații nu au obiceiul să cotrobăie prin dulapuri încuiate. Ai lui
Biden a făcut-o.

Probabil au înțeles că
Republicanii vor recâștiga Camera. Și odată cu ea și puterea de a cita și audia
persoane.

Se pare că avocații lui
Biden efectuau un fel de operațiune de curățenie preventivă, încercând să scape
de un potențial scandal.

Evident, au ascuns ce au
găsit până după alegeri, pentru că nu există nici un motiv să influențezi
alegătorii cu prea multe informații.

Rămâne și chestiunea
așa-numitului Penn Biden Center al Universității din Pennsylvania. Ce e asta,
mai exact? Până și ideea unui centru academic Biden este de tot râsul.

Joe Biden e un cretin. A
fost cretin dinainte să fie lovit de demență.

Timp de zeci de ani, la
Washington – întrebați pe oricine a trăit aici – Biden era faimos drept cel mai
prost membru al Senatului. Oamenii râdeau de el.

Așadar, de ce o
universitate din Ivy League să numească un think tank după un individ incapabil
să gândească și după aia să îl plătească cu aproape un milion de dolari pe an
ca să nu facă nimic? Bună întrebare. Vom reveni la ea peste câteva minute.

Dar, mai întâi, despre
documentele clasificate.

*

Tipii ăștia din ambele
tabere politice, care își dau aere pe la televiziuni și vorbesc cu ifoze despre
secrete vitale de stat, fie mint, fie nu înțeleg cum funcționează lucrurile la
Washington.

Câte secrete de stat
vitale, legitime, există? Nu prea multe. Într-o democrație, guvernul nu are
dreptul să ascundă de opinia publică ceea ce face. Doar în circumstanțe
extraordinare.

Este în regulă să ascunzi
documentele invaziei în Normandia pânâ când aceasta are loc. Dar nu este în
regulă să ascunzi timp de 60 de ani că CIA a fost implicată în asasinarea unui
președinte.

Să îți ascunzi implicarea
în uciderea lui Kennedy nu are nici un motiv legat de securitatea națională.
Este un comportament infracțional, care a devenit posibil din cauza regimului de
clasificare, care nu are ca scop să apere țara, ci să protejeze și îmbogățească
clasa noastră politică.

„Hei, dar dușmanii
noștri?”
, urlă cretinii la TV. „Dacă declasificăm documentele, dușmanii noștri
ne află secretele.”

Haida de. China ne
cunoaște deja secretele. Toate secretele. Guvernul chinez a piratat toate
agențiile din Washington. Toată lumea știe asta. Și nimeni nu pare să își facă
probleme.

De fapt, administrația
Biden se sinchisește atât de puțin încât tocmai a suspendat un program de
contraspionaj conceput pentru a opri spionajul chinez.

Cu alte cuvinte, chinezii
pot ști, dar voi nu trebuie să știți. Biden are mai multă încredere în Beijing
decât are în voi.

*

Misiunea presei – singura
ei misiune – este să combate o asemenea atitudine și să caute adevărul.

Ziariștii sunt persoane
plătite care, pentru a-și câștiga existența, descoperă ce face guvernul vostru
și apoi vă informează, pentru ca democrația să continue să existe.

Dar au mai rămas foarte
puțini. Julian Assange este în închisoare pentru astfel de eforturi. Ed Snowden
trăiește în exil.

Agențiile de presă care
au mai rămas sunt controlate atât de drastic de guvern încât până și sugestia pentru
mai multă transparență provoacă isterie.

Priviți cum au reacționat
CNN și MSNBC, de pildă, la știrea că Republicanii din Congres ar putea să ne
spună ceea ce profund corupta comunitate de informații a făcut în numele
nostru.

David Jolly, fost
reprezentant Republican:
O comisie a Camerei în care Republicanii să poată
sfârteca integritatea guvernului federal și să spună Americii că guvernul vă
spionează și vă urmărește… Aceasta este esența acestei acțiuni de demolare,
de distrugere a guvernului. „Nu putem avea încredere în guvern. Îl vom dărâma!”
Tocmai au primit puterea de a face audieri și să fiți convinși că Fox News va
băga heroină în venele telespectatorilor săi în următorii doi ani.

Adam Schiff, reprezentant
Democrat:
Practic, ei înființează o comisie a vânătorii de vrăjitoare și a
teoriilor conspirației despre Statul Paralel.

