Tucker Carlson: În Italia a fost o Revoluție Pașnică. S-ar putea ca în alte țări să fie Insurecții adevărate

Trăim într-un simulacru de democrație. Agenda
liderilor diferă total de preocupările poporului. Sistemul este pe ducă. Italia
a dat semnalul. Rămâne de văzut cum se va produce schimbarea de putere.

Un editorial de Tucker Carlson la Fox News pe
care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

* 

Americanii care acordă atenție evenimentelor
politice din Europa sunt puțini. Și aceia doar dacă sunt plictisiți sau
lucrează la vreun think tank.

Este de înțeles, dar e păcat, pentru că dacă
priviți atent la ce se petrece în Europa puteți afla multe din cele ce se
întâmplă aici.

Dincolo de castelele și limbile sale ciudate
sau de brânza mirositoare, Europa nu este foarte diferită de Statele Unite.

Liderii europeni își conduc țările cam în
aceeași manieră în care liderii noștri ne conduc țara.

Trăncănesc fără oprire despre democrație, dar,
în același timp, fac tot ce pot pentru a ocoli cele mai elementare exigențe ale
democrației, cum ar fi libertatea de expresie sau guvernul reprezentativ.

Acum câțiva ani, premierul de atunci al
Italiei, Paolo Gentiloni, s-a lăudat la Forumul Economic Mondial cu planurile
sale de „a institui mai multă dreptate socială în țară”.

Prin asta înțelegea aducerea altor multe mii
de migranți economici lipsiți de pregătire și educație din Lumea a Treia în
Italia.

„Suntem foarte deschiși la imigrație”, a spus
el. „Salvăm vieți pe mare.”

Salvezi vieți? Felicitări! Ce persoană
cumsecade! Dar întrebarea cu adevărat relevantă pentru o democrație este: ce
cred oamenii din Italia, pe care ar trebui să îi reprezinți, despre această
idee?

Ei bine, așa cum a explicat prim-ministrul, nu
îi păsa.

„Pretenția pentru mai multă democrație nu doar
că este greșită, dar este chiar periculoasă.”

Înțelegeți? Conduci o țară în numele
poporului. Nu ești un rege. Ești un lider ales în mod democratic. Dar, în
același timp, este „periculos” să permiți ca opiniile acelor oameni să îți
influențeze deciziile.

Vă sună cunoscut? Sigur că vă sună cunoscut,
pentru că este exact același fel de democrație în care trăim și noi. Una falsă.

De fapt, nu există nici o țară din lume în
care majoritatea poporului să creadă că deschiderea frontierelor este o idee
bună.

Sau care să considere că încălzirea globală
este cea mai mare problemă.

Ori să creadă că este o idee înțeleaptă să
închizi în casă întreaga populație din cauza unui virus.

Nici un grup mare de oameni din orice colț al
lumii nu își dorește aceste lucruri.

Dar în Occident cu toții avem parte de astea
pentru că politicienii nu se sinchisesc de ce gândești. Opinia ta este
periculoasă. „Ține-ți gura, rasistule!”

Se înțelege de la sine că o astfel de situație
nu mai poate dura mult. Un asemenea sistem nu poate supraviețui la nesfârșit,
deoarece, prin chiar esența sa, este instabil.

Nu poți să le spui oamenilor că au controlul
asupra guvernului (susținem că este democrație!) și apoi să le ignori timp de
zeci de ani opiniile în chestiunile cele mai importante.

Așa ceva nu poate funcționa mult timp. Oamenii
se vor revolta cu siguranță. Tot ce poți spera este ca revolta lor să fie una
pașnică.

În Italia, exact asta par să facă oamenii. În
această vară, o conservatoare populistă pe nume Giorgia Meloni a început să se
bucure de o mare popularitate în sondaje.

Meloni nu este o radicală. Opiniile sale ar fi
putut părea obișnuite și de bun simț cu doar zece ani în urmă.

Dar, pentru că a refuzat categoric să se
închine la zeii gemeni ai Climatului și Imigrației în masă, Sistemul a intrat
în panică.

În prezența camerelor de luat vederi,
președinta Comisiei Europene, le-a dat ordin italienilor să nu voteze cu
Meloni.

Priviți:

Ursula von der Leyen: Vom vedea dacă (în
Italia) lucrurile vor merge într-o direcție dificilă. Am discutat despre Ungaria
și Polonia. Avem instrumente.

