Marian Serafim: Iar vorbe în gol despre Ucraina și nu numai

Cred că trebuie să înțelegem că, așa cum și-au asumat riscul morților în urma vaccinurilor, cum și-au asumat riscul urmărilor invadării Irakului cu milioanele de refugiați și miile de morți, așa pare că sunt dispuși să accepte și un conflict mai mult sau mai puțin extins ce poate include și o componentă nucleară pe care par convinși că-l pot controla. O astfel de convingere nu trebuie să mire pe nimeni, este specifică celor plini de o mândrie bolnavă hrănită de uriașa putere pe care o au și de importanța propriei persoane ce o depășește pe cea a tuturor oamenilor de pe Pământ luați împreună. Și, să nu uităm, sunt convinși că fac un bine salvând planeta de oamenii în exces la fel cum Hitler era convins că face un bine eliminând non-arienii, tendința mesianică este evidentă pentru oricine când vede cum lumea este ba la mâna unui parvenit fără scrupule din industria IT, ba pe cea a unei șlehte de minioni școliți de un individ cel puțin dubios, așa cum e Schwab.

Dar, o dată cu plandemonia, a devenit cât se poate de clară puterea exercitată de o mână de miliardari asupra politicii, arestând întreg procesul decizional. Dacă vrei să știi cine este suveranul, scria Carl Schmitt, că tot vorbim de nazism, trebuie să vezi cine decide asupra unei situații excepționale. Excepția permite să determinăm, în interiorul unui sistem, care sunt entitățile care se pot sustrage dreptului – iar aceasta mai ales când avem de-a face cu un regim constrângător. Vedem că normele ecologice nu se aplică avioanelor private sau iahturilor, taxele se înmulțesc doar pe spatele omului obișnuit, iar politicienii și magnații nu au respectat nici o regulă sanitară decât atunci când au fost filmați. Resetarea economiilor se face la fel ca în cazul băncilor atunci când se socializează datoriile, de data aceasta oamenii plătind prețuri uriașe pentru servicii și bunuri mai slabe decât în trecut, cu adevărat nesimțită fiind îmbogățirea intermediarilor de pe piața energetică cu prețul sărăcirii populației.

Mai mult, pentru că nu a existat nici un efort de a diminua anxietatea, de a liniști și încuraja populația, de a o face prin anumite măsuri să ducă mai ușor constrângerile, mai întâi puse pe seama virusului, mai apoi pe seama războiului și a încălzismului, ci, din contră, s-au vărsat sume considerabile de către corporații și guverne pentru înfricoșarea oamenilor, este cât se poate de evident că propagarea fricii este un scop central, chiar probabil cel mai important. Se fac averi din așa-zise vaccinuri cu lumea întreagă transformată în piață de desfacere, se fac averi din armament și energie, la fel cum și la nivel mic în România s-au făcut bani din testări și economii din lipsirea de tratament medical, dar acestea sunt beneficii colaterale, importante fiind scopurile strategice – pădurea, nu copacii. Care, din păcate, sunt cât se poate de evidente uitându-ne la mijloacele folosite – control cu orice chip (carantină, mască, distanțare socială, acces condiționat, pașaport vaccinal, control ubicuu prin aplicații și coduri QR), totala desconsiderare a demnității și vieții umane (vaccin pur experimental ca permis de acces în societate deja cu milioane de victime la activ, disponibilitatea pentru un război total cu Rusia etc.).

