man Model National Opinii

„Vrei să te căsătorești cu mine?” – De ce TREBUIE să vorbim despre Ungaria

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

În
Occident, oamenii nu mai fac copii. Și nu mai fac copii pentru că nu se mai
căsătoresc.

Un
editorial de Harry Benson în The Conservative Woman pe care l-am tradus pentru
cititorii ActiveNews.

În
timpul lockdown-urilor din 2020, numărul căsătoriilor a scăzut în toate țările
Europei. Cu o excepție: Ungaria.

Noul
raport al Marriage Foundation 
arată
că un număr de cupluri cu 23% mai mic s-a căsătorit în țări ale Europei
Occidentale, ca Franța, Germania și Olanda, în timp ce o scădere uimitoare de
42% s-a înregistrat în țările mediteraneene: Spania, Italia, Portugalia și
Grecia.

În
Ungaria, rata nupțialității a crescut cu 3%, ajungând la cel mai înalt nivel
din Europa.

Marea
Britanie nu a dat publicității încă datele despre căsătorii în 2020. Însă, cu
restricțiile draconice de la început, când au fost interzise nunțile, urmate de
restricții drastice și de mici concesii mai târziu, Marea Britanie va urma cu
siguranță modelul european.

De
ce este important să privim la Ungaria și ce putem învăța de acolo?


începem cu principiile importante.

Principalul
motiv pentru care statele și societățile din toată lumea, de-a lungul istoriei,
au reglementat căsătoria a fost să-i încurajeze pe oameni să investească în
viitoarele lor progenituri.

Într-un
cuplu, iubirea reprezintă probabil principala motivație, însă aceasta nu este
nici treaba, nici interesul statului.

Din
anii 1970 încoace, căsătoria a devenit un lucru tot mai facultativ.

Elementul
care a schimbat dramatic situația a fost apariția pilulei anticoncepționale,
care a eliberat femeia de riscurile gravidității.

Tot
pilula a facilitat pentru prima oară în istorie posibilitatea de a trăi într-un
cuplu fără a te căsători.

Ce
nu s-a schimbat este natura umană. Oamenii sunt mai susceptibili să rămână
atașați de lucruri atunci când iau decizii și își fac planuri înainte de a
acționa.

Mai
ales când le vorbesc altora despre planurile lor și capătă sprijin pentru ele.

Cu
un plan clar, toată lumea știe cum stă, fie că se află în interior, ca parte a
planului, fie în exterior, ca spectator.

Toți
suntem în aceeași barcă.

Toate
îndoielile și toate ambiguitățile sunt date deoparte.

Tocmai
de aceea psihologia căsătoriei este atât de fascinantă.

Totul
începe cu o întrebare: „Vrei să îți petreci restul vieții alături de mine?”.
Urmată de o celebrare publică a răspunsului în fața familiei și a prietenilor.

Sigur,
planurile nu decurg întotdeauna așa cum au fost gândite. Dar în majoritatea
cazurilor ele funcționează, pentru că pornesc cu un proiect clar și cu o
promisiune socială.

Dovezile
limpezi că mariajul face diferența sunt numeroase.

Cuplurile
care se căsătoresc au o probabilitate mai mare de a rămâne împreună decât cele
care nu se căsătoresc, indiferent de segmentul social, economic și etnic din
care fac parte.

Copiii
din cuplurile căsătorite au o probabilitate mai mică să aibă probleme grave în
copilărie
.

Da,
există o dezbatere academică în privința chestiunii dacă important este actul
căsătoriei sau tipul persoanelor care se căsătoresc (ignorând invariabil
psihologia descrisă mai sus).

Și,
da, căsătoria nu este un panaceu. Unele căsătorii sunt groaznice și este mai
bine că se sfârșesc.

Însă
nu există nici o îndoială că a fi căsătorit reprezintă o șansă în plus pentru
tine și pentru familia ta.

În
Marea Britanie, am văzut cum a scăzut numărul căsătoriilor cu trei sferturi,
după vârful înregistrat în anii 1970.

Chiar
și în anul dinaintea lockdown-ului, s-au căsătorit cu 6% mai puține cupluri.

Însă
ceea ce aceste cifre nu arată este uriașa falie socială între ratele
căsătoriilor.

În
ce privește nașterile în grupurile sociale cu venituri ridicate, 75% dintre
părinți sunt căsătoriți.

În
grupul social cu venituri reduse, procentul de căsătoriți este de 35%, iar 50%
este cel pentru grupa „neclasificaților”.

Ce
este interesant în privința Ungariei este că, fapt aproape unic, această țară a
răsturnat tendința istorică. Numărul căsătoriilor în Ungaria a crescut cu 92%
din 2010 încoace.

Așadar,
ce avem de învățat de la Ungaria?

În
2010, confruntat cu scăderea și îmbătrânirea populației sale, guvernul social
conservator ungar a decis să facă ceva.

Populațiile
au nevoie de o rată a fertilității de 2,1% pentru o înlocuire totală: adică un
băiat, o fată și ceva în plus pentru femeile care nu vor avea copii.

În
Ungaria, rata de fertilitate era de 1,2, față de cea totală din UE, de 1,6, cu
mult sub nivelul de înlocuire.

Așadar,
Ungaria a adoptat un set de politici „în favoarea familiei”, care cuprindeau
credite pentru locuințe și pentru nevoi personale și alte avantaje pentru
familiile cu trei sau mai mulți copii.

Ca
urmare, rata fertilității în Ungaria a crescut mai rapid decât în orice altă
țară a Europei, la 1,6, peste media UE, care a scăzut acum la 1,5.

Unele
dintre politicile lor specifice au favorizat cuplurile căsătorite, cum ar fi
împrumuturi doar pentru cuplurile care au promis să aibă cel puțin trei copii,
însă numai dacă era vorba de cupluri căsătorite.

Dacă
nu aveau trei copii, banii de împrumut trebuiau restituiți.

Dacă
erau în continuare căsătoriți și aveau trei copii, erau scutiți de datorie.

Proaspăt
căsătoriții au beneficiat și de o reducere pentru doi ani a impozitului pe
venit.

Toate
acestea reprezintă stimulente puternice pentru căsătorie. Ele par să stea în
spatele dublării aproape a numărului căsătoriilor, împotriva tendinței din
lumea întreagă.

În
Marea Britanie, de pildă, suntem foarte departe de așa ceva. Guvernul declară
să susține căsătoriile cu o alocație de 250 de lire sterline pentru cuplurile
cu venituri mici.

Însă
reversul medaliei este că îți va lua înapoi mii de lire prin intermediul
creditului fiscal sau creditului universal, dacă locuiți împreună. Cu atât mai
mult dacă sunteți căsătoriți.

Aceasta
este perversa penalitate „anti-căsătorie”, pe care femeile cu venituri mici o
cunosc. Nu însă și politicienii.

În
timpul ăsta, majoritatea politicienilor britanici îmbrățișează cu entuziasm
căsătoria în viața lor privată – opt din zece membri ai actualului guvern sunt
căsătoriți.

Dar
nici unul nu a suflat o vorbă despre căsătorie în ultimul deceniu.

De aceea trebuie să vorbim despre Ungaria.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *