man Model National Opinii

Dacă aș fi Putin, m-aș teme!

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Washingtonul
a lansat o rachetă cu două focoase care subminează șansele Păcii în Ucraina. Și
un zâmbet către China.

Prezentă
la summit-ul G20 din Bali, Secretara Trezoreriei, Janet Yellen, a făcut odeclarație explozivă: anumite sancțiuni împotriva Rusiei vor rămâne, chiar dacă
Moscova și Kievul ar ajunge la un acord de pace.

Anunțul
retragerii trupelor ruse din Herson a fost văzut de mulți ca momentul propice pentru
începerea negocierilor de pace în Ucraina.

Însă, reacțiile
față de replierea rușilor dincolo de Nipru au demonstrat că la Washington sunt
două tabere: una (armata) – paradoxal – pare să dorească pacea; alta (administrația
politică),  prelungirea pe termen
nedefinit a războiului.

Declarația
lui Yellen (foarte apropiată de Biden) pare făcută anume pentru a arunca gaz
peste foc. Ea a afirmat că, în eventualitatea unui acord de pace, sunt posibile
unele „ajustări” ale sancțiunilor împotriva Rusiei, dar nu și ridicarea lor
totală.

Statele
Unite ar dori astfel să mențină presiunea asupra Rusiei, a mai spus șefa
Trezoreriei.

„Presupun
că, în contextul unui acord de pace, o ajustare a sancțiunilor este posibilă și
ar putea fi adecvată”
, a declarat Yellen duminică, în Indonezia.

„Vom
avea probabil sentimentul (!), ținând cont de ce s-a întâmplat, că anumite
sancțiuni vor trebui să fie păstrate.”

Declarația
secretarei Trezoreriei este ca o rachetă nucleară cu două focoase.

Primul
aruncă în aer perspectivele de pace, descurajând Rusia să iasă din război fără o
„pradă” suficient de consistentă. Adică fără un câștig teritorial și de securitate
suficient de mare, care să compenseze eternizarea sancțiunilor occidentale.

Al
doilea focos al „nuclearei” de la Washington izbește Uniunea Europeană: statele
UE sunt avertizate că, după terminarea Războiului din Ucraina, criza energetică
nu se va sfârși.

Efectul
evident urmărit de administrația Biden: descurajarea tentativelor de pace
individuale ale Uniunii Europene. Adică tot eternizarea războiului.

Sau
împiedicarea unei păci separate între UE și Rusia, din care să fie excluse
Statele Unite. Ceea ce este cam același lucru.

P.S. Declarația lui Yellen ascunde și un mesaj subtil: anume, că Rusia (nu China)
rămâne principalul inamic al Statelor Unite.

Acest
surprinzător bilețel de amor expediat de americani către Beijing pare să fi
făcut ca întâlnirea dintre Xi și Biden să fie toată un zâmbet.

Dacă aș fi Putin, m-aș teme!

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *