Life Lifestyle National Natural Technology Uniunea europeană

Conferință eveniment la București. Lideri conservatori din mai multe state europene discută despre viitorul UE. Sorin Lavric: Europa va fi a statelor suverane sau nu va fi deloc!

„Acea Europă în care credem”, conferința internațională organizată de Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”, în perioada 12-13 noiembrie 2022, la Palatul Parlamentului, reprezintă o premieră în istoria curentului conservator din România, spune senatorul Sorin Lavric (AUR).

Potrivit acestuia, conferința reunește lideri conservatori din mai multe țări europene, care vor trebui să dea contur unei viziuni privind viitorul Uniunii Europene. De fapt, subliniază Sorin Lavric, este vorba despre salvarea UE.

„Uniunea Europeană se află într-o gravă criză, din diferite cauze. Potrivit acestui proiect malefic al suprastatului federal, UE se află pe marginea prăpastiei. Noi, conservatorii din întreaga Europă, trebuie să salvăm Uniunea Europeană”, spune Sorin Lavric.

Prin conferința de sâmbătă, România devine un punct de coagulare a ideilor conservatoare din întreaga Europă. România va fi precum o platformă de dialog.

„Noi credem într-o Europă a statelor suverane. Europa va fi a statelor suverane sau nu va fi deloc!”, subliniază senatorul Sorin Lavric (AUR).

După video, prezentăm programul conferinței de mâine.

Reamintim că Institutul de Studii Politice Conservatoare ”Mihai Eminescu” al partidului AUR organizează la Palatul Parlamentului, în perioada 12-13 noiembrie 2022, conferința internațională ”Acea Europă în care credem”, dedicată armonizării unei viziuni conservatoare asupra dezvoltării Europei, după cum a relatat RostOnline.

Programul conferinței:

Secțiunea I (10:30 – 12:30):

Claudiu Târziu, senator – președintele Institutului Conservator „Mihai Eminescu” și președintele CNC al AUR

George Simion, deputat – președintele AUR.

Kosma Zlotowski (PiS) – europarlamentar – POLONIA

Michael Kleiner (Likud) – președinte Curtea Supremă a Likud – ISRAEL

Nicolas Bay (Reconquete!) – europarlamentar – FRANȚA

Prințul Șerban Dimitrie Sturdza – diplomat, antreprenor – ROMÂNIA

Alvaro Peñas Lopez – jurnalist – SPANIA

Traian Ungureanu – jurnalist, fost europarlamentar – ROMÂNIA

Leena Meri (prim-vicepreședinte Finns Party) – FINLANDA

Secțiunea a II-a (13:30 – 15:30):

Sorin Lavric (AUR) – Secretar al Senatului, președinte al Senatului AUR – ROMÂNIA

Cristian Terheș – europarlamentar – ROMÂNIA

Francesco Giubilei – președinte Nazione Futura și al Fondazione Tatarella – ITALIA

Radu Baltasiu, prof. univ. dr. – directorul Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române – ROMÂNIA

Frank Creyelman (lider regional al Vlaams Belang) – fost membru al Parlamentului Flamand Belgia, actual membru de onoare – BELGIA

Radu Ghidău – președinte Alianța Național Țărănistă, fost deputat – ROMÂNIA

Zbigniew Krysiak, prof. – director în cadrul Institutului de Gândire Schumann – POLONIA

Marian Munteanu – prof. dr., cercetător– directorul Institutului pentru Memorie si Identitate „Vechea Europă” – ROMÂNIA

André Ventura (președintele partidului Chega)– membru în Adunarea Republicii – PORTUGALIA

Secțiunea a III-a (16:30 – 18:00):

Andrei Dîrlău, doctor în teologie, scriitor – ROMÂNIA

Tamara Milenković Kerković (vicepreședinte al Dveri) – membră în Adunarea Națională – SERBIA

Cornel Petrișor, antreprenor – ROMÂNIA

Francesco Paolo Capone – Secretar General Sindicatul UGL – ITALIA

Boško Obradović (președintele partidului Dveri) – membru în Adunarea Națională – SERBIA

Nelu Balaș – președinte executiv Alianța Renașterea Națională – ROMÂNIA

Mircia Chelaru, prof. univ. dr., general – deputat AUR, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române – ROMÂNIA

Carlo Fidanza (Fratelli d’Italia) – liderul delegației Fratelli în Parlamentul European și membru în Biroul grupului ECR – ITALIA

Concluzii:

Claudiu Târziu, senator – președintele Institutului Conservator „Mihai Eminescu” și președintele CNC al AUR.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *