ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Se vorbește
cu o uimitor de mare lejeritate de un Război Nuclear, de parcă ar fi vorba de
un film de acțiune sau de un joc pe calculator. Și se spun uimitor de multe
bazaconii.
Un editorial
ca un duș înghețat al lui Selwyn Duke în American Thinker pe care l-am tradus
pentru cititorii ActiveNews.
*
După știrea
că serviciile de informații israeliene au detectat o „prezență neobișnuită” a
bombardierelor ruse cu capacitate nucleară în apropierea Finlandei și după ce
generalul în retragere David Petraeus (fost director CIA) a declarat cu
seninătate că NATO va scufunda probabil flota lui Vladimir Putin din Marea
Neagră dacă Rusia ar folosi o armă nucleară tactică în Ucraina, a venit poate momentul
pentru câteva întrebări:
Mai întâi,
putem discuta despre o situație care s-ar putea încheia foarte ușor cu un război
termonuclear – și sfârșitul vieții așa cum o știm – într-o manieră inteligentă
și rațională?
Sau este
obligatoriu ca tuturor întrebările privind politica noastră de Dr. Strangelove să li se răspundă cu apelative puerile (de ex. „lacheul lui Putin”) menite să
bage pumnul în gură și să împiedice dezbaterea?
În al doilea
rând, este în principiu o idee bună să îi spui unui tip care deține controlul a
6.200 de arme nucleare și despre care pseudo-elitele noastre spun că este
„nebun”, că vrei să îl UCIZI?
Asta este
semnificația apelurilor lui Joe Biden și Volodimir Zelenski la o „schimbare de
regim” în Rusia.
Este
important să înțelegem că acest conflict înseamnă infinit mai mult pentru Putin
decât înseamnă pentru noi.
După năravul
lor, pseudo-elitele noastre joacă un fel de joc geopolitic cu viețile noastre
și ale copiilor noștri.
Pentru
Putin, este o criză existențială. Șoimuleții noștri globaliști s-au ocupat de
asta.
În prezent,
Putin nu are o ieșire elegantă din această situație. Pentru el, miza pare să fie
totul sau nimic. Viața sau moartea.
Chiar
credeți că Ursul rănit se va lăsa să cadă în brațele celor care așteaptă să îl
devoreze și nu se va dezlănțui, fără nici o reținere, împins de instinctul de
auto-conservare?
Înțelegem
oare ce înseamnă expresia „nimic de pierdut”?
A venit
vremea pentru realpolitik. (Există aici și o componentă morală, dar, despre ea,
ceva mai jos.)
La începutul
secolului XIX am formulat Doctrina Monroe care statua că orice intervenție
străină pe continentul american poate fi considerată un act ostil la adresa
Statelor Unite.
Întrebare:
Are dreptul
Rusia la propria Doctrină Monroe?
Sau, și mai
corect: putem noi, realist vorbind, să o împiedicăm să aibă?
Unii ar
putea spune că Putin nu avea nici un drept de a invada Ucraina. De acord. Dar
noi am invadat Mexicul în 1846 și l-am răsturnat în 1954 pe președintele
guatemalez Jacobo Arbenz printr-o lovitură de stat organizată de CIA, pentru a
nu pomeni decât două dintre intervențiile noastre în America Latină.
Problema
aici nu este dacă aveam sau nu „dreptul” să o facem. Ne-am exercitat voința în
sfera noastră de influență pentru că am avut puterea să o facem.
Dimpotrivă,
Saddam Hussein, în Irak – atunci când a anexat Kuweitul – nu a reușit pentru că
nu avea puterea.
Dar Rusia nu
este Irak.
Atunci, totul
se rezumă la „Puterea conferă Dreptul”? Nu chiar.
Un element al
așa-numitei Doctrine a Războiului Drept este că, pentru a fi considerată
MORALĂ, o acțiune militară trebuie să facă mai mult bine decât rău.
Se întâmplă
așa în jocul nostru de-a „Cine clipește primul” cu Putin?
Scenariul
cel mai fericit este că ajutăm o pseudo-elită internaționalistă și pe Zelenski
să păstreze puterea și să frontierele de la ceea ce însuși stângistul Guardian
numea în 2015 „țara cea coruptă țară din Europa”.
Scenariul
cel mai sumbru este un război termonuclear mondial.
Avem nevoie
de super-computerul Fugaku pentru a face o analiză a costurilor și
beneficiilor?
Unii ar
putea întreba: De ce ar trebui să dăm înapoi?
Răspunsul e
simplu: „Doctrina Monroe” a Rusiei.
Judecați
singuri: președintele John F. Kennedy a avut o atitudine fermă în timpul Crizei
Rachetelor Cubaneze, instituind o blocadă navală asupra Cubei după ce URSS a
amplasat baze de rachete pe insulă.
JFK a
adoptat această linie dură pentru că era vorba de vecinătatea noastră și nu
poți da înapoi lângă gardul tău fără a pierde o cantitate uriașă de
credibilitate pe scena mondială.
La fel se
întâmplă și cu Rusia: Ucraina este Cuba sa. Că ne place sau nu, nu poți să
tropăi prin curtea unei alte mari puteri ca un T-Rex în Jurassic Park.