„Dacă lucrurile merg într-o direcție
greșită…” Cu alte cuvinte, dacă alegătorii nu se supun, „avem instrumente”.

Aveți, nu-i așa? Ei bine, asta sună a
amenințare. Și chiar este o amenințare. Se pare însă că italienii sunt atât de
disperați încât nu le mai pasă de amenințări.

Nu le mai pasă, deoarece neo-liberalismul, cu
care cucoana de adineaori pare măritată, le-a distrus țara.

În unele locuri din Italia, prețurile la
energie au crescut cu 400% față de anul trecut.

De ce? Din cauza unui război inutil în Ucraina
și a măsurilor climatice sinucigașe. Nu este vorba de nici un accident, și
toată lumea știe acest lucru.

În același timp, multe dintre regiunile
Italiei au devenit extrem de periculoase. Acest lucru nu s-a mai petrecut
înainte, cu excepția Siciliei, dar se întâmplă acum.

De ce? Toată lumea știe de ce. O arată și
statisticile guvernamentale. Imigranții sunt la originea unei foarte mari părți
a fenomenului infracțional.

Aceste lucruri nu sunt niște mistere, dar nu
ai voie să vorbești de ele în public și basta. În unele locuri, este chiar
ilegal să vorbești.

Dar Meloni este unul dintre puținii
politicieni căreia nu îi pasă și insistă să spună adevărul cu voce tare. Pentru
că a spus lucrurile pe care toată lumea le cunoaște, duminică seara, ea și
partidul ei, Frații Italiei, au obținut o victorie zdrobitoare în Italia.

Au câștigat majoritatea în ambele camere ale
Parlamentului.

După toate standardele italiene, care sunt și
cele americane, aceasta este o revoluție. Însă, spre deosebire de alte
revoluții, persoana care se află în fruntea ei poate să explice despre ce este
vorba. Poate articula ideile, astfel încât oamenii să înțeleagă. Este deșteaptă.

Iată un fragment dintr-un discurs pe care l-a
rostit anul acesta, și care a dus la rezultatul electoral de duminică seara.

Priviți:

Giorgia Meloni: Tot ceea ce prețuim se află
sub un atac continuu. Libertatea noastră individuală este atacată. Drepturile
ne sunt atacate. Suveranitatea țării noastre este atacată. Prosperitatea și bunăstarea
familiilor noastre sunt amenințate. Educația copiilor noștri este amenințată.
În fața acestor lucruri, oamenii înțeleg că în aceste vremuri singurul mod de a
ne revolta este de a rămâne ceea ce suntem. Singurul mod de a ne revolta este
de a fi conservatori. Vor încerca să ne ia totul, dar nu ne pot lua ceea ce
suntem. Și știți ceva? A prețui ceea ce suntem și a ști pentru ce luptăm este
tot ceea ce avem nevoie în această luptă.

Femeia asta nu glumește. Este la fel de gravă
ca momentul pe care îl trăim.

„Drepturile ne sunt atacate” a spus ea. „Suveranitatea
țării noastre este atacată.” Și „prosperitatea și bunăstarea familiilor noastre
sunt amenințate”. Perfect adevărat.

De aceea are un succes atât de mare, pentru că
este adevărat. Și nu doar în Italia. Este adevărat și aici.

Familiile americane se confruntă cu atacul
acelorași ideologii toxice.

Diferența este că, la noi, aceste lucruri sunt
rareori recunoscute și doar marginal.

Însă Meloni nu este marginală. Este noul
prim-ministru al Italiei. Și spune aceste lucruri cu voce tare.

Spre deosebire de ce se întâmplă aici, în
Statele Unite.

Republicanii din Cameră tocmai au precizat
pentru ce candidează. Este vorba de un document intitulat „Angajamentul pentru
America”. Probabil că nu ați auzit de el. Nimănui nu-i pasă de el.

Pe bună dreptate. Pentru că nu este nimic real
în document. Nici un cuvânt despre atacul la adresa familiei americane, pe care
îl trăim în fiecare zi.

Acesta este în centrul preocupărilor
majorității americanilor.  Ce se va
întâmpla cu copiii mei? Vor mai avea ei o viață care să semene cu a mea?

I se spunea cândva Visul American. Mai există
el? Vor putea să trăiască așa cum au trăit părinții lor? Vor mai avea ei oportunitățile
pe care le-am avut noi?

