Irina Bazon: „TREAZ, NU WOKE”

În
cartea unei autoare creștine, Noelle Mering, Awake,
Not Woke: A Christian Response to the Cult of Progressive Ideology(„Treaz, nu woke:
un răspuns creștin la cultul ideologiei progresiste”), autoarea
descrie woke-ismul
drept „o ideologie ce reduce relațiile umane la lupta pentru
putere. Scopul ei este fragmentarea totală a societății prin
dezlănțuirea mâniei celor oprimați, care vor răsturna
instituțiile tradiționale în numele libertății”. Analiza
autoarei începe cu secolul al XIX-lea, trasând rădăcinilewoke-ismului
în filosofia lui Hegel și a moștenitorilor săi, Marx și Lenin.
Un rol principal l-a avut însă Școala de la Frankfurt, ai cărei
corifei au ajuns la New York în 1935. Reformatorul educațional John
Dewey a introdus în școli teoria critică, ce „a modificat
înțelegerea asupra educației, transformându-i scopul dintr-unul
al cunoașterii într-unul al schimbării. Educatorii au devenit
activiști, antrenând mulțimi de studenți să adopte un spirit
revoluționar, criticând tot [ce le stătea în cale]”, scrie
Mering.

Ulterior,
de la jumătatea secolului XX, arta și mass-media au fost
transformate în vehicule pentru implementarea schimbării prin
promovarea criticii culturale. Ideologia a fost folosită pentru a
transforma instituțiile culturale în „arme”. Potrivit lui
Mering, teoria critică se bazează pe trei dogme: 1) persoana este
subordonată grupului, 2) rațiunea este surclasată de voință, 3)
puterea răstoarnă autoritatea. În practică, aceste dogme au dus
la atacarea continuă a familiei tradiționale.Asaltul asupra familiei „face parte în mod intrinsec din agenda
ideologiei woketocmai din pricină că familia este menită să susțină demnitatea
persoanei și să constituie un bastion împotriva tribalismului
politic”.

Promotorii
teoriei critice au dezlănțuit un activism violent împotriva
familiei, susținând că oamenii ar fi victimele „urii”,
„prejudecăților” și tendințelor „autoritare” care s-ar
dezvolta în cadrul acestei structuri naturale. Astfel, arhitecții
progresismului știau că destrămarea familiei va duce inevitabil la
dezvoltarea unui tribalism, în care „apartenența nu se bazează
pe iubire, ci pe nemulțumire” și ostilitate. Astfel, gloata
înlocuiește familia și ajunge să fie „habitatul natural al
adepților woke”.
Ea ilustrează cele trei dogme prezentate mai sus: „este
impersonală, lipsită de rațiune și avidă de putere”.

Aceste
caracteristici sunt reflectate chiar în forma nefirească, de
participiu, a cuvântului woke.
Nu e lipsită de semnificație folosirea acestei forme impersonale,wokesimbolizând topirea persoanei și a unicității ei într-o masă
amorfă, ștergerea realității ființei umane concrete prin
identificarea (până la anihilarea propriei identități) cu un grup
victimizat, definit ideologic în termeni de „gen”, „rasă”
sau, pur și simplu, „identitate fluidă” ‒ care, animată de
avântul revoluționar, se poate preschimba în orice, din moment ce
nu există ca un dat natural.

Pentru
reușita revoluției, masele trebuie convinse că nu se definesc prin
responsabilitățile pe care le au, ci în primul rând prin actul
victimizării. „Rațiunea noastră de a exista este exprimarea
recunoașterii, dezvăluirii și trăirii sinelui autentic prin
raportare la dorințele noastre personale, în special la dorințele
sexuale”. Pentru woke-iști,
adevărata libertate înseamnă a accesa, a celebra și a ne lăsa
conduși de patimile noastre, a ne răzvrăti împotriva tuturor
formelor de autoritate, inocență sau virtute. „Odată ce
transcendentul este înlăturat, rămâne doar puterea. Pentru
adepții woke,
adevărul este de partea celui învingător”, a celui ce domină
prin puterea sa.

Un
alt aspect pe care îl constată Mering este ura woke-ismului
față de copii: „În viziunea teoriei critice, inocența înseamnă
dominație. Inocența [copiilor] constituie o amenințare la adresa
ideologiei woke”.
Astfel, lecțiile cu povești despredrag queen,
expunerea copiilor la paradele publice Prideși educația sexuală de la cele mai fragede vârste sunt
manifestări ale intenției vădite de a distruge inocența copiilor.
Avortul constituie violența supremă împotriva celor inocenți,
această mișcare fiind un „Moloh ce devorează copii”.

O
stare de trezvie

În
cele din urmă, totul se reduce la o luptă spirituală. Adevărata
„eliberare” și „trezire” nu înseamnă înlănțuirea în
patimile dizolvante, pierderea conștiinței de sine prin contopirea
cu gloata, ci, dimpotrivă, venirea în fire, redescoperirea chipului
lui Dumnezeu din noi, pe care nici o ideologie nu-l va putea anula.
Dacă militanții wokeîși dovedesc „virtuțile” prin manifestări ostentative pridesau printr-o „mâine revoluționară” îndreptată împotrivastatus
quo-ului
patriarhal, creștinul dovedește că este fiul lui Dumnezeu prin
manifestarea smereniei și a respectului față de ierarhiile și
rânduielile firești în care Dumnezeu a zidit creația Sa.

Totodată,
creștinul se străduiește să fie într-o stare de trezvie,
luând aminte la mișcările sufletului și ale gândurilor sale,
pentru a nu aluneca în înșelare, în mândrie, în îndreptățirea
de sine, în mânie sau tulburare, stări care vin din egoism și
care îl înstrăinează de Dumnezeu și de ceilalți. Menirea
creștinului este de a păstra rânduiala lumii, care „izvorăște
din înțelepciunea lui Dumnezeu” (cum spunea Ovidiu Papadima,
descriind concepția vechiului țăran român despre lume), iar
pentru aceasta trebuie să-și răstignească pornirile spre egoism
și lăcomie individualistă, ca și dorința mistuitoare de putere.

În
același timp, creștinul respinge ideea realizării unui „paradis
terestru”, știind că Împărăția lui Dumnezeu „nu este din
lumea aceasta”, și totodată cunoscând că sensul Întrupării
lui Dumnezeu este restaurarea creației, astfel fiind depășită
separația dintre Dumnezeu și om. Prin urmare, menirea creștinului
nu este nici aceea de a face din lume propria sa creație prin
separarea ei de Dumnezeu, nici de a se izola de lume, ci de a lucra
în lume pentru a o primeni, pentru a o restaura în rosturile pe
care Dumnezeu le-a sădit în ea. În schimbwoke-iștii,
posedați de un nimicitor avânt revoluționar, vor să facă din
lume propria lor creație, refuzând sensul mântuitor al Întrupării
lui Dumnezeu. De aceea, ca orice utopie, „paradisul” arhitecțilorwokeeste sortit autodistrugerii; ei nu fac decât să schimonosească și
să deformeze creația, transformând-o într-un sălaș al tuturor
ispitelor, într-o lume degradată, marcată de conflicte, lupte
pentru putere, neliniște, frică și robie.

(Din
articolul „Cancel
culture‒ sau anularea normalității prin virusul ideologic (IV)”, pe
care l-am scris pentru revista „Familia Ortodoxă”, numărul din
aprilie 2022)

Noelle Mering, „Awake, Not Woke: A Christian Response to the Cult of Progressive Ideology”, TAN Books, 2021;https://www.ncregister.com/news/as-critical-race-theory-thrives-author-takes-on-the-woke-elit.