Joe Scarborough,
realizator MSNBC:
Este atât de extraordinar de periculos cum ai spus… Oamenii
ăștia au luat la țintă serviciile secrete ale Americii.

James Clyburn,
reprezentant Democrat:
Aceasta este o Cameră a Congresului unde încercăm să ne
păstrăm credibilitatea. Și asta nu se realizează cu tot felul de suspiciuni
despre instituțiile societății noastre.

Este scandalos să le spui
oamenilor că guvernul îi spionează. Mai ales că guvernul chiar îi spionează. Ceea ce este dovedit. Este o realitate.

Ne spionează, dar dacă
vreți să aflați mai multe despre ce face guvernul vostru, tună Joe Scarborough,
„luați la țintă serviciile secrete”. Nu sunteți patrioți. Nu ești loial
Americii dacă nu vrei să fii mințit. Asta vă spun acum la televizor.

În ultimele luni am aflat
că, de ani de zile, Twitter a funcționat ca un purtător de cuvânt al FBI și al
agențiilor de spionaj.

În mod evident, același
lucru s-a întâmplat și cu televiziunile de știri.

Iar acest lucru reprezintă
o amenințare la adresa democrației cu mult mai mare decât un faptul că grup de
alegători ai lui Trump s-a plimbat prin Capitoliu pe 6 ianuarie. Nici nu se
poate compara.

Nu mai departe de vara
aceasta, istoricul frenetic Michael Beschloss afirma că Donald Trump merită
pedeapsa cu moartea pentru că a păstrat documente clasificate la Mar-a-Lago.

„Prăjit
ca soții Rosenberg pe scaunul electric.”

Fostul director al CIA,
Michael Hayden, a fost de acord: „Mi se pare corect”, a scris el.

Am ajuns într-un punct în
care se pare că e perfect normal ca directorii CIA să aibă fantezii despre
uciderea președinților americani.

Doar pentru amuzament,
l-am căutat azi pe Michael Beschloss să îl întrebăm ce pedeapsă merită Joe
Biden pentru că a păstrat documente secrete în biroul lui. Evident, Beschloss
nu ne-a răspuns la telefon.

Dar, ca să fim cinstiți,
nu doar Beschloss a susținut că Trump pune în pericol America cu aceste
documente. Toți au spus asta:

Laura Coates, CNN:Gravitatea potențialei amenințări la adresa securității naționale… Nu știu ce
se poate spune mai mult.

Asha Rangappa, MSNBC:Dacă se afla în posesia unor documente clasificate, aceasta reprezenta prin
definție un pericol la adresa securității naționale.

Carl Bernstein, unul
dintre cei doi ziariști care au dezvăluit scandalul Watergate: Avem un
președinte al SUA cu un comportament imoral față de securitatea națională.

Norman Eisen, diplomat:Avem o situație în care, prin ce făcea, reprezenta un pericol la adresa
securității naționale.

Camila Dechalus,
Washington Post: Erau efectiv clasificate și erau efectiv o amenințare la
adresa securității naționale.

Daniel Goldman,
reprezentant Democrat: Asta îmi apare ca o evidentă amenințare la adresa
securității naționale.

Nicole Wallace, MSNBC:Riscul extrem pe care Trump era gata să și-l asume la adresa securității
noastre naționale…

Cel mai amuzant este că
Bernstein, fost la Washington Post, a participat literalmente la o operațiune
FBI – fapt dovedit – pentru a da jos un președinte ales legal și aflat legal în
exercițiul funcțiunii.

Carl Bernstein, care a
participat la așa ceva, ne spune acum: „Nu, lucrurile secrete trebuie păstrate
secrete”
.

*

Ieri seară am aflat că
Joe Biden, care nu avea nici o putere să declasifice documente când era
vicepreședinte, a ascuns documente clasificate în dulapul din biroul lui privat
în momentul în care asmuțea Departamentul de Justiție împotriva lui Donald
Trump pentru că făcuse același lucru.

Cum tratează presa
noastră acest lucru? Evident, cu maximum de nesimțire.

Astăzi, CNN a invitat un
avocat al CIA, pe nume Brian Greer, pentru a explica că încălcarea regimului
documentelor clasificate nu este mare scofală. La drept vorbind, dragii moșului,
se întâmplă tot timpul.

