
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Centrul pentru Controlul și Prevenirea
Bolilor (CDC) din Statele Unite a declarat joi că persoanele expuse la COVID nu
mai trebuie să stea în izolare, indiferent dacă sunt vaccinate sau nu.
Cu un an în urmă, dacă afirmai că
izolarea este o prostie, riscai să fii interzis pe toate rețelele sociale și
etichetat drept adept al teoriei conspirației. Pe unele meleaguri, inclusiv cele dâmbovițene, puteai fi urmărit penal pentru „zădărnicirea combaterii pandemiei”.
Erai luat pe sus de pe stradă.
Îți aduci aminte, Arafat?
Din cauza izolării obligatorii s-au
produs drame – copii care nu au putut participa la înmormântarea părinților, bătrâni
închiși în case fără cele necesare existenței etc.
Potrivit New York Times, în locul
izolării, CDC doar „recomandă” ca persoanele expuse la COVID să „poarte mască
timp de 10 zile” și să se testeze în ziua a 5-a.
O diferență uriașă față de cele 14
zile de arest la domiciliu obligatorii de acum un an.
O altă schimbare uriașă de abordare este că CDC nu mai recomandă „distanțarea
socială”, din cauza căreia oamenii ajunseseră să se privească unii pe alții ca
niște dușmani, iar „aproapele nostru” devenise „departele nostru”.
Mai mult, CDC „nu mai recomandă
folosirea testelor regulate pentru depistarea COVID-19, cu excepția anumitor
situații cu mare risc, cum sunt azilurile sau închisorile”.
Ieri, știința stabilea că sunt
necesare restricții draconice. Azi, tot știința spune că ele nu sunt necesare.
Deși este vorba de aceeași boală.
Nici „știința” de ieri, nici „știința”
de azi nu au putut oferi temeiuri solide pentru măsurile pe care le-au promovat
/ le promovează.
Dar asta nu a împiedicat autoritățile
ca, „în numele științei”, să nenorocească oameni.
Isteria COVID a dispărut din senin. Ce
pacoste mai mare se pregătește?