Oamenii sunt preocupați de aceste întrebări.
Cum să nu fie?

Dar nimeni nu le răspunde și este bizar,
deoarece știm (și acum este și dovedit) că atunci când politicienii sunt
suficient de curajoși pentru a spune adevărul despre ceea se se petrece, sunt răsplătiți
pentru asta.

Încă o dată, iată-l pe noul prim-ministru
italian și, în timp ce priviți, puneți-vă întrebarea dacă ați vota un astfel de
candidat, dacă ar exista vreunul în această țară: 

Giorgia Meloni: De ce familia este considerată
un dușman? De ce familia provoacă atâta frică? Există un singur răspuns la
aceste întrebări. Pentru că familia este cea care ne definește. Pentru că ea
reprezintă identitatea noastră. Pentru că tot ce ne definește reprezintă un
dușman pentru cei care vor să nu mai avem identitate și să fim simpli sclavi
consumatori. În urmă cu mai bine de un secol, Chesterton a scris…să văd dacă
găsesc… „Se vor trage focuri de armă pentru a dovedi că doi și cu doi fac
patru. Se vor scoate săbiile pentru a dovedi că frunzele sunt verzi vara.”
Acele vremuri au venit. Noi suntem pregătiți. Vă mulțumesc.

Așadar, aceasta este persoana descrisă la
toate televiziunile americane ca fiind de „extremă dreapta”.

Asta este extrema dreaptă, serios? Pentru că
afirmă că familia este atacată? Sigur că este atacată.

Credeți că este vorba de un accident? Nu, și
Meloni explică de ce, iar lucrurile sunt foarte simple.

Dacă dorești să
institui un control totalitar asupra unei țări, este clar că trebuie să
distrugi mai întâi instituția familiei. Deoarece orice persoană cu o loialitate
profundă față de familia sa ar refuza să acorde supunere totală unui politician.

Prin urmare, dacă dorești supunere totală,
trebuie să rupi legăturile familiale. De aceea, școlile de stat le împuie capul
copiilor noștri cu valori pe care le disprețuim. După care îi învață pe copiii
noștri să ne toarne ca pe niște infractori ai gândirii dacă avem ceva de
obiectat.

Aceste lucruri se petrec în mod real. Și
dintr-un motiv foarte grav. Progresismul nu este doar o ideologie politică. Nu
e doar ceva plictisitor, care se răspâdește prin campusurile universitare și nu
poate fi evitat.

Este o religie de stat care înlocuiește
religia actuală, distrugând-o.

Iată motivul pentru care localurile de
striptease și barurile au rămas deschise în timpul COVID, iar bisericile au
fost închise.

Dacă nu poți face legătura dintre aceste
puncte riști să nu poți sesiza întreaga realitate. Dar Meloni o sesizează.
Înțelege perfect. Priviți: 

Giorgia Meloni: Cu doar câteva luni în urmă,
birocrații UE au venit cu un document lung de câteva sute de pagini în care ne
spuneau că, pentru a fi „inclusivi”, trebuie să excludem orice referință la Crăciun,
Iisus Hristos, Maica Domnului și că toate numele creștine trebuie eliminate din
orice formă oficială de comunicare. Ne vom supune în fața a așa ceva? Nu, nu ne
vom supune. Vom lupta. Vom lupta și vom rămâne tari pe poziții.

Așadar vă urăsc familia, vă urăsc religia, și
voi nu ar trebui să acceptați asta… Nu! Trăim într-o democrație și voi ar trebui să
vă aflați la comandă. Voi, poporul.

Este acesta un mesaj radical? Dumnezeu,
Familie, Patrie.

Sigur că nu e radical. De fapt, este greu să
îți imaginezi un mesaj mai sănătos, o platformă mai pro-umană.

Fasciștii nu cred în Dumnezeu, pentru că
Dumnezeu este un rival pentru puterea lor.

Meloni este o persoană care își profesează
credința în Dumnezeu. Acest lucru este înspăimântător pentru politicienii
aflați la conducere și care profită de pe urma sistemului. De ce?

Au mai fost oameni care au spus aceste
lucruri, însă ea a fost și răsplătită pentru că le-a spus. Acesta este tot
cluul.