Brian Greer, fost avocat
CIA: Acest gen de manipulare greșită (a documentelor clasificate) se produce
mereu. Acum se face atâta caz pentru că ultimii trei candidați prezidențiali au
fost anchetați. Nu de asta îmi fac probleme. Trebuie investigat. Dar mă tem de o
exagerare judiciară. E periculos să declanșezi astfel de anchete care au ajuns
motive de dispută politică, deoarece ele pot descuraja oamenii să se angajeze
în guvernul federal. Cer să se facă ceea ce trebuie făcut, adică a se semnala
atunci când astfel de lucruri se produc, și să nu se facă lucruri greșite –
disimulare și împiedicare a anchetei – ceea ce Trump a făcut.

Unii dintre noi, care am
lucrat la televiziunile de știri în ultimii 25 de ani, putem afirma că nu a
fost întotdeauna așa.

Nu se obișnuia ca, de câte ori deschideai televizorul, să
apară pe ecran un angajat al CIA, NSA sau FBI care să-ți spună cum stau
lucrurile.

Agențiile de presă aveau
bunul obicei să presupună că, dacă cineva era plătit să mintă în numele
guvernului, nu era un oracol de încredere la TV.

Acum a devenit o
obișnuință.

Avocatul CIA pe care
l-ați văzut, Brian Greer, ne spunea, cu doar câteva luni în urmă, că Donald
Trump, făcând același lucru, punea în pericol securitatea națională.

Serviciile de informații,
spunea Greer, „nu au de ales decât să își asume un compromis și să ia măsuri
proactive pentru a ne proteja sursele și capacitatea noastră de a strânge informații”
.

Asta era prin august.

Acum ne spune că „astfel
de lucruri se întâmplă tot timpul. Stați liniștiți”
.

Restul presei a fost la
fel de nerușinată. Washington Post a scris că „situația va fi probabil
comparată cu cea de la Mar-a-Lago, dar pare destul de diferită”
. Serios? De ce
e diferită?

*

În treacăt fie spus,
toate sursele de informații ne spun că (în dulapul lui Biden) erau 10
documente. De unde știu asta? Sigur că nu știu. Nu au nici o idee câte documente
au fost descoperite. Iau de bun doar ce le spun avocații lui Biden.

Veți vedea aceeași
informație la Forbes, la Business Insider, la The Hill. Toate repetă după
același scenariu.

Deși, într-un fel, ce spun
ele poate fi adevărat.

Am aflat astăzi că Joe
Biden nu avea genul ăla de șervețele de coctail pe care le avea Donald Trump la
Mar-a-Lago. Avea informații clasificate despre un grup de țări – inclusiv Ucraina
– de pe vremea când era vicepreședinte.

De unde obsesia asta
pentru Ucraina cu mult înainte de invazia rușilor?

Cu trei zile înainte ca
Joe Biden să își încheie mandatul de vicepreședinte, în ianuarie 2017, și
ucrainenii erau puțin confuzi în legătură cu atenția acordată țării lor.

La jumătatea lui ianuarie
2017, oficiali ai Departamentului de Stat vehiculau un raport al Ukrinform.
Aceasta este organizația de presă a statului ucrainean, iar raportul arăta:

„Aflat literalmente în
ultimele zile ale mandatului său, vicepreședintele Joe Biden merge la Kiev. Cum
poate fi explicată atenția lui pentru noi?”

Nici ucrainenii nu
pricepeau. De ce vicepreședintele Statelor Unite, cea mai bogată țară din lume,
pierde atât de mult timp din viața lui concentrându-se pe cea mai săracă țară
din lume, Ucraina?

Iată o explicație.

În același moment în care
Joe Biden vizita Ucraina, ca ultimă acțiune oficială, fiul său dependent de
droguri, Hunter, continua să câștige zeci de mii de dolari pe lună într-un post
în care nu era nevoie de prezența lui – o sinecură -, în consiliul de
administrație al Burisma, cea mai mare companie de gaze naturale din Ucraina.

Evident, Hunter Biden nu
știa nimic despre gazele naturale. El va avea această falsă slujbă până în
2019.

Să fie vreo legătură
între faptul că fiul său se îmbogățea în Ucraina de pe urma unei sinecuri și
călătoria din 2017 în Ucraina a lui Joe Biden cu Air Force Two, pe banii
voștri?

Nimeni la Washington nu
s-a gândit să pună această întrebare și să verifice. Încă mai sunt supărați pe
Trump. Încă vorbesc despre crimele lui Trump.