Faptul că
Moscova ar pierde prea mult din prestigiul său la scară mondială este – alături
de grija lui Putin pentru propria viață – un alt motiv pentru care Rusia NU VA
DA ÎNAPOI ÎN UCRAINA.
Totuși, dacă
această analogie este valabilă, care ar fi aici echivalentul URSS-ului care
amplasase rachete în Cuba?
Răspuns:
perspectiva de aderare a Ucrainei la NATO.
Putin a spus
în mai multe rânduri că aceasta reprezenta pentru el o linie roșie. Și aici
este nevoie de puțină istorie.
NATO a fost
creat pentru a contracara URSS. Astfel, prăbușirea acestui imperiu malefic la
începutul anilor 90 a creat pentru NATO motivul rațional de a se retrage.
Acest lucru
este cu atât mai adevărat cu cât, după căderea Zidului Berlinului, Rusia și-a
retras armata în interiorul granițelor sale și, neîndoielnic, a început să se
comporte într-o manieră mai pro-americană.
Ar fi fost
chiar o oportunitate de a lega relații amicale cu Moscova, care, fiind în
esență europeană și creștină, la fel ca noi, ar fi putut deveni un aliat
compatibil din punct de vedere cultural împotriva Chinei.
În loc de
asta, globaliștii pseudo-elitei au extins NATO până la frontierele Rusiei, ceea
ce ar fi echivalentul pentru Rusia sau China care să facă o alianță cu Mexicul,
Cuba, Canada și Bahamas.
Deși
secretarul de stat James Baker, i-a dat asigurări liderului sovietic Mihail
Gorbaciov în 1990 că NATO nu se va extinde „nici măcar cu un inch spre est”, la
granițele Rusiei se află acum patru membri NATO: Polonia, Letonia, Lituania și
Estonia.
Încă o dată:
care este verdictul analizei costuri-beneficii?
Este evident
că acest pact – iar Părinții noștri Fondatori ne-au avertizat împotriva
alianțelor încâlcite și a implicării în războaiele europene – este benefic
pentru Estonia.
Însă, dacă
ar surveni o Invazie Roșie, iar Rusia sau China ar debarca trupe mâine pe
teritoriul nostru, am spune: „Știi, în mod normal, aș fi îngrijorat. Dar să nu
ne facem probleme: Estonia ne ține spatele!”
Iar nebunia
continuă: Finlanda și Suedia sunt pe punctul de a adera la NATO iar Ucraina
cere o aderare accelerată la alianță.
Evident,
aceasta din urmă ar putea declanșa Al Treilea Război Mondial. Este asta ceva
rațional?
Sunt mulți
care îl compară pe Putin cu Hitler și avertizează că, dacă nu acționăm imediat,
atunci situația de azi din Ucraina se va extinde în toată lumea.
Acesta este
un discurs prea neserios și imprudent într-un moment atât de periculos.
Planeta
noastră este plină de lideri toxici (practic, acesta este standardul), dar nu
toți sunt Hitler.
Hitler avea
44 de ani când a luat puterea în 1933 și, după numai șase ani, și-a început
războiul de cucerire.
Putin are 69
de ani, este la vârful puterii din Rusia de două decenii, nu a manifestat
niciodată ambiții de cuceriri mondiale și se află probabil în anii săi de
sfârșit.
Dar dacă
analogia cu Hitler trebuie întreținută, de acord, să o ducem mai departe.
Imaginați-vă
că ne aflăm în aprilie 1945 și Hitler se află în buncărul lui, văzând cum în
jur tot imperiul se prăbușește.
Dar, în loc
să fie total neputincios, are la dispoziție 6.200 de arme nucleare. Ce credeți
că ar face?
Poate AR
EXISTA un motiv să riscăm anihilarea nucleară – și ne vine în minte acel
scenariu cu Invazia Roșie. Dar este rațional să facem din Putin un om care vrea
să vadă toată lumea arzând? Mai mult, totul pentru o țară coruptă din
vecinătatea Rusiei, ale cărei bătălii nu sunt ale noastre?
Și ce este
cu această obsesie pentru schimbarea regimului?
China a
anexat Tibetul și a provocat un genocid cultural și demografic, iar sovieticii
au intrat cu tancurile în Cehoslovacia, în 1968.
Dar nu le-am
dar arme nici tibetanilor, nici cehilor, și în nici un caz nu am avut pus la
cale o schimbare de regim.
Noi am
invadat Panama în 1989 și l-am înlăturat pe dictatorul Manuel Noriega de la putere,
dar acesta NU PUTEA DA FOC LA LUME.
Adoptarea
unei asemenea poziției cu una dintre cele trei superputeri nucleare mondiale
este fără precedent – și care pare mult mai nebunesc decât ar putea fi
Putin însuși.
„Pariorii”
noștri – aceleași persoane care au provocat catastrofele din Irak, Afganistan
și Libia, plus catastrofa COVID – ar putea spune, așa cum a făcut-o Lindsey
Graham, că un aghiotant al lui Putin l-ar împușca pe acesta înainte să apuce să
lanseze rachetele nucleare.
Ei, bine, aceasta
este o miză mare pusă pe viețile noastre.
Dar, hei,
pseudo-elitele noastre au probabil buncăre antiatomice confortabile în care să
se retragă. Voi?
About Post Author