Și mijloacele aflate la îndemână nu se opresc deloc aici. Deja un număr îngrijorător de mare de orașe vestice folosește un sistem integrat de camere cu recunoaștere facială pentru monitorizarea totală a populației (Londra care concurează cu orașele chinezești în topul supravegherii locuitorilor, Berlin, Viena, Nisa etc.), ce vor fi urmate de drone deja testate în plandemie, singurul pas care urmează fiind legarea lor în rețea, care poate oricând fi urmată de interconectarea lor cu telefoanele mobile și conturile în bancă. Modelul explicit – inclusiv tehnologia concretă de multe ori – este creditul social chinez. Oricine știe cât de puțin cum e în China, cum îți apare instantaneu fața pe ecrane gigantice doar dacă ai traversat strada pe unde nu trebuie, a înțeles că măsurile chipurile de luptă împotriva virusului sunt fix cele aplicate pentru control social în China – totalitarism tehnologic prin credit social și acces cu cod QR. Moneda digitală și condiționarea accesului la propriul cont, cum s-a întâmplat cu camionagii din Canada, reprezintă următorul pas, ce va fi asociat de amprenta de carbon, pass-ul verde neavând degeaba acest nume.

Apoi avem ultimele declarații delirante ale lui Stoltenberg și Borrell, unul îi face scut compatibil NATO Ucrainei, iar celălalt pune la saramură pielea întregii Europe, declarând că va anihila Rusia în cazul unui atac nuclear al acesteia asupra Ucrainei. UE deschide misiune militară pentru antrenarea soldaților ucraineni, pentru a nu mai avea nimeni nici o îndoială în privința angajamentului în război împotriva Rusiei, după ce asigurase mecanismul de livrare de ajutor către Ucraina (European Peace – altă ironie din nouvorba resetării – Facility), ajutor ajuns acum la 3 miliarde, din care 90% e pentru armament letal. Cum va mai putea UE să joace rolul de negociator imparțial și să susțină pacea când nu face decât să alimenteze războiul din ce în ce mai fățiș? Mecanisme infernale aparent civilizate care foarte birocratic și tehnocratic pun paie pe foc. A avut vreun guvern decența de a întreba populația ce crede? Și toate acestea după ce americanii aruncă în aer conductele Nord Stream, ceea ce dacă ar fi să aplicăm chiar doctrina de apărare NATO, reprezintă un atentat la adresa securității. Doctrina nucleară a Rusiei permite răspunsul cu o lovitură nucleară în cazul unui atac convențional asupra ei. Desigur, sunt mai multe feluri de a folosi armele nucleare, de la lovituri țintite pentru disuasiune, până la explozii aeriene care să nu producă dezastru la sol, dar să creeze impulsuri electro-magnetice de înaltă putere (HEMP) care să distrugă orice rețea electrică pe o rază foarte mare. Modalitatea ideală de a ne întoarce la o economie verde, nu-i așa?

În ce fel înarmarea Ucrainei și, pe parcurs, îndatorarea UE către SUA îndepărtează pericolul escaladării? Cum gestionezi relația cu cea mai mare putere nucleară din lume – schimbând un regim în imediata ei vecinătate, atacându-i rețeaua de transport resurse, aruncând în aer poduri și împânzind Ucraina cu mercenari și arme occidentale? Și pentru ce, pentru ocuparea unui teritoriu ce nu a aparținut niciodată istoric Ucrainei înainte de intrarea în URSS și locuit de populație majoritar rusofonă? Ce om normal ar susține escaladare până la război total și distrugere generală pentru asta? Atunci, dacă nu rațiunea dictează, cu siguranță o face altceva – dorința de control și nepăsarea pentru soarta propriilor popoare. Nici nu e nevoie de o mișcare greșită, pentru ca deja scenariul cel mai „optimist” include foarte multe morți, că e vorba de frontul din Ucraina, victimele sărăciei sau ale vaccinării. În cazul în care se evită un război generalizat, vom avea un nou război rece și un sistem de credit social de tipul celui chinezesc – asta dacă Europa nu reușește să iasă din poziția de executant al politicii americane ce joacă acum cu miza pierderii puterii globale pe masă – dedolarizarea, criza datoriei, ruperea Europei de Rusia, confruntarea cu China etc. E destul de evident, între timp, că Europa nu își va putea permite la iarnă o confruntare cu Rusia în paralel cu demonstrații acasă din cauza penuriilor de tot felul.