Priviți-l pe Joe Biden,
în septembrie trecut, explicând de ce a fost de acord cu razia de la Mar-a-Lago. Pentru că Trump era iresponsabil.

Scott Pelley, CBS: Când
ați văzut imaginea cu documete top secret zăcând pe jos la Mar-a-Lago, la ce
v-ați gândit?

Joe Biden: Cum a fost posibil
să se întâmple așa ceva? Cum poate cineva să fie atât de iresponsabil? Și m-am
gândit: ce informații erau acolo care pot compromite surse și metode? Prin asta
înțeleg nume ale oamenilor care au ajutat etc. Este total iresponsabil.

Am putea să vă prezentăm
astfel de secvențe până la sfârșitul emisiunii.

Par niște ipocriți. Dar
nu sunt. Sunt un sistem de caste, care pot face ce vor, în vreme ce voi sunteți
supuși severității atente a codului lor juridic.

Este ceea ce se numește
Anarho-Tiranie.

*

Dar să revenim la chestiuni
mai concrete: ce este Penn Biden Center? Care e scopul lui?

În aprilie 2016, unul
dintre asociații în afaceri ai lui Hunter Biden explica scopul într-un e-mail
către Hunter.

Spunea că Penn Biden
Center „operează ca Clinton Global Initiative, dar fără strângere de fonduri”. Fără
strângere de fonduri? Serios?

În realitate, este vorba
de foarte mulți bani adunați prin intermediul Universității din Pennsylvania,
de la guverne străine.

Iată ce spune un articol
din Washigton Free Beacon:

„Contribuțiile din
străinătate pentru Universitatea din Pennsylvania s-au triplat după deschiderea
fără mare tapaj a Penn Biden Center, în martie 2017, de la 31 de milioane de
dolari în 2016 la peste 100 de milioane în 2019.”

De unde vin acești bani?
Ce credeți?

Cel mai mare donator
extern a fost China.

Dacă mergeți pe pagina site-ului Penn Biden Center, veți
avea o idee ce au cumpărat cu acești bani.

Pe site există o secțiune
intitulată: „Combaterea amenințărilor la adresa Ordinii Liberale
Internaționale”
.

Rusia și Vladimir Putin
sunt menționați ca amenințări la adresa Ordinii Liberale Internaționale. Dar
China, care în prezent comite un genocid, nu!

Evident, toate acestea
ridică suspiciuni.

Am decis să privim mai
atent la legăturile Universității Pennsylvania cu China. Am examinat mesajele
de pe laptopul lui Hunter Biden pentru a vedea dacă găsim o explicație.

Și am găsit un schimb de
mesaje între un profesor principal de la Departamentul de Relații
Internaționale al Universității Pennsylvania și Naomi Biden, fiica lui Hunter
Biden.

Mesajul profesorului
începe astfel:

„Dragă Naomi… Îți scriu
în această seară pentru a te invita să participi la o mare conferință în China
la sfârșitul lui martie. Mi s-a cerut… să ajut la recrutatea unui tânăr
eminent. Ei (guvernul chinez) îți vor oferi transport la clasa business și
evident tot confortul… Nu cred să te surprindă că se interesează de tine din
cauza numelui de familie. Eu nu m-aș simți ofensat de asta. Asta este cu
adevărat metoda chinezească (și, sincer, mai bine tu decât idioata aia de Tiffany
Trump). Dacă ești interesată, îmi poți trimite CV-ul și/sau o biografie? Le voi
transmite mai departe și te poți aștepta la o invitație oficială de la Li
Baodong, secretarul general al forumului.”

Iată ceva absolut remarcabil
și – din câte știu –despre care nu s-a vorbit până acum.

Deci avem un angajat al
Universității Pennsylvania trimițând o invitație, se pare din partea Partidului
Comunist Chinez, pentru a o recruta pe nepoata lui Joe Biden pentru o
operațiune de PR, afirmând că va fi transportată cu avionul la Beijing și va
rămâne în locuri de cazare controlate de guvernul chinez.

Am văzut că o mulțime de
oameni de la televiziuni își fac griji în legătură cu securitatea noastră
națională.

Toți acești foști
angajați ai CIA, FBI și NSA merg la CNN și la MSNBC pentru a vă spune că
implicațiile pentru securitatea națională sunt cele mai importante.

Vor pune ei o întrebare
cât de mică despre această afacere? Evident că nu.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *