Guvernul are, pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, o ordonanţă de urgenţă care vizează prelungirea valabilităţii certificatelor COVID – care atestă vaccinarea, testarea şi vindecarea de COVID-19 – şi după data de 31 decembrie 2022.
Potrivit unui anunţ oficial al Guvernului, pe agenda şedinţei de miercuri se află Proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea art. 1 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19.
Legislaţia naţională prevede în acest moment că certificatele eliberate pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei sunt valabile:
a) certificatele de testare, 48 de ore pentru testul antigen rapid şi 72 de ore pentru testul de amplificare a acidului nucleic;
b) certificatele de vindecare, 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV2, înregistrat în platforma informatică «Corona-forms»;
c) certificatele de vaccinare, până la data de 31 decembrie 2022.
Instituţiile europene au decis că valabilitatea certificatelor de vaccinare se prelungeşte şi după data de 31.12.2022.
„În acest sens, se impune iniţierea prezentului act normativ pentru asigurarea concordanţei în legislaţia naţională în ceea ce priveşte modul de eliberare, verificare şi acceptarea certificatului digital al UE privind COVID şi data până la care sunt emoise şi valabile. Adoptarea în regim de urgenţă se impune, astfel încât statul român, prin instituţiile abilitate să întrerpindă demersurile necesare pentru realizarea imediată a modificării funcţionalităţilor Sistemului informatic integrat de eliberare şi verificare a certificatelor digitale ale UE privind COVID-19, astfel încât certificatele eliberate şi cele care se vor elibera să fie valabile până la data de 30.06.2023, dată statuată de Regulamentul (UE) nr. 2022/1034”, se arată în Nota de fundamentare.
Potrivit iniţiatorilor, „neadoptarea prezentului proiect sub forma proiectului de ordonanţă de urgenţă va aduce României consecinţe negative privind obligaţia de a aplica actele europene, în considerarea faptului că sistemul informatic este neoperabil fără modificările necesare”. „Mai mult decât atât, nu se va putea realiza procedura de verificare privind recunoaşterea certificatelor emise de alte state, după 31.12.2022”, se mai arată în documentul citat.
Federația Rusă prelungește până în 2024 așa-zisele măsuri de prevenție COVID
Ministerul rus al Sănătății a prelungit până la 1 ianuarie 2024 o procedură temporară de organizare a activității instituțiilor medicale pentru implementarea măsurilor de prevenire și reducere a riscurilor de infectare cu coronavirus, potrivit Tass.
Ordinul ministerului în cauză a fost publicat luni pe portalul oficial de internet al informațiilor juridice.
„Cuvintele „până la 1 ianuarie 2023″ se înlocuiesc cu „până la 1 ianuarie 2024″.”, se arată în document.
Astfel, au fost prelungite pentru încă un an centrele ambulatorii de diagnostic și tratament al infecției, un centru de consiliere la distanță pentru anestezie și reanimare pe probleme legate de coronavirus, precum și o linie telefonică de urgență privind vaccinarea. Documentul permite, de asemenea, ca unitățile sanitare să fie reprofilate pentru a îngriji pacienții cu coronavirus.
Potrivit comandamentului operațional pentru controlul coronavirusului, incidența COVID în Rusia a scăzut cu 7,3% în ultima săptămână, iar numărul de internări în spitale la 100.000 de locuitori a scăzut cu 11,8%.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!