ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Sabotajul
conductelor Nord Stream a avut indubitabil drept țintă militară Rusia. Însă ținta
economică a fost alta: Germania.
Până în urmă
cu câteva luni se afla pe cai mari: era la propriu și la figurat Buricul
Europei.
Războiul din
Ucraina a reprezentat însă o colosală lovitură pentru Germania. Ruptă de gazul
rusesc, falnica economie a Berlinului a intrat în sevraj. Colosul a început să
se clatine. Fără „drogul” energetic riscă să se prăbușească.
„Aliații” și
„partenerii” au simțit mirosul de sânge și o atacă din toate părțile…
Un editorial
fulminant publicat de Alex Krainer în Zero Hedge și pe care l-am tradus pentru
cititorii ActiveNews.
*
Escaladarea
crizelor economică, financiară și geopolitică în Europa exercită o presiune tot
mai mare asupra întregului proiect european.
Tripla criză
dă jos masca de pe chipul mult-lăudatei „unități europene”, dezvăluind ceea ce
este în realitate: o farsă teribilă.
A devenit
limpede că, asemenea multor altor lucruri din Imperiul Minciunilor care este
UE, unitatea este de fapt contrariul său: aliații se sfâșie între ei.
Cineva a
aruncat în aer conductele Nord Stream care alimentau din abundență Germania cu
gaze naturale ieftine din Rusia.
Economia
germană era dependentă de această resursă în proporție de 60%. Așa cum arătaZoltan Poszar, o producție germană în valoare de 2 trilioane de dolari depindea
de gaze în valoare de 20 de milioane de dolari din Rusia.
Nu putem ști
cu siguranță cine a aruncat în aer conductele. Dar cei mai probabili suspecți
sunt cu toții așa-ziși prieteni ai Germaniei: Statele Unite, Marea Britanie,
Polonia, Suedia și Danemarca.
Sigur, nu vorbim
despre structuri guvernamentale legitime ale acestor țări, ci, mai degrabă, de
elemente „Deep State” din interiorul lor.
Totuși, un
lucru este mai presus de orice îndoială: Germania, nu Rusia, este cea care
suferă cel mai mult de pe urma sabotajului.
Toți
protagoniștii acestei drame au lăsat să se înțeleagă că a fost vorba de un atac
deliberat și premeditat împotriva Germaniei.
Timp de ani
de zile, Statele Unite au exercitat presiuni asupra Germaniei pentru a opri
proiectul Nord Stream 2 și a-și reduce depedența față de gazele rusești.
Pentru a-i
convinge pe liderii germani, omologii lor din Statele Unite au promis să
înlocuiască gazele rusești cu livrări de gaz natural lichefiat (GNL) american.
După cum
știm astăzi, „prietenii și aliații” americani ai Germaniei au profitat de
conformarea acesteia și i-au livrat gaze la prețuri exorbitante.
Potrivit
bancherului din domeniul energetic, Laurent Segalen, furnizorii de gaze din
Statele Unite pot încărca un tanc de mari dimensiuni cu GNL la costul de circa
60 de milioane de dolari per transport.
Încărcătura
ar fi apoi vândută în Europa cu 275 de milioane de dolari, ca urmare a
uriașului dezechilibru de preț dintre piețele americană și europeană.
În Statele
Unite, gazele naturale se negociază la mai puțin de 7 $/mBTU (milioane de
unități termice britanice), în timp ce contractele la termen olandeze se
schimbau recent la peste 60 $/mBTU.
Luna
trecută, unul dintre principalii arhitecți ai acestei catastrofe, jalnicul
ministru german al Economiei, Robert Habeck, se plângea de situație într-un
interviu în presa din țara sa.
Abia ieri,
ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a intervenit:
„Nu putem accepta
ca partenerul nostru american să își vândă GNL-ul la un preț de patru ori mai
mare față de cel la care îl vinde propriei industrii”.
Însă aceste
lamentații vin prea târziu pentru a mai putea atenua pagubele extreme provocate
economiilor europene.
Și după
îndrăzneața cerere a Poloniei, de a primi 1,3 trilioane de euro ca reparații
pentru Al Doilea Război Mondial, Germania s-a trezit dintr-odată asaltată de
„prietenii” și „aliații” săi pe numeroase fronturi.
Chiar dacă
reacțiile Germaniei (în afara interviului lui Habeck) au fost remarcabil de
calme, este ușor de imaginat că telefonul cancelarului Scholz sună probabil fără
oprire, cu plângeri furioase ale industriașilor și liderilor sindicali germani.
Cum a spus
Hans Peter Wollseifer, președintele Asociației Centrale a Manufacturieilor
Germani, într-o declarație făcută televiziunii renane:
„Zilnic
primim apeluri de urgență de la companii care sunt pe punctul de a-și opri
producția pentru că nu mai pot plăti facturile energetice uriașe.”
Federația
Industriilor Germane (BDI) a avertizat și ea în legătură cu riscul unui val de
falimente cauzat de costurile energiei, care reprezintă o provocare majoră
pentru 58% dintre companii, în vreme ce alte 34% declară că această criză le
pune în pericol existența însăși.
Germania
este împinsă spre distrugere.
Deși este
posibil ca acest aspect să nu pară evident consumatorilor naivi de presă
occidentală corporatistă, Germania a ajuns în situația de a avea probabil doar
un singur partener pe care să se poată baza.
Dacă v-ați
gândit la Rusia, ați ghicit.
Desigur, ca
membră a UE și NATO, Germania nu își poate desfășura politica externă în mod
independent. Însă presiunea de a ieși într-un fel sau altul din constrângeri și
a-și afirma suveranitatea crește.
O modalitate
de a reuși ar fi să dinamiteze complet proiectul european, iar anunțul
cancelarului Scholz de joia trecută se va dovedi un pas în această direcție.
Scholz a
anunțat că guvernul său „va face tot ce îi stă în puteri” pentru a coborî
prețul energiei, anunțând un pachet colosal de subvenții de 200 de miliarde de
euro pentru a proteja gospodăriile și companiile germane de prețurile mari ale
energiei.
Acest pachet
se adaugă măsurilor precedente, estimate la 65 de miliarde de euro. Însă
această cifră ar putea fi mult subestimată.
Potrivit
datelor grupului de reflecție Bruegel, citat de Politico, în cursul celor 12
luni de până în septembrie 2022, guvernul german a alocat deja peste 100 de
miliarde de euro pentru a sprijini gospodăriile și companiile de efectele crizei
energetice, pe lângă alte 85 de miliarde de euro alocați sprijinirii
companiilor energetice germane.
După
calculele mele, în realitate ar fi vorba de 185 de miliarde de euro, nu 65!
Dacă și alte
țări se vor inspira din modelul german, aceasta va declanșa o cursă a
subvențiilor asemănătoare celei a înarmărilor din timpul Războiului Rece, lucru
care va ațâța și mai mult pălălaia inflației europene.
Rezultatul
va fi o prăbușire a monedei Euro, în felul în care inflația rublei a fost
aprinsă în Rusia, în 1991.
Atunci, FMI
a obligat Rusia să mențină rubla ca monedă comună pentru toate statele
succesoare ale URSS, incitând astfel fiecare din cele 15 țări să ia credite în
ruble în profitul economiei proprii, dar alimentând inflația pentru toate celelalte.
Comentând
subvențiile „pe cont propriu”ale Germaniei, un diplomat UE a sugerat că exact
acesta poate fi rezultatul:
„Riscăm realmente
o cursă a subvențiilor, cu unele dintre cele mai mari state UE atacându-se unul
pe altul.”
Întrebarea
la care nu se poate răspunde cu ușurință – dar nu va dura mult până vom afla răspunsul – este
cât de curând se va prăbuși UE?
Ceea ce s-ar
putea să nu aflăm niciodată este dacă Germania s-a răzbunat pe UE în mod
deliberat.
About Post Author