Poporului îi place să audă așa ceva. Asta
dorește. Oamenii nu își fac griji de încălzirea globală. Nu doresc frontierele
deschise vraiște. Consideră că progresismul este o aberație. Doresc să vadă
lucrurile în care cred.

Iar acum este evident, deoarece Meloni a câștigat
și, până și la noi în țară, tipii care conduc și profită de pe urma unui sistem
profund corupt și pe ducă, s-au isterizat.

Priviți aceste reacții:

Medhi Hasan, MSNBC: Vreau să încep azi prin a
discuta despre un politician de dreapta de care ar trebui cu toții să fim
îngrijorați, un politician care a respins acuzațiile de fascism…

Joe Scarborough, MSNBC: Ce ne deosebește, de
Italia, să zicem, care a ales o fascistă?

Edward Luce, Financial Times: Are rădăcini
fasciste…

Realizator ABC: Un partid de dreapta foarte
extremist, ale cărui rădăcini urcă până la neo-fascismul de după război.

David Ignatus, MSNBC: Un partid cu rădăcini în
fascismul italian.

Rădăcini în fascismul italian… Definește-ne
asta, Joe Scarborough! O, pardon, nu poți să o faci pentru că ești un idiot.

Ideea este că „Fascism” înseamnă
„inacceptabil”.

Indiferent ce zice fătuca asta, nu ai dreptul
să fii de acord.

Se tem tare de tot că mulți oameni sunt de
acord cu ea. Așa că trebuie făcută complet inacceptabilă.

Este o fascistă și, dacă asta nu v-a intrat
bine în cap, un articol recent din New York Times despre Meloni folosește
cuvintele „fascism” sau „fascist” de 29 de ori.

Ai crede că e pe punctul să invadeze Polonia.
Ar trebui să fim îngrijorați. Priviți:

Chris Livesay, CBS: Au spus că asta nu se va
mai putea întâmpla niciodată. Acum o sută de ani, Mussolini a mărșăluit asupra
Romei, aruncând țara în două decenii de dictatură, într-o alianță cu Hitler și
al doilea război mondial. Astăzi, partidul fascist a dispărut, dar mulți spun
că acesta este continuatorul lui politic – Frații Italiei. Cândva, la periferia
scenei politice, astăzi s-a umflat și a devenit cel mai mare partid al țării.
Acum, liderul lui, Giorgia Meloni, este pe punctul de a avea guvernul cel mai
de dreapta după Il Duce. Instigatoarea de 45 de ani insistă că nu este o
fascistă – doar o conservatoare și o naționalistă, dar căreia îi plac unele
dintre caracteristicile fascismului italian, cum este această deviză: Dumnezeu,
Patrie și Familie.

Dumnezeu, Patrie și Familie… Destul de
înspăimântător! Nici o vorbuliță despre climă sau imigrație…

Tocmai isteria și refuzul lor total de a pune
întrebări evidente vă dezvăluie secretul. Sunt panicați pentru că știu că
sistemul actual este condamnat.

De fapt, ce s-a petrecut duminică seara în
Italia este un scenariu bun pentru această țară, pentru că astfel se realizează
un transfer pașnic de putere. Ceva pozitiv.

Acesta este idealul. Într-o democrație,
oamenii au dreptul să poată influența prioritățile guvernului care pretinde că
îi reprezintă.

Și, atunci când poporul se pronunță prin
alegeri, politicienii care au fost repudiați au obligația morală să se
gândească măcar pentru o clipă de ce ideile lor nu au fost pe placul poporului.

Poporul are dreptul să își spună părerea. De
fapt, opinia poporului se află în centrul sistemului nostru democratic.

Dar ei nu se gândesc niciodată. Nu își asumă nici o vină.

Nu au făcut-o în
2016, când a fost ales Trump. Au dat imediat vina pe Putin sau pe roboții de pe
rețelele sociale.

Niciodată nu se învinuiesc pe ei. De aceea, nu
învață nimic din trecut.

Același lucru se întâmplă nu doar la
televiziunile americane, ci și în Italia și în Uniunea Europeană.

Birocrații care i-au făcut pe italieni să
producă o schimbare pașnică, cu ajutorul buletinelor de vot, sunt complet neinteresați
să învețe ceva din aceste alegeri.

Ei vor continua să vâre gunoaiele lor
impopulare pe gâtul unui popor profund ingrat, până ce vor avea parte de o insurecție
adevărată.